Jurnalul meu
NOUL TURN BABEL / THE NEW TOWER OF BABEL
/ holo-poem /
NOUL TURN BABEL
(holo-poem)
-
…în ultima stare a materiei…
Cer striat al sfintei mele ciuperci,
miriapozi cât fulgerele – şi-aceleaşi
furnici de crom,
şi spuma laptelui, printre argele,
şi nuferii negurii
pe limba vineţie a norului de duminică,
şi-aceiaşi fotoni din lanternele zeilor
interferează spre ceţos periheliu,
printre corturi vremuite, intrate-n izână,
să trec vămile ierbii
în ultima stare a materiei…
-
…cuie de-aramă coclită…
Apele-mi cântă în fluiere lungi, de piatră,
fulgere se-ncaieră-n cutii solide, ermetice,
meridianele trec
prin inimile de aur ale muntelui,
unde bubuie sângele,
zidari escaladează ceruri
pe scripeţi ficşi, de soare, pe rotile de lună,
printre heliocentrice reptile –
muşchii le zvâcnesc pe mandibule şi parietale,
circulă pe liniile de tramvai ale tibiilor
fără să bage în seamă
semafoarele macilor din rotule;
zidesc umbrele soţiilor
care nu mai vin cu mâncare prin ploi cu spume;
tâmplarii răstignesc în ferestre fecioare,
bătându-le-n sâni cuie de-aramă coclită…
-
…stelelor gravide…
Pajuri supersonice cu mii de inimi şi aripi
cară munţii-n gheare, la stăvilarele umbrei,
poartă-mi deschid, spre Samoş,
printre coloanele unui infinit păduros, de uraniu,
de-a lungul oului păsării cu strigăt înalt, răscolitor,
deasupra cerbilor, unde constelaţia sevelor
urcă-n brazi cu pâine şi lapte;
de la pupitre de comandă,
sondorii, minerii, geologii, medicii abisului
iau pulsul şi temperatura planetelor;
gările curcubeielor
salută entuziaste, pe geamanduri, viitorul torid;
poeţii poartă colivii cu granguri de crom –
trimit stoluri, jerbe de fluiere,
înaintea catargului ce duce-n galaxii de narcise
cocoriţa din craniul piramidei;
galactopitecantropii
fac respiraţie artificială la nouă argele,
împlântându-şi arterele-n câmpuri magnetice,
dirijează aştrii sterpi
în orbitele stelelor gravide…
-
…tradiţii solare aborigene…
Prin megafoane intergalactice
se-aude ultimul ordin de zi:
„Până la terminarea zidirii prea-ntârziate
a Turnului Babel,
conform Înaltului Plan de Perspectivă Cosmică,
n-aveţi voie să rămâneţi în urmă!
Chiar dacă inima vă părăseşte
şi-i penurie de combustibili,
ori de lumina noastră cea de toate zilele:
trimiteţi-vă scheletele-nainte!
Nu vă lăsaţi amăgiţi
de luxuriante zăpezi, de muzici îngereşti!
Nu vânaţi
forfotitoare păsări de ceaţă
cu-aripile-nhămate la carul tragic…!”
Lumină sublimă ţâşneşte din ochii savanţilor
aplecaţi asupra tainelor ce-şi aruncă ancorele
în porturi terestre-radare,
cu invitaţii de nuntă şi de botez
de pe insulele fertile numite Alfa-Centauri,
în sunetul unor tradiţii solare aborigene…
-
…în vreme ce munţii se ouă…
În Spintecă-Norul, în faţa oglinzilor,
în Spintecă-Aurul, pe mese de porţelan,
stau la dispoziţia copiilor
vaci de sticlă rumegând luminoasa iarbă –
ugerele-s doldora de lapte.
Mă cuprind
fotonice braţe de entuziasm
din ochii mărunţi ai răcăneilor –
întruchipări dorinţelor vegetale
când holde mănoase sorb torente de-ozon
prin ploi albastre de ioni, de sunete calde.
Moaştele martirilor-sfinţi
înviază-n mustul plaiurilor,
în sângele nestatornicilor navigatori
prin porţile uraniului domestic.
Pe Calea Lactee trec ultimele
autocisterne galbene cu steaguri negre.
Clopoţei se zbat
sub zăpezile ochilor mei –
şi Salmoş mângâie cu şapte degete
domnişoara de Floarea-Soarelui
în vreme ce munţii se ouă…!
-
…din el însuşi…
Carele serii se retrag
în cerul dedesubt, împodobit
cu piei de soboli scurmând încă apusuri.
Turnul celest respiră-n fântâni,
şi-n balcoane
flutură cearceafuri înstelate,
luminându-ţi calea spre mine:
poţi veni
să-mi speli osemintele-n flăcări!
Turnul, noul Turn Babel,
gheizer cu păsări-phoenix,
putere a zborului din proprie cenuşă,
chiar dacă-l sugrumă lujerii stelelor –
râmă tăiată peste mijloc,
iarăşi tăiată,
continuându-şi expansiunea
în toate direcţiile
până nu se mai vede
din El însuşi…
-
…înaintea începerii autodevorării, sinistra…
Casă ne este
sublimul arbore cosmic,
noul Turn Babel –
şi nu cunoaşte decât doi timpi:
devorarea şi autodevorarea.
Dar acum, iubito,
e ziua a şaptea:
autocontemplarea, încântecul se cuvin
ca un iepure de păpădie
pe harfa câmpiei de rosa canina –
numai de n-ar încolţi prea iute în mine
cancerul fotonilor,
că nici un fruct nu mi-a fost oprit
şi singura morală admisă a fost a bunei lumini –
fereastră în moarte,
înaintea începerii autodevorării, sinistra…
THE NEW TOWER OF BABEL
(holo-poem)
-
…Into the Last State of the Matter…
The striated sky of my holy mushroom,
myriapoda like flashes of lightning – and the same
chromium ants
and the milk foam, among the planets,
and the white water lilies of the darkness
on the blue-purple tongue of the Sunday cloud
and the same photons from the gods' torches
intermingle towards the foggy perihelion,
among age-old, threadbare tents,
to let me cross the borders of the grass
into the last state of the matter…
-
…Nails of Verdigris Copper…
Waters play the long stone pipes for me,
streaks of lightning scuffle in hard hermetic boxes,
meridians pierce
the mountain's golden hearts,
where the blood booms,
bricklayers climb up the heavens
by sun pulleys, by full moon wheels,
among heliocentric reptiles –
their muscles strain on mandibles and parietal bones,
running along tibia and fibula tram lines,
ignoring the poppy traffic lights of the kneecaps;
they immure the shadows of their wives
who no longer show up to bring the midday meal
despite the foamy pelting rain;
carpenters crucify the virgins in window cases,
hammering their breasts with nails of verdigris copper…
-
…Of the Pregnant Stars…
Supersonic golden eagles, thousands of hearts and wings,
carry mountains in their claws to the dams of the dark,
opening for me the gateway to Father-Sun,
among the columns of a sylvan infinite of uranium,
along the egg of the bird with a disquieting shriek,
over stags, where the constellation of saps
rises in fir trees like nourishing bread and milk;
at their switchboards,
drillmen, miners, geologists, physicians of the abyss
feel the pulse and the temperature of the planets;
fluttering buoys, the railway stations of the rainbows
cheerfully greet the ardent future;
poets bring orioles of chromium in cages –
they send flights of birds, garlands of warbles
to herald the mast which takes the crane from the head
of the pyramid into the galaxies of narcissi;
galactopithecanthropi
give the kiss of life to the nine planets,
thrusting their arteries into magnetic fields,
guiding the sterile heavenly bodies
into the orbits of the pregnant stars…
-
…Aboriginal Solar Traditions…
Through intergalactic megaphones
you can hear the last order of the day:
”Until the completion of the long overdue Tower of Babel,
in conformity with the Grand Cosmic Long-Term Plan,
you are forbidden to lag behind schedule!
Even if your heart deserts you,
despite the scarcity of fuel,
of our everyday light,
let your skeletons march onwards!
Do not allow yourselves to be enticed
by luxuriant snows, by seraphic tunes!
Do not chase
birds of flapping fog,
their wings are harnessed to the tragic chariot…!”
A sublime beam of light gushes out of the scientists' eyes,
bent over the mysteries which drop anchor
in radar-like terrestrial harbours,
bringing wedding and christening invitations
from the fertile islands named Alpha Centauri,
in the sound of aboriginal solar traditions…
-
…While the Mountains Are Laying Eggs…
Facing the mirrors in the Cloud-Ripper,
on porcelain tables in the Gold-Ripper,
full-uddered glass cows,
ruminating the sparkling grass,
await to be milked by children.
Enthusiastic arms of photons
from the green frogs' tiny eyes
embrace me – springs of plant desires
when rich cornfields breathe torrents of ozone
during blue showers of ions and soft sounds.
Relics of martyr-saints
resurrect in the must of the hills,
in the blood of the Brownian seamen
through the gates of the peaceful uranium.
The last yellow tank trucks
flutter their black flags
on the Milky Way.
Bells ring under the snows of my eyes –
and Salmosh, the healer-god,
caresses Miss Sunflower
with his seven-fingered hand
while the mountains are laying eggs…!
-
…From Within…
The evening carts recede
into the earthen sky adorned with
skins of moles still burrowing into sunsets.
The celestial tower breathes through wells
while sheets studded with stars
flutter in balconies
brightening up your path to me:
you may come
and wash my bones in flames!
The Tower, the new Tower of Babel,
the geyser of Phoenix birds,
the power to rise from its own ashes,
despite the star stalks strangling it –
the split earth worm,
split over and over again,
in ceaseless expansion
in all directions
until It cannot catch sight of Itself
from within…
-
…Before the Sinister Self-Devoration Starts…