Mi-a spus un om

/ Noapte la stână / Salca / Mi-a spus un om

Noapte la stână

Latră câinii aprigi târla stânii
Bate steaua-n miez de noapte
Din opaiţ lumina spune şoapte
Cădelniţand frămantul mâinii.

Ciobanii beau tutunul răsucit in foaie
Luminaţi de focul mare-al buturugii
Ochii scurmă doar, fac serviciul slugii
Iară corpul la odihnă se inmoaie…

Ziua s-a trecut in transhumantă
Oile-s intrate-n somnul lor din ţarc
Doar zăvozii au atenţia ca arc
Slobod in timp lătrat cu rezonanţă.

Muntele aprinde stelele de strajă
Şoptesc izvoarele a clarul lunii
Ca de mult, poveştile străbunii
Valea cheamă fumurile-n vrajă…

Noaptea se fixează-n crucea ei,
Doarme turma in desimea blănii,
Dorm ciobanii-n buza stânii,
Treji doar câinii cat nişte viţei !

Salca

Însângeră apusul ultimele clipe
ale unei zile petrecute-n seară
umbrele prelungi iară te-nfioară
vrăjile pe baltă stau să se-nfiripe.

Părul ei, cascadă verde peste ape
corpul ei crescut în mâlul de la mal.
Parcă e regină, ce vine la un bal,
sau e coama calului să se adape?

Fumurile nopţii se dansează-n cer
zumzăie ţânţarii în împărăţie
incantaţii care n-ai mai vrea să fie.
Da-ţi sunt hărăzite! Totul e mister.

Numai salca groasă peste apă pleacă
trunchiul ei în care scorburi se arată
părul ei de ramuri e cel ce te îmbată
Tragi tăcut la rame. Umbra ei, în barcă.

Mi-a spus un om

că vrea o pasăre să fie
să zboare spre apusul ăsta violet
spre el să se ridice-ncet, încet
cu doina lină de câmpie.

în locu-acesta unde vântul
şui tulumbe mari de mărăcini
le-alungă ca pe cei străini
şuieră năprasnicului cântul

printre copaci însoţeşte a zăbavă
ochii bălţii clipocesc în stele
se prelungesc alung printre smicele
cu vrăjile se scurg la ceas de snoavă

scăldate-n nebunia violet
soarele spre-apus se scurge-ncet,
încet…