Metaforele, precum florile

Metaforele , precum florile, unele sunt carnivore.
Când metafora devine scop în sine, emoţia scade.
Dar, suferinţa în stare pură nu ajunge la artă.
Arta este nemiloasă.
Orice scriitor trăieşte într-o permanentă contradicţie cu sine însuşi, cu cei din jur. Pacea îl ucide.
Cel mai rău critic este gustul comun.
Marea literatură nu mai este nici poezie, nici proză, este artă.
Nu mai am timp şi putere să scriu proză, nici poezie, doar sângerez.
Sămânţa încolţită va da roade fără prezenţa mea.
Nu există speranţă îngenuncheată, doar  muribundă.
Ochii nevăzuţi  fie se uită, fie te obsedează.
Disperarea nu are capăt.
Ceasurile lui Dali nu mai pot fi reparate.
Nu există femei urâte, doar suflete urâte care nu au gen.
Erorile mele nu interesează pe nimeni, dar sunt ale mele.
Cine strigă în deşert să aştepte mult şi bine.
Când înveţi  să cobori scările, încep să  te doară genunchii.