luminile îți pot fi umbre

aceeași căldură înmuia asfaltul
soarele parea un cerc alb
peste o cupolă aruncat și sufletul-pasăre orbă
se zbătea clătinându-se-n malurile gropii
la marginea răbdării luminile
au umbre închise de stejar
secvențe astrale decupate
alb/negru din triumful zeului fecund
încadrată-n lumini și umbre vând călătorilor licori de anotimp
în care am macerat alunecări abisale
hei călătorule mai ai timp
propun un periplu
în esența mesei dacice
te pot zidi
am măinile ascunse
am pieptul ca o stâncă rece
lumina mea îți poate fi o umbră
și pot să mă amestec în albastrul buzelor tale
trăindu-ți ne-nfricat trecutul
copil de casă/ce le ducea cândva cucută/mesenilor la…masă
dar nu pleca
ți-am răsărit să îmi asortez pasul cu palma
sânii cu mâna ta și câte îmbrățișări suferinde
nu ți-am așezat columnele doar ție ți le-am ridicat

eu-undeva foarte jos
omizile-mi zăceau umflate
doar un ochi și le-aș fi despicat
burta înghițitoare de fluturi

tu-eteric plutind alene înlăuntrul oaselor mele
ah colții aceștia blestemați
care ți-au devorat neființa
scriindu-ți în trup
cuvântul Libertate și
schilodindu-ți primele iubiri
asemeni unor degete
retezate cu mare
mare migală