Jurnalul meu

kamikaze

Posted on

…arhitecturi mobile din fotografiile viitoarelor cataclisme
afişează
"RESTART"
la poarta prezentului…

razele stelelor
străbat netulburate
de îngerii de porţelan
frunzişul nopţii.

circuite din gânduri-conversaţii telepatice între:
copaci şi copaci,
copaci şi păsări,
păsări şi oameni,
oameni şi oameni
mâzgălesc paginile unei carţi pecetluite.
ne este îngăduit
s-o citim
o singură dată în viaţă, în oglindă.
chipul
va păstra amprenta fiecărei litere,
gestul fiecărui cuvânt.
ochii vor fi scăldaţi în rezonanţele dilemelor,
întrebărilor,
părerilor de rău…

atrasă de sublimul tinereţii-
care poate va deschide piramida,
privirea extatica a celor care se hrănesc cu iubirea ingenuă
metamorfozează realitatea.
vârtejuri cromatice,
se desprind de pe steagurile căpeteniilor:
albastrul se amestecă cu galbenul, acoperind o vale uscată.
roşu-intens se prelinge peste albastru:
o noapte cu clar de lună vede fata oarbă.
galbenul îşi pune copita peste urechea roşului:
portocale zemoase rodeşte copacul sterp.

arhitecturi mobile din fotografiile viitoarelor cataclisme
afişează
"RESTART"
la poarta prezentului.

arlechini,
ascunşi în boabe de fasole galactice,
sparg păstaia.
suflă în beţisoare cu săpun:
baloane,
baloane
duc strigătele copiilor
speriaţi de brute umane.
în sunetele lăutei,
trubaduri
încearcă să transforme în energie materia.
dar,
răutatea
rămâne reticentă.
dezvăluindu-i misterioasele învelişuri,
mărinimoase stele
înfruntă curajoase
stihiile hidoase
şi
se scufundă
cu inima împăcate
în…
mare.
 

 

 


 

Click to comment

Articole Populare