Irespirări

Îmi pun  probleme de conștiință,
viața  nu este o necunoștință,
la drept vorbind, nu e nici o scofală
să te prefaci că mergi și la școală,
să te-ntâlnești cu doi drumeți,
unul e Sfântul, cel-alt  – glumeț,
dar este Domnul, te sperii  nițel,
cine ești tu să vorbești chiar cu El?
Dar Domnul spune – „ Ești creația mea,
Fii demn, te rog, spune ceva,
Acolo, un fel de mărturisire”,
i-am spus că  nu am trăit în neștire.

Între-un general și un cioban,
Nu este nici o deosebire
De formă, doi ochi, cinci membre, o inimă, Cam așa spunea Jean Jacques Rousseau, Iar frumusețea femeii Nu cunoaște opreliști, Ești prea familiar, spune birjarul, Calul ciulește urechile, nechează ușor, Bate pământul cu copita dreaptă, Cum vă mai rabdă?  Întreabă calul.

Se mută în mine durerile tale,
Murim și prin cei care mor înainte,
Zadarnic veciei trimitem semnale,
În cosmosul rece, tu ești fierbinte.
La pol – bucuria, la altu-ntristarea,
O axă ce trece ca duhul prin lume,
Sângele nu poate umple o mare
și totuși în sânge păstrăm doar cutume.
O sete ce nu se vrea potolită,
O zi va veni, cum vine-o iubită
și uiți de orgolii, lași ura deoparte,
în spatele porții, să latre, să latre.