Jurnalul meu
Haiku (III)
Plop uscat în deal –
bătrânul urcă încet
de-a lungul umbrei
Podul sfărâmat –
lumina lunii ţese
un drum peste râu
Flori de urzică –
lângă păienjeniş
zboară mulţi fluturi
Fulger în noapte –
cireşii albi luminând
zidul învechit
Linişte la prânz –
aripi strânse de flutur
pe-un fir de trifoi
Curtea pustie –
vreji de volbură ţin strâns
roata fântânii