aşa mi s-a luat că îmi vine
să îmi bag picioarele în rahatul ăsta de viaţă
două ochiuri de apă şi un pumn de ţărână
în care rămân urme
ce sar să muşte ca nebunele de pe unde apucă
*Pe trecerea de pietoni
cînd mă văd în singurătatea mea şi mâini nevăzute
încearcă să mă rupă în două
mi se urcă alcoolul la cap şi începe să mă strige
şi mama şi tata şi câinele mort pe trecerea de pietoni
o să mă trezesc mâine dimineaţă
acum ţin degetul în gură şi vorbesc cu ei
îmi ţin companie din groapa nou-nouţă
pe care toate maşinile o ocolesc
pentru că nu au învăţat să înoate
mai tarziu o să tac şi poate
o să sting lumina peste tot în lume plouă
liniştit m-aştern în calea bolizilor aşteptând goana lor spre fericire
poate mă vor lovi pe trecerea de pietoni
e un întuneric de nepătruns
* Mama ei de viaţă !
prima dată când m-a născut
m-a aşezat între ghilimele
şi mi-a descântat de sân
îmi unseră fruntea cu untdelemn de urzică
şi mă dădură plocon institutului de filantropie
de la periferia micului paris
la începutam deprins mersul patrupedelor şi eram tratat ca atare
apoi am experimentat mersul în două labe
şi am învăţat să merg pe trei roţi
apoi pe două cu multi cai putere
Dumnezeu îşi lasă îngerul mumificat de tăceri
să-mi vegheze umbra
iar din când în când mă reinventează
prima dată când m-a botezat
mă scăldaseră în lacrimi de crocodil
ca sa nu ştiu cum se plânge
am învăţat repede teoriile războiului dintre sexe
şi cum să mă agăţ de ziua de mâine
am început să vorbesc în limbajul animalelor
şi rătăceam împreună cu oile negre
prin catacombele bucureştene
unde Dumnezeu nu coboră niciodată
îi este teamă de fumul halucinogen de marijuana
ce se aşeza în rotocoale
chiar deasupra capetelor rase
prima dată când m-a corupt
oamenii nu mă întrebau despre visele mele
doar mie îmi păsa
cu mâinile murdare
mi-am tatuat sângele cu hero şi haşiş
aşa am divorţat de dumnezeul vostru
şi m-am luat la trântă cu viaţa de noapte
eram prieten la cataramă
ne schimbam femeile între noi
iar ziua arătam fraierilor calea spre paradis
îngerului i s-au scrijelit aripile
şi gura lui pecetluită a şoptit
omule tu te-ai născut gata plâns
prima dată când m-a dezverginat
m-am hazardat cu mâinile încleştate
spre cer am strigat
şi dacă aţi şti cum mi s-a murdărit privirea
or să mă doară ochii de-atâta plâns şi plimbat în lesă
mi-am zis, trăiesc într-o lume hâdă
şi aşa am început să-mi rezolv problemele cu ce aveam la-ndemână
în fiecare dimineaţă
viaţa mă înjură şi lui Dumnezeu
i se rupe-n paişpe de mine
* Jurnalul de dimineaţă
uneori
în loc de cafea cumpără un ziar mai des citeşte lucruri importante
încă mai ating pământul acolo unde dracul aruncase coada
lumea mai vorbeşte despre iubire şi reguli în oglindă
se repetau jumătate din teoriile vieţii erau stupide
ca o turmă de capre negre rătăcite-n gura leului înnebunit
în serile bîntuite de himere grăbite spre dumnezeul lor
uneori
cafeaua îţi smulge un rînjet răsucit în jurul indiferenţei încă o dată
mort de foame la micul dejun o să te bată la cap
o limbă de lemn divorţată de rahatul ăsta de viaţă
care-şi ineacă speranţele în mine, jurnalul de dimineaţă,
aflat în slujba unui dumnezeu care îşi rîde în barbă
de cînd a învăţat să scrie despre tine
* Multe-mi mai închipuiam eu…
multe-mi mai închipuiam eu despre el
care era şmecher toată noaptea şi nu respira aerul nostru
înhămat la nevoi, îmi zice, să mergem
şi mă bate pe umăr de parcă am fi fost frate şi soră
jumătate-înger jumătate-drac
cred că ţi-e scîrbă să te vezi pe dinăuntru fără lumină
şi plină cu toate căcaturile alea cu care te îndopi
toată ziua sfinţii stăteau şi se cruceau uitîndu-se la noi
un zeu frumos şi un cobai ce arăta perfect pe dinafară
la ce vă holbaţi, mă, dobitocilor!
în ziua lui de odihnă, Dumnezeu îmi bate obrazul
* Tic Tac Cucu
ceasul fără limbă a murit acum cîteva nopţi,
cînd timpul stătea la poveşti cu toţi fluturii
ţinuţi în palme cu forţa, nu-i nimic,
mi-a ramas timp de vorbire,ce mama dacului
delira cu o falcă în cer şi una în pământ
înainte să crape deja ştiam că sunt stăpânul poeziei
ce curge prin oasele mele-au îmbătrânit femeile
într-un puzzle ameţit de culori
prin gura mea curg grăbite cuvinte care râd
degeaba mai vorbesc de unul singur
o să le trimit la plimbare, fireşte,
cu un şut în fund dat în permanenţă cu sfinţenie
* Cam tot ce am scris ieri
cam toate poeziile pe care le-am scris ieri
erau îndrăgostite de mine
ca un biciclist de paiul din ochi ultima dată
începuse să-şi blesteme ochelarii
întâi mai timid apoi mai violent
o poezie mă trage de mânecă şi zice
pe trecerea de pietoni un om a murit
eu eram goală şi fiecare stea călătoare
urma să dea publicităţii semne de pe trupul meu
despre care habar n-aveam că există
şi mai afectat decât mine era el
pietonul turmentat voia acum să-şi împartă singurătatea cu mine
noaptea nu pot îi spun şi mă bag în pat ai să mă pierzi
printre degete ca nisipul o să mă scurg înapoi
din lumea mea
o să-ţi cer iertare şi promit
să te caut în privirea tatălui meu
* Aşa îmi vine…
aşa mi s-a luat că îmi vine
să îmi bag picioarele în rahatul ăsta de viaţă
două ochiuri de apă şi un pumn de ţărână
în care rămân urme
ce sar să muşte ca nebunele de pe unde apucă
ştiai că nu demult se hrănea cu zilele mele
în ultima vreme
cere taxă pe respiraţie de fiecare dată
aleargă cu picioarele goale intre cer şi pământ
nu se poate face autostopul
de aia îmi bag picioarele în viaţa de cuplu
un ochi de apă şi unul de rahat
în care rămân urme
ce sar să muşte ca nebunele de pe unde apucă ştiai
când adevărul arată ca dracu
are faţă de sinucigaş
* Draga mea, poezie
naşpa
de când te ştiu te ascunzi după deget
locul tău preferat de dat cu capul
în toată nebunia asta
încă aştept ghemuită să te duci la culcare
odată cu prietena mea cea mai bună
moartea alergă dintr-o stare în alta
rece şi nehotărâtă
ca o femeie mecanică lipsită de prejudecăţi
Fie!
dimineaţa devreme
când nu mai am ce visa din lipsă de idei
am să-ţi împuşc stafia hăulind în drum spre baie
din mine o să curgă otravă din belşug o să te-ngroape
ca pe o treabă bine făcută
când întunericul va intra în tine
o să mă trezesc că nişte aripi de zăpadă
îmi vor regla respiraţia