Jurnalul meu
Greierele şi furnica
O iubesc? Ştiu doar că
am ţinut-o strâns,
planeta s-a întors
cu apa în sus. Apoi
am visat hering cu migdale,
se zice că e de bine.
Niciodată nu am ştiut
să îmi dozez simţirea.
*
Prea flămând să mănânc,
insula mea nu mai vine.
Fericit ca săgeata când
rabdă în arc. O nouă aşteptare
n-o hrăneşte pe cea dintâi,
nici nu o pierde.
Atâta doar: în pauze
ceva se rupe ca un deget
de lepros, fără durere.
*
Fiştecăruia i s-ar cuveni
o focă în suflet.
Hai, Vitulina,
chiar ai putea să
prinzi un peşte pentru mine,
unul fierbinte pentru
dragostea noastră!
Aşa i-am spus, nu ştiam
că am zăpezile numărate.
*
Cred că sunt un pinguin blestemat,
pentru ea mi-am trădat neamul.
Îmi face pomană cu apă. Eu
scriu şi zvâcnesc, iar ea
îmi clăteşte desuurile sufletului,
care hering?
Poate că o vreme ne vom vedea
şi dincolo de ultima şoaptă albă, de
ultimul ghiorţăit, de