Jurnalul meu
Frunze de nufăr
Cu picioarele goale voi trece râul amiezii;
apa va fi caldă, nisipul fin şi pietrele şlefuite,
numai malurile vor fi înalte, abrupte şi singure
iar munţii lăsaţi în urmă hieratici şi nobili.
Ţipătul păsărilor speriate, zborul lor,
prin tunelul de aer şi deschiderea spre cer,
închid spaimele în valea îngustă
şi uitate se aşază pe umerii valurilor.
Gândul vrea risipă de cer peste râu
şi drumul acesta ne va scoate la lumină.
Zbaterea noastră se pierde în gol
şi înotăm prin mâl spre nuferii galbeni
unde stelele au coborât pe rotundele frunze,
să lumineze partea întunecată a nopţii.