[fara titlu]

A împietrit clipa în mine…

A împietrit clipa în mine…
Căci a privit în urmă şi n-a încetat
Să se întrebe dacă a uitat…

Şi noaptea mi s-a poticnit în zori
Căci la fereastră a mai vrut să zacă
Vroia să ştie dacă îmi e dragă…

Pasul pluteşte peste-asfaltul găunos
Pantoful stâng s-a rătăcit
Întreabă pietonii de unde a venit…

Inima e-nţepenită într-un tic sau tac
Căci i-a sărit un arc când clipa-noapte s-a uitat
Să vadă dacă pasul a plecat.

Venele s-au umflat de-atâta sânge curs
Fără de rost în trupul meu…
Zvâcnesc la fiecare pas greşit
Iar eu cărările în veci nu le-am ghicit.
Inima pompează viaţă-n mine
Cu toate că o sabotez frecvent
Picioarele-s umflate de alergatură
Dar la ce bun acum dac-am rămas în urmă?
Tâmplele… zvâcnesc a nebunie
Şi pielea îmi miroase a gropar
Zâmbetul vrea totuşi să se agaţe
De buzele de ceară şi mortar.

Sunt ipocrită, falsă-ncântătoare
Sunt o păpuşă într-un vis murdar
Sunt o icoană sau un păcătos venin
Sunt tot ce tu vezi şi poate-ncă puţin.

Doar ochii îmi trădează amăgirea
Căci ea-i ursita călăuză
Cheaguri de sânge colorează iar cerneala
Cândva o mai strigam pe mama.

Dar ce se ascunde versurile de tămâie
Nu-s eu, căci doar o iluzie a mai rămas
E un preludiu al disperării
Sau e sfârşitul întrebării…

Închid ochii timid şi muzica se naşte în noi
Mă atingi încet pe spate
Şi o chitară îşi pregăteşte corzile
Trupul tău e atât de aproape
Pe linia coloanei te mişti în sus şi apoi uşor în jos
Mă abandonez încet
Şi un pian scapă un suspin subţire…
Pielea se electrizează sub degetele tale
Desenează infinitul pe mine…
Saxofonul oftează melancolic.
Rochia îmi alunecă la picioare
Acolo zace orice urmă de real.
Îţi simt pieptul apropiindu-se de spate
Mă intorci brutal
Chitara ţipă…
Linişte…mă priveşti
Cu ochii muşti din carnea mea
Totul dispare
Sunt goală….iar linişte…
O vioară începe să plângă zâmbind,
Mâinile alunecă pe corpuri
Se împreunează, tremură
Degetele transpiră
Pianul e în fundal…
Ne mişcăm pe un ritm caligrafic
Îmbrăcaţi doar în note şi tonuri
Totul valsează în jur
Ne prindem în dans
Toba răcneşte ca o disperată
Suntem doar carne, ţipete şi nemurire
Căci eu renasc prin tine
Tu te întrupezi în mine…
Dansăm, orchestra cântă, ţipă, râde
Dar nici măcar gândul nu ne aude
Deodată tăcerea ne opreşte…
Poate doar privirea mai rosteşte o poezie
Şoaptele unui saxofon ne învelesc,
Şi-o clipă parcă te iubesc…

*

Păşeam desculţă printre amintiri,
Era un vis, eram în cimitir…
În urmă lumânările ardeau
La căpătâiul gândurilor gângurau.
Valsam printre schelete şi printre amăgiri
Eram chiar calmă şi cântam zâmbind.
Din grote tresărau din când în când
Fotografii cu chipul meu strigând.

M-am aşezat în toamna aceea pe o bancă
Şi capu-n poala ta l-am aşezat
Ai fost atunci tu negustorul
Ce amor-n mine ai împachetat.
Credinţă în ziua ce m-ai sărutat
Şi-n anii absoluţi în care am dansat,
Credinţă ai semănat atunci în mine
Chiar de ştiai că tu-mi vei fi o nălucire.

Prin cioburi ameţită mă rotesc
Şi fiecare amintire o-ndrăgesc
Chiar de-ntunericul nu a plecat din vis
Eu întind degetele către paradis.

Mi-ai zis în noaptea când te-am aşteptat
Ştii noaptea sfântă de brocart,
Mi-ai zis că lumea nu se va schimba
Dar nu-i nevoie să mă-mbrac ca ea
Şi dacă vreau pot chiar să nu-i vorbesc
Şi cu iubire s-o lovesc.
Şi te-am crezut deşi îmi-amintesc că am plecat
Când de cu zi s-a luminat.

E două noaptea, si sunt în cimitir,
Pe jos sunt spini de la un trandafir,
Acum atât a mai rămas…amorul meu fără de glas.
L-am scos din talpă şi nu, nu-i rană
E doar nelinişte şi-mi este teamă.

O clipă am fost şi în lumină,
Da! Îmi amintesc chiar foarte bine…
Sunt încă urmele pe trupul meu
Se joacă fumul în sufletul greu.
Căci am creat ideea unui om
Şi am iubit ideea unui dor.

Printre morminte rătăcesc..
Şi caut cripta cea mai nouă
Să-mi vărs singurătatea-n ea
Să mă trezesc pentru a visa.
Doar trupul cald al tău n-ajunge
Să îmi dea viaţă, să mă întregească
Doar vorba ta n-ajunge
Să mă atingă sau să îmi vorbească.

Doar gândul că tu m-ai putea iubi
N-ajunge nici pentru o dimineaţă, dar pentru o zi!
Doar gândul că poate m-ai vrea
N-ajunge să mă ţină trează în noaptea ta.

N-ajunge să mă ţii de mână la cumpărături
Sau cadou să îmi dai cadou în seara de Ajun
N-ajunge umbra sufletului tău
Să pot să te privesc ca pe un om.

Ce nu-nţelegi? N-ajunge un strop de timp
N-ajunge o dâră de parfum al unui te iubesc
N-ajunge un sărut sau sexul de pe canapea
Să sper că poate tu eşti fericirea.

De ce nu vezi? De ce te-ncăpăţânezi?
De ce nu poţi să te abandonezi?
Iubirea este totul, eu îţi sunt iubire…
E-o ecuaţie banală a simţirii.

N-ajunge pur şi simplu ce îmi dai
Am obosit să stau la coadă-n faţa ta,
Eu nu mă mint iar compromis e doar un vers
Care rimează întodeauna cu trădez.

Singurătatea e dumnezeiască,
Pentru că tu nicicând nu vei afla
Că ce n-ajunge e de fapt nenorocitatea ta,
Pentru că o arătare mâine vei găsi
Ce spune totul doar pentru o zi.