Ea

Femeia e iubire sau răsărit de soare,
E apă sau mirare, de multe ori e foc,
Emană fericire sau tandră alinare,
E dorul ce apare în minunatul joc.

E sfântă sau e stâncă, ori  mare alintată,
Suavă şi plutindă, al zilelor hotar,
Chiar dulce  amăgire sau crudă câteodată,
Ar vrea egalitate, dar totul e-n zadar.

Femeia-i bună mamă, e pulbere de stele,
Se luptă ca leoaica pentru ai ei copii.
E armonia casei, e cuibul de durere
Şi apărare-n faţa primejdiei de zi.

Degajă sentimente, e aură şi plânset,
Când o doboară greul, o lacrimă-n prelins
O şterge cu răbdare, îndură ca un cântec
Şi-n inimă iertarea un loc şi l-a cuprins.

Iubită sau amantă, ispită sau soţie,
Destin şi-nfiorare, e dragoste şi mit,
Iar floarea ce-o primeşte devine preţuire
Şi sufletul prin ochii-i zâmbeşte împlinit.