Din poemele mele

Merii

Am sădit meri,în grădina lumii,
Le-am înmiresmat ramurile înflorite,
Cu sufletul meu,
Iar ramurile mă cuprind…
Din toate părţile.
Roadele lor sînt izbînzile mele,
Frunzele lor,
Ochi îndreptaţi către cer.
Freamatul lor,
Un murmur dulce,
Glas de copil,
Ce-mi desmiardă auzul
În fiecare clipă.

Fluviul de foc

La o răspântie în timp,
am întâlnit un fluviu.
Oameni haini îi secaseră apele,
timpul însuşi, uscase albia sărăcită.
Mi-am cufundat mâna însetată,
în nisipul fin al prundului.
N-aveam lacrimi să-mi plâng setea,
dar arşiţa privirilor mele,
a cuprins albia,
stârnind un fluviu de foc,        
pornit să-şi stingă mânia,
în sarea adormită a mării,    
tot la o răspântie de timp.

Sfinxului

Sfinxule, pleacă-ţi privirea,
peste munţi şi codrii falnici,
ce uimiră omenirea,
şi-au ferit-o de pârdalnici.

Peste cetina măruntă,
răscolită de vârtejuri,
peste cetăţuia sfântă,
care chiamă la vecernii.

Babele ţi se închină,
în pământ îşi pleacă ochii,
parcă sunt la-nchinăciune,
când sărută poala popii.

Munţi şi văi, râuri de vreme,
se înclină în răstimpuri,
alternând culori, miresme-n
cele patru anotimpuri.

Epava

Epava unei bărci cu pânze,
adusă de curent la mal,
ce tremură-n lumina lunii,
în vechi imagini de coşmar.

Arar o luminează farul,
şi zdrenţe-i flutură în vânt,
prea încărcată de amaru-i,
se tot afundă în pământ.

Oricât de mult şi-ar fi dorit,
în valuri să se avânte,
prea mult e lemnul putrezit
şi pânzele-i sunt rupte.

Catargu-ncovoiat de vremi,
stă gata ca să cadă,
şi nici un meşter iscusit,
nu vine sa o vadă.

Serenitate

Sunt şoapta pârâului clipocind printre stânci,
Un simplu om înotând, prin noianul de gânduri adânci.

Sunt aurul holdei de grâu, stropită cu maci,
Sunt glasul conştiinţei, ce-ndeamnă să taci.

Sunt arşiţa verii-ostoită de ploi,
Sunt şoapta ce-auzi, povestind despre noi.

Sunt drumul de coastă străbătut doar în doi,
Sunt un pas şovaielnic, ce-ar duce spre noi.

Sunt frunza ce cântă al crengilor rod,
Sunt raza de soare, ramasă zălog.

Sunt marmura iernii, troiene ningând,
Sunt unda suavă-n izvor îngânând.

Sunt lacrima cerului pe obraz de câmpie,
Sunt doar un vers, într-o poezie.