Cugetări

ONTOLOGICĂ

În peştera visului nostru

zborul stelelor se preschimbă-n stalactite

ce preling, secundă cu secundă

timpul nostru pământean.

Astfel suntem,

unul în prelungirea celuilalt,

stropi de mers fluid de stea

prin galaxie

MĂRTURISIRE

Am încercat să clădesc din cuvinte

adăpost pentru tăcere.

Am aşteptat ca din rana altoiului tăiat

să se adune stropi de viaţă,

să preschimbe vorba în scoică

sau poate în urnă îngheţată

protejând alte cuvinte, vise

şi câte-un înger vreodată

ARHANGHELUL

Prin solzul de balaur

sângele meu izbeşte aspru

ca izvorul din inima stâncii

cu suliţa de rază a amintirii

înmuiată în lumina stelelor de veghe

iar în privirea irizată a fiarei

curcubeul plânge…

ANTIDOT

Până când, Doamne,

îmi vei mai cere să te implor

să mă dăruieşti

cu o otravă mai puternică

decât cea dinaintea ei?

Cât timp oare voi mai număra mătănii

în care ultimul bob străluce mai puternic?

Câte secunde încă o scoică mai mare

va înghiţi într-însa mezina ei surată?

Cât îmi va mai fi dat să flămânzesc

mai tare decât nesătulul de odinioară?

Şi Doamne – până când o Moarte mai blândă

va cădea secerată?