Cu Suflet, Adevar si Frumos!; Definitii literare

I. Cu Suflet, Adevar si Frumos

Suntem alcatuiti din trup si suflet, din material si spiritual (unii ar spune… imaterial! Dar mie nu-mi place!), iar de-a lungul timpului existentei noastre in lumea cea vazuta, trebuie sa avem grija atat de suflet, cat si de trup. Insa, intr-o mai mare masura, de suflet! De sufletul nostru, de sufletul celor din preajma noastra. Daca mintim sau ne mintim pe noi insine, daca spunem neadevaruri sau aberatii, cum mai putem avea grija de suflet? Daca ne jignim sau ne vorbim urat, cum mai putem avea grija de suflet?
Haideti sa-ncercam, macar in ceasul al 11-lea, sa fim sinceri! Sa fim sinceri cu noi insine si unii cu altii, sa nu fim agresivi (chiar si verbal). Pentru ca, daca mutilam sufletul… Cu ce mai ramanem? Cu NIMIC! Cu NIMICUL DIN NOI, care ne transforma, incet-incet, in niste robotei… Ori, asta am vrea sa fim? Robotei? Nu! Cred ca NU! Ne-am nascut Oameni si trebuie sa ramanem Oameni! Cu Suflet, Adevar si Frumos!
Cu Suflet, Adevar si Frumos sa traiti si voi viata aceasta, pamanteasca!
"Sa ne vedem – vorba Parintelui Cleopa!- in Rai", dragii mei!

II.Definitii literare…

Nuvela e ca un cantec al inimii, alcatuita din scenete si franturi de viata. Viata noua, luminoasa, ca aerul florilor de tei in eterna Primavara a sufletului bantuit de funigei albastri…; zambetul soarelui raspandit in lumina inceputului si sfarsitului; salutul infrigurat al sufletelor. Al sufletelor-pereche…
Nuvela e un rasarit de luna plina, rotunda, rumena, ca o margica de cristal in visul unui copil, in luna iunie, sau ca o portocala dulce-acrisoara…; e lumina blandei luni pe fata ca de marmura alba a tinerei castelane…; e haina de aur a baladei anilor timpurii si varstnici…; e ninsoarea florilor de mai…; e… Chiar! Ce e? E puntea de clestar ce vine dinspre povestire, basm, si luneca, bland, inspre roman…; e rasul sprintar al unui copil vegheat de ochiul bland al Mamei, e ghidusia nevinovata a elevului urmarit de ochiul aprig al dascalului, e chipul angelic al Medicului cu maini albe -imaterial de albe!-, cu iradieri fine de catifea, ce se aseaza langa pacient -precum un Inger pe umarul drept al omului, ce il invaluie cu rugaciunea-n prag de seara si de zori de zi, cu speranta si tarie- si ii cauta privirea intr-o mangaiere de curaj, datatoare de Viata… Viata din Viata lui, a Medicului… A Medicului "fara de arginti"!… Eu am cunoscut un astfel de Medic! E… Dar nu pot sa spun cine e! E bine, insa, ca e! Nu va doresc decat sa-l cunoasteti ca Om, nu ca… medic!Cu sufletul, adica! E bine ca … e! Fie ca Sfantul al carui nume il poarta (Sfantul Prooroc Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului) sa il ocroteasca, in veci, iar Dumnezeu, Cel Atottiitorul, impreuna cu Maica Sa Prea Iubita si Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon -ocrotitor al medicilor si tamaduitor al bolnavilor-, sa-l binecuvanteze in orice clipa a vietii sale!