Crezul iubirii

Cred în Iubirea-adevărată,

primită-n dar înainte de Crăciunul nost’,

sărbătoarea cerului şi a pământului,

a tuturor celor ce-i sunt robiţi din bunăvoia lor.

Şi cred în el, bărbatul menit unei singure femei,

a celei ce zămislită a fost doar pentru unul,

rugându-se-n tăcere la chemarea inimilor lor.

Iubire din Iubire, femeia din bărbat s-a plămădit,

şi regăsindu-se-n Iubire, deveni-vor ei o singură fiinţă

prin care toate se vor împlini.

Şi cred în Duhul izbăvitor, carele pentru noi oamenii

şi pentru al nostru crez întru Iubire

pogorî-se-va-n ale noastre inimi

şi sălăşlui-va-n noi în toate zilele pământene,

pregătitoare Vieţii de Apoi,

până ce îngerii Luminii la ceruri ne vor înălţa.

Şi iarăşi va să vină celor ce se vor naşte după noi,

Impărăţia Iubirii nu va avea nicicând sfârşit,

în ea, în veci de veci, aceia se vor regăsi

ce cu tărie cred în taina ei şi, slăvind-o cu pioşie,

închina-i-se-vor ca într-unul altar,

chezăşuire a comuniunii lor.

Mărturisesc această Iubire,

aştept să devin una cu ea

şi viaţa-mi să i-o alătur în vecie!