Craciun

Crăciun la Zoreni / Seara de Crăciun

Crăciun la Zoreni

Genunchiul e în abur de sărut

Şi semnul crucii e albie de zi.

La orişice fereastră bate o minune,

Ca nesfârşitul să-nceapă a–nflori.

E iar răcoare-n vinul de pe mese.

Îi arde mamei faţa într-o pâine.

Nu sunt trup. Sunt revărsarea stelei.

Pun nuci pe pieptul lumii, pe suspine.

Fântâna îmi aşteaptă chipul.

Zăpezile s-aştern să vin la cină,

Cu mâna-deal, pe frunţi de îngeri…

E casa cer…Cuvântu-i fără vină.

Seara de Crăciun

E seara-n care icoanele tresar…

Vor prinde rădăcina lumii-n ramă.

Colidători şterg frigul de la porţi,

Cerând nesomnul nostru vamă.

Pe omătul mesei, sub obraji de pâine,

Se toarnă-n blide abur de iubire.

Mâna se-nmlădie-n brâu de mir.

Steaua poartă-n colţuri preamărire.

Cel ce vrea să-i fim şi zori şi ziuă,

Agale-ntinde pe nămeţi pruncie

Şi ne împarte merele luminii,

Miez din Înainte de Vecie…

Adoarme Prunc în turtă dulce…

Cămaşa-i albă  se destramă în ninsori.

Se-nchide rană-n ape fără mâluri,

În rai de vorbe…, pân la cântători.