Jurnalul meu
contrarii
/lui Ovidius/
**lui Ovidius***-
plimbându-se pe dig, prin ploi ce-aduc din depărtate ţări
epistole pierdute ;
înfăşurat în plasa de tristeţe a cocorilor
constrânşi de gerul iernii să-şi lase în pădure cuiburile goale,
poetul
priveşte cum farul semne face
pe garduri de himere.
ecoul altor vremuri-dulci acorduri,
alunecă
de
la un capăt al memoriei la altul.
Neliniştea-cu pletele-i nicicând tăiate,
întinde arcul,
să ţintească
coşmarul ce-i bântuie fiinţa.
corăbii stranii plutesc pe-mpietritul cer-
plin ochi cu nepăsare.
cutremurate sunt de
respingerea…
apropierea…
respingerea…
apropierea
neîmblânzitelor talazuri.