Chemarea nerostitului II

(De profundis)

1. Doar vorbe…

Cum poluarea-i fără de hotare

şi clima culturală-n transformare,

cuvintele-s atât de torturate

– ba-n cleştii gerului gemând,

ba de căldură delirând –

încât refuză-n cărţi să şadă

fără să facă vreo ispravă

şi din manele-şi fac intrarea

în căpăţâni de politruci,

ca să-i înveţe cum o ţară

se poate pune pe butuci.

2. Adevăruri neplăcute

Chiar dacă omul are ştire

că viaţa-i dulce amăgire

când vanităţile i-o fură

precum e roua resorbită

de a căldurii arsă gură,

el timp nu-şi face să înveţe

din pura florilor ştiinţă

cum să-şi deschidă spre lumină

corola tainelor de-a fi

şi cum culoarea şi parfumul

esenţa-n viu pot deveni,

ci ca gândacul duhnitor

el forfoteşte ne-ncetat

şi crede că-i minunea lumii,

deşi-i de-a binelea-n rahat.