Caldut, cald, aproape fierbinte

Omul si castelul / Revolutia simturilor / Caldut, cald, aproape fiebinte / Run, baby, run /

Omul şi Castelul

Ştiam cîndva să fac – cu mîna mea!

un om de zăpadă,

un castel de nisip…

Azi, timpul se comprimă

fără chip

şi-o poezie-ncape într-o rimă…

Te vindeci de alean cu aspirină

azi spaţiul se dilată

ca un copil îndopat

cu pufarine şi cu îngheţată…

Unde sînt zilele de altădată?

Mama făcea cremă de zahăr ars

prietenii mă vizitau, cu bomboane fondante

colecţionam timbre rare

luam lucrurile andante

priveam, în fiecare seară, luna

şi, mai presus de toate, alergam

numai de dragul alergării

şi strigam din rărunchi: „Jos minciuna!”…

Scriam scrisori lungi, salvam gîndăcei,

miroseam regina nopţii

pînă-n staminele ei

               zîmbeam

               iubeam

               contemplam

apretam

gulerele albe de fetiţă

silabiseam mirată bre-be-nei

făceam fotografii alb-negru

visînd la epoca celor color…

Îmi rămînea şi timp pentru somn

îmi rămînea şi timp pentru zbor…

Azi, cu tot echipajul de roboţi performanţi

cu tot statutul meu de vip

şi cu toţi fanii dornici să mă vadă

de-abia mai reuşesc să-nchipui

un om de nisip

un castel de zăpadă…

Revolta Simţurilor

În această casă

ordinea-i deplină.

Aer nu există,

respirăm lumină.

Ne privim cu urechi mari

pîlnii translucide

de prins muzici divine

şi, la nevoie, ţînţari.

Intrăm în antreu

printr-un tablou de Gaugain.

Rîdem cu mîna stîngă,

aruncăm kareninele departe de tren

plîngem lacrima cu nara împarfumată discret

ne strigăm unul pe altul cu-acelaşi nume tandru: Poet.

Covorul verde ca iarba ne e barba de tuns

oiţele din ţarcul ăsta de nepătruns.

Apa din cadă ne ajută la pipăit.

Oul se lasă decojit

şi găina suferă în tăcere

în sfînta şi halucinanta oală cu supă.

Nimic nu te atrage mai mult

decît clipa de după.

În borcanul cu miere

un gîndăcel conservat

(tocmai bun de respirat)

ar vrea să se transforme-n chihlimbar

ca să fie, în cele din urmă, văzut.

Nu mărimea contează,

nu e totu-n zadar

eu nu sînt zidar

să-ntemeiez trăinicii

tu nu eşti poet

să-nsămînţezi poezii

ea nu e mama noastră să ne înveţe

el nu e Nostradamus ca să ne ştie…

Ce lume decolorată prozaică liniară şi gri…

Ba nu! Şi-ntr-un motor există poezie!

Ne-a mai rămas ceva în lumea

prozaică-liniară-şi-gri:

un verb (repede, ridicaţi-i un templu!):

a simţi.

    Călduţ, Cald, Aproape Fierbinte

Mai ţineţi minte jocul din copilărie?

El ascundea un obiect –

o broşă, un creion, o tichie…

Tu trebuia să-l cauţi repejor

în dormitor,

în hol, bucătărie…

Cald! Eşti aproape…Rece! Ăhăăă, te-ai depărtat…

Azi, băiatul e bărbat

şi se presupune, pe bună dreptate,

că şi tu, fetiţa naivă, plîngăcioasă, păcălită mereu,

te-ai fi maturizat…

Bărbatul nu s-a lăsat nici acum

de ascuns lucruri pe te miri unde.

Oştean vînjos în slujba unei clipe

doar pe sine nu se poate ascunde.

M-a făcut aseară cu ou şi oţet

(cu oţet, înţeleg, dar cu ou?!)

că, uite, nici la vîrsta asta nu vreau să mă-ndrept

că îl implor să ne jucăm din nou

(de data asta pe bune!)

de-a găsitul, pe cald şi pe rece

de-a mama şi tata, de-a trombonitul să plece,

de-a ăl deştept să ia nota zece…

Mă fac c-ascund inima în prăjitura cu nucă.

Ultimul ceas într-o cucă.

Inelul îl îndes, cu greu, în pîine.

Speranţa, în ziua de mîine…

El zice: „Ştiu!” şi-l cred, fară dovezi

vinovată ca de-un orb pe care îl vezi.

Vinovată că am rămas fetiţa cuminte

vinovată de dragoste scoasă din minte

aruncînd în aer detectoarele de minciuni

aceeaşi donquijoteană căutătoare de dalbe minuni

din cald-călduţ spre foarte fierbinte…
 

     Run, baby, run!

Mi se spunea, copil:

„Run, baby, run!”

Fugi, fetiţo,

de albina care-nfige acul din zbor

de cîinele vecinilor

de microbi

de-nnegrirea din nor

de beţivul din colţ

de oamenii snobi

de fulgere-ameninţătoare

de prize

şi mai ales de surprize

de geamandura din mare

fugi, fetiţo, pe brînci

de ape adînci

de scene tari tulburătoare

de cartofi prăjiţi şi de sare…

Mi se spunea, adolescentă:

fugi, gingaşă domnişoară

de dor aprins de primăvară

de băiatul şmecher sau pervers

de idealuri

de suavul vers

de ciori meteoriţi

de spaţii închise

de posibili iubiţi

fugi rupînd pămîntul

de vise…

Fugi, femeie, de ape tulburi

de hazardate cuvinte

de gîndacul păros

de grădini suspendate

de culoarea roşu din trandafiri

şi, mai ales, de frumos…

Fugi de prostie

învaţă să-nalţi

temple doar lucrurilor fixe de pe pămînt

gîndeşte cu capul inima e doar un motoraş

fă-te fată modernă de la oraş

nu scrie vorbe pe vînt…

Fugi, bătrînico, de motocicliştii grăbiţi

aşteaptă culoarea verde

şi ca nu cumva

să te-apuce vreo criză de sciatică

ia-ţi o sacoşă pe roţi cînd pleci la piaţă.

Hai, nu mai fi romantică

fugi (dar fugi odată!)

de viaţă…