Angélica, Scrisoare de intenţie şi CV

Numele meu este Angélica şi provin dintr-o familie cu foarte mulţi fraţi. Părinţii mei sunt eterni şi presupun că şi eu voi avea o viaţă la fel de lungă, la fel ca acelora care m-au făcut. […]

Numele meu este Angélica şi provin dintr-o familie cu foarte mulţi fraţi. Părinţii mei sunt eterni şi presupun că şi eu voi avea o viaţă la fel de lungă, la fel ca acelora care m-au făcut. De fapt, pe mama nu am cunoscut-o niciodată şi nici nu cred că mai reprezintă o prioritate pentru mine. Important că îmi ştiu tatăl, care m-a crescut din nimic şi m-a educat cum ştia el mai bine. Pentru mine este Dumnezeu. E tatăl meu. Am foarte mulţi fraţi şi toţi trebuie crescuţi la fel. Toţi suntem gemeni. Însă unii din fraţii mei sunt altfel, unii mai mari, mai înalţi, alţii mai mici, mai scunzi. Iar pentru că fraţii mei mai mari aveau îndatoriri pe măsura lor, tata mi-a dat mereu sarcina să am grijă de oameni. Să îi sfătuiesc şi să îi ajut la nevoie… Numele meu este Angélica şi mă declar un înger fericit.

În copilărie, când nici nu se auzise încă de oameni, eram foarte aproape de tata. Eram curios mereu să îl urmăresc în atelierul lui de creaţie. Doamne câte minuni mai făcea: cu patru picioare, cu coadă, cu înotătoare, cu crengi, cu nas, cu braţe, cu bot alungit sau turtit, cu aripi, de nu le mai ştiai numărul născocirilor lui. Ţin minte că avea lângă el alte două ajutoare, doi ucenici foarte pricepuţi şi ei. Dar ultima creaţie a sa, la care a lucrat foarte mult, punând foarte mult suflet până aproape de perfecţiune, nu la mult timp după ce i-a dat viaţă, l-a dezamăgit. Pe mine şi pe mulţi dintre fraţii mei ne-au pus să îi păzim pe oameni, să nu care cumva să mai greşească… A, şi să nu uit! Unul din fraţii mei mari era mai răzvrătit, iar când a încercat să se măsoare cu tata, călcându-şi condiţia, tata l-a trimis în beciul întunecos, de unde nu a mai ieşit de-atunci. Pedepsit fiind, şi-a găsit loc acolo şi şi-a făcut propria lume. Învăţând de la tata meserie, a început să creeze personaje demonice, diavoli şi draci, pe care îi mai trimitea năvală peste noi să ne sperie, ori peste creaţia tatei, corupând-o şi amăgind-o. Vai ce ne mai supăram atunci!…

Când omul a devenit Sapiens-Sapiens tata m-a trimis la şcoală să învăţ despre evoluţia sa. Primele patru clase au fost foarte uşoare. Mi-au plăcut mult orele de „Desen”. Tot timpul am fost cel mai bun la desenat oameni. Însă nu sufeream „Mediul Înconjurător” şi „Istoria”. Erau prea multe date de reţinut şi aproape majoritatea îi contraziceau poveştile pe care tata ni le spunea la început. Nimic despre cuvânt şi totul despre om. De asemenea îmi plăceau orele de muzică. În gimnaziu au început să îmi placă orele de limbi străine. Lingvistica babeliană a fost favorita mea, iar geometria în spaţiu m-a fermecat. Nu îmi plăceau de fel istoria universală şi geografia pământului. Nu mi se potriveau!… Am fost admis apoi la Liceul de Artă, la secţia fâlfâit, condusă de fratele meu, Maestrul Anghélos, cu nota 9,90. Toată perioada liceului am perfecţionat zborul silenţios, iar la absolvire, după ce am susţinut lucrarea cu titlul, Fâlfâitul – arta zborului angelic, am primit atestatul de zbor silenţios cu notă maximă. Admiterea la facultate a fost floare la ureche. A trebuit să aleg între facultatea de filosofie şi cea de construcţii. Lui tata îi plăcea să mă vadă inginer… Dar m-am înscris la Facultatea Aeroangelică, secţia „Filosofia Zborului”. N-a avut ce face. Tata a fost pus în situaţia faptului împlinit şi cu toate că nu a ştiut că există aşa ceva, m-a susţinut şi m-a sprijinit tot timpul, acceptând pasiunea mea pentru zbor.

Mi-am dat licenţa în „Zborul nostru cel de toate zilele” cu teza „Zborul angelic în teoriile cubi-centriste”. A urmat un masterat absolvit cu notă maximă în „Teoria Zborului Natural” şi admiterea la doctorat. Mi-am propus să dezvolt teoria cubi-centristă din perspectiva înţelegerii umane. Recent am primit o bursă pe Terra, undeva la Polul Nord, la una din academiile invizibile ale îngerilor colonişti de acolo. Am toate condiţiile de studiu şi pot studia în linişte. Însă m-am hotărât să fac un studiu de caz în Europa, iar când tata va fi de acord, voi pleca în Romania, unde unul din fraţii mei locuieşte de foarte multă vreme, fiind supraveghetorul unei întregi generaţii de oameni. El mi-a propus să merg acolo. Din câte îmi povestise, este o ţară frumoasă şi extraordinară.

Pentru a fi acceptat a trebuit să le spun academicienilor de la Polul Nord care sunt abilităţile mele. Fireşte, le-am spus că ştiu multe despre zbor şi teoria fâlfâitului silenţios. Printre competenţe aş mai putea enumera comunicarea telepatică şi întreţinerea penelor uzate. De asemenea, am mai făcut cursuri de prim ajutor şi mecanică cinetică. Ştiu foarte multe despre propagarea substanţelor în eter, câştigând Olimpiada de chimie din clasa a douăsprezecea. Mă mai pot lăuda şi cu o diplomă de participare la un concurs universal de zbor prin cădere liberă.

După ce voi termina studiile doctorale, tata mi-a promis o vacanţă departe de materie şi de oameni pentru a-mi găsi liniştea într-o oază non-substanţială a Universului. Apoi mă va lăsa să mă înrolez în armata sa. La studiile mele, a spus el, voi deveni căpitan de divizie. I-am spus mereu că sunt patriot şi că îmi voi apăra divinitatea cu orice preţ. Scopul meu este să nu îl dezamăgesc pe tata şi am să fac orice pentru a-i răsplăti aşteptările.

Numele meu este Angélica, iar în limba noastră aproape mută, care se traduce foarte uşor prin bătaie de aripi, al căror sunet cubi-centrist se propagă non-cinetic în eter, ar însemna primul ajutor. Am studii înalte, pot efectua zboruri perfecte fără ca timpul să îşi pună amprenta asupra mea şi fără ca spaţiul să fie o problemă a depărtării măsurabile. Posed paşaport pentru efemeritate, vorbesc 1000 de limbi babeliene şi trei pătrimi din limbile marţiene… Îmi plac oamenii, sunt un înger veritabil şi îndrăznesc să-i fiu lui tata general.