Stiri
Sarbatoarea Pogorarii Duhului Sfant – Cincizecimea – Rusaliile
La cincizeci de zile după Învierea Domnului, la zece după Înălţarea Lui la cer, peste apostolii strânşi într-o casă din Ierusalim se pogoară, în forma limbilor de foc, Duhul Sfânt (Fapte 2, 3-4). Este momentul când, prin venirea Duhului Sfânt, Mângâietorul, se întemeiază Biserica…
La cincizeci de zile după Învierea Domnului, la zece după Înălţarea Lui la cer, peste apostolii strânşi într-o casă din Ierusalim se pogoară, în forma limbilor de foc, Duhul Sfânt (Fapte 2, 3-4). Este momentul când, prin venirea Duhului Sfânt, Mângâietorul, se întemeiază Biserica.
Satul românesc devine martor al evenimentului, trăieşte sărbătoarea, pentru că aceasta, în ortodoxie, nu este rememorare sau comemorare, ci trăire. Duminicii Rusaliilor i se spune şi Duminica mare şi asta pentru că toate celelalte duminici din calendar se numără după ea, iar în spaţiul românesc, şi numai aici, i-a rămas numele de Cincizecime, potrivit etimonului latin.
De Rusalii se sfinţeşte câmpul, prin rugăciuni speciale, se fac din spice de grâu cununi care se pun în biserici, la prapori, şi care, în alte vremuri serveau de cununii mirilor, se pun la icoane ramuri de tei, iar în unele locuri se înroşesc, ca la Paşti, ouă. Tot de Rusalii joacă pe uliţele satului „căluşerii”, acei copii cu bumbureze la picioare, purtătorii unui străvechi ritual de fertilitate, manifestat prin jocul lor specific.
Şi pentru Muzeul din Dumbrava Sibiului, este mare sărbătoare. De Rusalii se ţine hramul bisericii adusă în muzeu din satul Dretea, comuna Mănăstireni, judeţul Cluj. Fiecare biserică are un hram, iar cea a bisericii din Dretea este Pogorârea Duhului Sfânt.
Duminică, 15 iunie 2008, la biserica din Dretea, începând cu orele 9.30 se va săvârşi Utrenia, apoi Liturghia de Rusalii, iar în lunca dinspre Aleea pivelor se va sfinţi hotarul, câmpul. Din Răşinari, comuna sibiană, vor veni căluşerii. Vor juca ca în vremurile de demult.
Vă aşteptăm cu drag!
Ionuţ Lăpădat
muzeograf C.N.M. „ASTRA”