Sâmbătă 19 iulie 2008, cu începere de la orele 20.00, Teatrul Nottara va găzdui un concert extraordinar susţinut de Maria Răducanu şi Maxim Belciug.
Intitulat simplu “Romanţa noastră”, concertul este de fapt o invitaţie la poezia plină de farmec a muzicii făcute cu suflet. Un concert ca o oglindă. A lor, a muzicienilor, şi a cântecelor lumii, cu miezul şi simplitatea lor vrăjită. Şi, evident, a noastră, a celor ce ne hrănim cu înfioratele lor acorduri. Strofe vechi româneşti, pesnii ruseşti, lirism iberic, toate vor răsuna, pestriţ, sâmbată seară, în intimitatea răcoroasă a Teatrului Nottara. Pentru că, aşa cum spune Maria Răducanu, “cultura ne diferenţiază, un pic, o vreme, până ajungem la suflet, care nu mai e cultural şi care e acelaşi peste tot.”
Aşadar sâmbătă, cu începere de la orele 20.00, Maria Răducanu şi Maxim Belciug vă aşteaptă într-un spectacol – vorba poetului – “cu chip de curcubeu – un curcubeu multicolor, armonizat pe placul tuturor!…”
Maria Răducanu este întotdeauna o apariţie emoţionantă. De un clasic nonconformism, ca persoană şi ca artist, Maria Răducanu iubeşte muzicile tradiţionale – expresie a fondului primordial al sensibilităţii lumii, şi jazzul – emblemă ultimă a libertăţii în arta sunetelor. Deşi ei însăşi nu-i place să vorbească despre muzica ei folosind etichete stilistice, criticii muzicali acreditaţi o consideră posesoarea unui fel de a cânta unic, o îmbinare explozivă de tradiţie românească şi de muzici contemporane. O voce unică, pur şi simplu extraordinară. Poate din acest motiv, aceeaşi critici, neavând cuvinte pe măsură, se rezumă la a o considera o nouă Maria Tanase, o Edith Piaf, o Amalia Rodriguez a României.
Pe Maxim Belciug ne-am obişnuit să-l regăsim în aerul mai rarefiat al muzicii clasice, oferind recitaluri regal pe scenele ateneelor şi filarmonicilor, în ţară sau în strainatate. Virtuoz al chitarei încă de pe vremea când în România nu se studia chitara clasică în nici o universitate, Maxim Belciug reprezintă astăzi un nume întâmpinat cu entuziasm de elita muzicii clasice. Lângă Maria Răducanu, Maxim Belciug ni se prezintă într-o ipostază care, deşi nu-l valorifică ca solist, este la fel de împlinitoare: aceea de acompaniator al vocii.
Proiectul comun al celor doi artişti s-a plasat încă de la început sub un principiu integrator: acela al autenticităţii. Scopul este de a readuce în lumină muzica primară a obârţiilor. De o ţinută undeva între clasic şi traditional, muzica lor este de un genuin elaborat, capabil să nască în noi zvâcnete pe care nu le mai ştiam ale noastre de când, în loc să înţelegem ce trăim, trăim doar ceea ce înţelegem…