Pictura ca terapie

    Trăim într-un secol al vitezei, în care imaginea ne agresează , ne bulversează, ne irită, ne subjugă şi ne îngreuiază visele. Viaţa pe care o ducem fiecare dintre noi este una a stresului permanent, a fugii continue după performanţă şi după starea aceea de a fi învingători, de a fi mereu pe primul loc, de a ne depăşi pe noi  înşine.

    Imaginile şi priveliştile din jurul nostru, în acest oraş supra aglomerat şi blocat, în care trăim şi în care totul pare să se desfăşoare într-un vârtej, devin pentru ochii noştri, pentru subconştientul nostru, săgeţi ale insomnieie şi spasmelor sufelteşti pentru că ceea ce trăim zilnic este deosebit de greu.

De aceea arta trebuie să propună altceva, o alternativă la ceea ce se arată în faţa noastră zilnic. Imaginea pe care trebuie să o propună un artist este una a liniştii şi  a odihnei, o imagine care să vorbească despre sănătatea şi libertatea spitului nostru.  Nu trebuie să mai vină şi ea să prezinte forma de alienare a societăţii în care trăim şi îndepărtarea de la ordinea şi aromonia originară.

    Imaginea artistică trebuie să vină cu lumină şi  armonie, cu frumuseţe. E nevoie în timpurile astea să creem prin artă ordinea pe care o găsim în matematică sau în religia lui Hristos. Arta trebuie să fie această expresie a căutării absolutului, a lui Dumnezeu însuşi, să fie expresia nevoii noastre de armonie, de sanătate . Ea abia atunci va putea să arate  frumuseţea care va salva lumea, aşa cum a spus Dostoievski, dar el vorbea de frumusetea lui Dumnezeu, care este tocmai această stare de armonie dintre corpul nostru, sufletul nostru, şi mintea noastră.

    Vă aduc în faţa dumneavoastră o suită de mai multe tablouri pictate în toate nuanţele de albastru şi albatru ceresc, pentru că albatrul este culoarea nemărginirii, este culoarea infinitului care se întinde deasupra noastră şi sub paşii noştri,  prin viaţa pe care o trăim către veşnicia lui Dumnezeu.

    Vieţuim în acest oraş în care clădirile se înalţă din ce în ce mai frumoase dar din cauza înălţimii lor nu mai vedem cerul. Doar  daca facem un efort să ne desprindem de ceea ce trăim zilnic, de ceea ce suntem într-un fel obligaţi să gândim si să privim am putea să ne oprim pentru căteva clipe să-i survolăm înălţimea.

    Tablourile pe care eu vreau să le prezint înseamnă pentru mine un fel de încercare de a aduce cerul mai aproape , chiar în faţa ochilor noştri, chiar în faţa privirilor dumneavoasrtră.

  Poeziile pe care le anexez exprimă această nevoie de a merge mai departe spre armonia şi frumuseţea care este în inima noastră mereu prezentă.  Trebuie doar s-o trăim aici şi acum. Albastru acesta ceresc cu lumina lui este în permanenţă pe umărul nostru stâng şi ne însoţeşte, pentru că cerul de deasupra nostră se oglindeşte în noi. Mai rămâne ca noi să aruncăm o privire dinspre inimă către umărul stâng ca să putem privi cerul şi să putem zbura. Aici , cu această dorinţă nu poţi să trişezi.

    Acesta este mesajul meu, îmi doresc să zburăm în lumina cerului şi să ne spălăm în albastrul  lui ca într-un ocean. Asta însemnă ordine, armonie, linişte, sănătate , putere şi glorie . Prin frumuseţea pe care Dumnezeu a creat-o în lume şi în noi, putem trăi veşnic.

Mulţumesc.

N.R. Expozitia este organizata in perioada 23-25 februarie 2007 la Teatrul National Bucuresti, Sala de dans unde se organizeaza Targul de carte. Puteti vedea cateva picturi semnate de ILINCA NATHANAEL si la sectiunea Galeria Noi,NU! aflata pe siteul nostru.