Stiri

Lansare de carte la Timisoara

Posted on

Eugen Dorcescu, Drumul spre Tenerife, Editura Eubeea, Timişoara, 2009

Vineri, 20 februarie 2009, ora 12, a avut loc, în Sala Orizont a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor, în prezenţa unui foarte numeros auditoriu, format din scriitori, cadre didactice universitare, iubitori de literatură, lansarea volumului de poezie „Drumul spre Tenerife” al lui Eugen Dorcescu, apărut, recent, la Editura Eubeea din Timişoara.

 

Lucrările reuniunii au fost conduse de criticul şi istoricul literar prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, preşedintele Filialei, referenţi fiind: prof. univ. dr. Rodica Bărbat, prof. univ. dr. Alexandru Ruja, critic şi istoric literar, conf. univ. dr. Ciprian Valcan. Pe temeiul şi în continuarea consistentelor referate, care au subliniat valoarea, densitatea de sensuri şi simboluri, modernitatea textului, au mai luat cuvântul, completând profilul cărţii şi al autorului, conf. univ. dr. Ilinca Ilian, traducătoare şi hispanistă, poetul Aurel Turcuş, prozatoarea Nina Ceranu, directoarea Editurii Eubeea, prozatorul Viorel Marineasa. Reputatul actor Vladimir Jurăscu a recitat câteva fragmente semnificative din amplul poem, considerat de referenţi drept o încununare a creaţiei lirice a autorului.

 

În final, Eugen Dorcescu a mulţumit celor prezenţi şi a citit unul din cântecele de călătorie ce traversează textul, unanim elogiate de vorbitori. Scriitoarea Adriana Weimer din Lugoj, redactor la revista «Banat», a realizat numeroase fotografii.

                                                     *

Iată cum este consemnat evenimentul, sub pana ziaristului Laurenţiu Nistorescu, în ediţia de sâmbătă, 21 februarie 2009, a publicaţiei «Renaşterea bănăţeană»:

 

 

Un „Tenerife” pentru fiecare

 

Una dintre tainele pe care, de-a lungul vremii, maestrul Eugen Dorcescu a împărtăşit-o celorlalţi, deopotrivă prin creaţie şi dialog, a fost că poţi cunoaşte viaţa şi moartea doar prin ceea ce trupul îţi dezvăluie. În această cheie (dar, desigur, nu numai) poate fi citit şi cel mai recent volum de stihuri al autorului, "Drumul spre Tenerife", al cărui titlu se dezvăluie a fi un alt nume pentru ceea ce înţelepciunea populară numeşte "Tărâmurile celelalte".

 

Cartea şi autorul său au fost, ieri, protagoniştii unei memorabile întâlniri organizate la şi de către Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, al cărui amfitrion, criticul literar Cornel Ungureanu, a avertizat din start auditoriul că a pătruns „în interiorul marii mize a poeziei”.

 

Un binevenit excurs asupra poetului şi operei sale a prezentat criticul literar Alexandru Ruja, acesta precizând că ne aflăm „în faţa unui volum tragic în esenţa lui… reflectând un drum iniţiatic în căutarea miraculosului” -, în vreme ce doamna Rodica Bărbat a insistat asupra faptului că, în opera maestrului Dorcescu, Tenerife nu este chiar „un loc geografic verificabil". Despre volumul apărut la Editura Eubeea, sub îngrijirea confraţilor întru litere Nina Ceranu şi Ilie Chelariu, s-au mai pronunţat scriitorul Aurel Turcuş, exegeta Ilinca Ilian şi alţii, în vreme ce poetul, dar şi venerabilul actor Vladimir Jurăscu au recitat versuri. (L.N.)

 

A consemnat,

George ROCA

februarie 2009

Click to comment

Articole Populare