Constantin Mălinaş – Cavalerul, editura Arca
Joia trecută, la Biblioteca Judeţeană „Ioan Scipione Bădescu” din Zalău a avut loc lansarea volumului de proză „CAVALERUL”, semnat de Constantin Nicolae MÃÆLINAŞ, până acum cunoscut mai mult ca dascăl universitar, bilbliotecar, este doctor in filologie, specialist în bibliologie, cu numeroase studii şi cărţi publicate în acest domeniu şi totodată unul din puţinii specialişti ai problemei Emanuil Gojdu.
De aceea, apariţia cărţii de proză sub titlul „CAVALERUL”, la Editura Arca din Oradea, poate fi socotită o surpriză, care însă se susţine bine din punct de vedere al realizării artistice. Cititorul poate astfel găsi în acest volum, elegant tipărit, aproape o sută de proze scurte, a căror caracteristică principală este legătura cu realitatea imediată, din care autorul face decupaje pregnante şi strigătoare ca mesaj, învestmântat cu umor liric de bună calitate. Acestea se transformă prin lectură în tot atătea efigii ale unui personaj secvenţial, care se numeşte semnificativ Domnul Hohote! Cu acest personaj, desenat sugestiv şi sapienţial, într-o filosofie a mirării de lume, autorul face călătorie în episoade scurte, similar benzilor desenate, care fixează veritabile stampe ale aspiraţiilor şi conflictelor cotidiene, parcurse de omul de rând, din casă, sau de afară, pe stradă.
„CAVALERUL” este o carte de proză rapidă, respirată adânc, al cărei instrument expresiv principal este dialogul, condus şi construit cu măiestrie de autor, pe un cadru liric cu aparenţa de ingenuitate a vieţii. Cum o carte bună de proză apare atât de rar, ne facem o datorie din a o semnala cititorilor.