Initiere spirituala la varsta 33

Polul Cultural Clujean
Librăria Universităţii DIVERTA Cluj-Napoca
        
Avem deosebita plăcere de a vă invita la lansarea cărţii „33. Jurnal de iniţiere spirituală”, de Daniela Gifu, precedată de un recital de chitară clasică.

Invitaţi:     
Constantin Cubleşan,
Ion Vartic,
Zeno Fodor,
Dan Brudaşcu,
Mircea Petean  
Adina Ungur.

Manifestarea, moderată de Mariana Enache, va avea loc
marţi, 29 ianuarie 2008, ora 17.00.

    
Detalii tehnice:
"33. Jurnal de iniţiere spirituală", Daniela Gifu
Editura Limes, 2008, 266 pagini

Prefaţa: Zeno Fodor
Colecţia: Paraliteraria
Coordonator: Ilie Rad
Editor: Mircea Petean
Coperta: Adina Ungur
             
        

Daniela Gifu, născută în 10 ianuarie, 1973 la Bârlad este doctorand în filozofie la „Al. I. Cuza” din Iaşi şi coordonator de programe cultural-educaţionale la Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca. Este licenţiată a Facultăţii de de Fizică, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1997 din Iaşi şi absolventă de master în Comunicare, 2004. A fost reporter la Televiziunea Europa Nova, Iaşi. Din 2006 face parte din colectivul redacţional al Revistei „Cetatea Culturală”. A scris nenumărate articole ce abordează mai multe domenii de cunoaştere: biofizică, ecologie, socio-politic, filozofie politică, beletristică.

Iniţiere spirituală la vârsta 33.

“33. Jurnal de iniţiere spirituală”, Daniela Gifu, editura Limes, Cluj-Napoca, 2008.

Poate observând dimensiunile acestei cărţi, cititorul ar fi tentat să creadă că este vorba despre un roman, însă subtitlul ne avertizează încă din copertă că avem de-a face cu un „jurnal de iniţiere spirituală”, aşa cum i-a spus şi Daniela Gifu. 33, vârsta christică, cea a maturităţii a fost anul în care ea-însăşi şi-a oferit drept cadou, notele zilnice din volumul de faţă. „Dacă nu ai împlinit această vârstă ar fi înţelept pentru liniştea eternă a sufletului tău să te pregăteşti şi să renunţi la micile necurăţii în care te complaci. Dacă ai trecut bine de Sfânta Vârstă, analizează în ce măsură ţi-a fost marcată existenţa. Ar trebui să fie, pentru fiecare dintre noi vârsta duhovniceascăi cotituri a vieţii.”, notează autoarea în dreptul zilei de 10 ianuarie. Aşadar, atenţie la simbolica vârstă 33! ar spune autoarea în mesajul cărţii. Un tip de jurnal faţă de care poziţia autoarei nu se doreşte a fi una extrem de implicată, la o privire superficială. Daniela Gifu scrie mici scenarii sau episoade care datorită stilului narativ par adeseori virtuale. De pildă, nu se va adresa niciodată direct, făţiş jurnalului, ca unui psihoterapeut menit să-i asculte ofurile între paginile lui. Asumarea există, prin însăşi condiţia de jurnal pe care o întruneşte. Tonul adresativ nu este cel al unui alter ego, aşa cum ne-am putea imagina, ci cel al unui “tu” sau un “voi”. Jurnalul nu va îndeplini nici rolul de prieten intim, ci printre paginile amintite autoarea va decanta emoţia, bucuria, supărarea iar epicul vieţii rămâne mai mult cuprins între faptele zilnice decât în jurnal. Scrisul efectiv al notelor se întâmplă având conştiinţa că înainte de a fi aşternut pe hârtie ar exista un filtru. Aşadar, se va da drumul doar luminii meditative să acopere faptele şi cuvintele. Şi aşa ne şi imaginăm în cuprinsul lecturii, că Daniela Gifu, înainte de a-şi scrie fila de jurnal ce aparţine zilei în cauză, s-a hrănit dintr-o rugăciune şi o lectură spirituală. Aşa se explică faptul că există o forţă extraordinară care îi anulează prin decantare energia negativă cotidiană, din amintirea zilei în curs. Stilul narativ este simplu, adeseori şi descrie anumite angoase, învăţăminte sau  dimpotrivă, bucurii ale zilelor în curs. În acest sens Daniela Gifu va folosi sintagme precum „imaginează-ţi următorul scenariu…”, „Poate vei spune”…”Te-ai întrebat vreodată…”. Neobişnuit este faptul că într-adevăr „33” este un jurnal, însă trimiterile sunt exclusiv spirituale şi însăşi atitudinea desprinsă dintre filele cărţii are ca punct de pornire un pozitivism dezarmant. Ca şi cum cartea ar fi oglinda în care autoarea îl caută pe Dumnezeul din ea, oprindu-se zilnic la meditaţie celestă, ce induce implicit o îndepărtate a energiei negative. Jurnalul porneşte de la experienţa proprie de zi cu zi. Alegerea autoarei în faţa greutăţilor sau a descumpănirii a fost refugiul în credinţa că omniprezenţa divină este însăşi o luptă împotriva singurătăţii sau a deznădejdii. Gândurile înalte s-au îndreptat spre Dumnezeu, prezenţa care niciodată nu va dezamăgi. Iată cum, ceea ce iese dintre gândurile autoarei şi este pus pe hârtie în acest jurnal este partea spirituală, cea lipsită de diateza activă, de dialog narativ, de cronologie a faptelor concrete. Doar o voalată amintire a faptelor cotidiene se va abate peste meditaţiile acestui jurnal. Între a-i fi marcată viaţa de energii mai mult sau mai puţin negative şi a le da curs, cel puţin prin confesiune Daniela Gifu alege calea spirituală şi scrie un jurnal înţesat probabil de lectura şi gândul mai degrabă în spirit decât în lume. În finele zilei ea oferă ca soluţie meditaţia corespunzătoare de pildă „Complacerea nu este o dovadă de îmbunătăţire, ci una de slăbiciune, criteriu ce nu apare pe lista celestă”. Autoarea pune o balanţă între fapte sau chiar îndeamnă spre a lua o cale dreaptă, „Lasă îngereasca voinţă să lucreze în numele tău sortit!”, „Mai bine savurează din delicioasele bucate spirituale şi continuă să explorezi <bucătăria> ta interioară”., p. 34. „Negreşit va primi sufletul tău întristat tămăduirea, oricât de stângace s-ar ruga.” Există şi o intimitate a gândurilor celeste, nu doar a celor lumeşti. Daniela Gifu se opreşte la ele cu toată convingerea: „Istovit de tracasările cotidiene, se trezeşte în tine setea de lectură duhovnicească. Asemenea momente merită consemnate în jurnalul fiecăruia, fiindcă ulterior începe schimbarea în bine.” Volumul dezbate aproape zilnic câte o temă, o tentaţie, o slăbiciune umană, căreia autoarea îi găseşte leac prin îndreptarea ei, pe cale creştinească. Despre nefericire va spune: „Dacă nu eşti fericit, asta se datorează lipsei de consecvenţă în acele scurte şi trecătoare clipe de deşteptare.” Despre credinţa care întărăreşte: „Nu uita că reprezinţi o structură trinitară, fiecare parte având propriile ei nevoi. Neglijarea unei părţi îşi va cere, mai devreme sau mai târziu, birul…” p. 51 sau „Singurul ajutor dezinteresat va veni din partea spiritelor luminoase, care doar aşteaptă chemarea ta, petnru a face front comun împotriva adversarilor”. p. 75. Pur şi simplu de-a lungul a 365 de zile cartea dezvăluie tematici precum familia, clevetirea, cuplul, orgoliul, vorbeşte despre confesiune, amărăciune, iubire, oportunism, prietenie, pericol, postul religios, emoţii, invidie, decizii, iertare, nebunie, moralitate, slăbiciune, esenţa relaţiilor interumane. Vorbeşte, de asemenea şi despre exigenţă, despre puterea banilor, stressul cotidian, glumele proaste, părinţi, regrete, conştiinţă, ambiţii, obsesii, moarte şi multe altele. De aceea poate că ar fi fost mai interesant ca în locul titlului fiecărei notiţe, care nu este altceva decât data scrierii ei, să fi stat ca titlu una dintre tematicile dezbătute sau acest lucru să se întâmple într-un subtitlu, ca o trimitere la meditaţiile, tentaţiile sau problemele ce aparţin zilei în cauză. Pătrunzând mai adânc în lectură vom înţelege că suntem aduşi în faţa unui îndreptar al moralităţii creştineşti, înclinând spre meditativ şi spiritual. La finele fiecărei zi, autoarea a găsit soluţia luptei împotriva păcatelor, îndreptându-se spre credinţă şi locul înalt pe care în orice moment al vieţii sau al zilei va fi accesat, va oferi consolare, răspunsuri, linişte sau mângâiere. Şi avem convingerea că dacă Daniela Gifu a trecut cu bine prin vârsta 33, aceasta s-a datorat luminii pe care a lăsat-o să curgă în propriu-i spirit şi care a radiat în notele zilnice ale jurnalului ei.

Adina Ungur