Stiri
George Rotaru – lectie de patriotism si cultura
9 mai – Ziua Independenţei, Ziua Europei
Sîmbătă, pe 9 ale lunii mai, pe la orele amiezii, m-am aflat alături de un public numeros la Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim din Râmnicu Vâlcea, un domeniu cultural relativ nou, al cărui stăpîn este istoricul, cercetătorul, inventatorul şi gînditorul George Rotaru, împreună cu atitudinea de bun arhitect financiar a fratelui, economistul Constantin Rotaru. Doi mărinimoşi intelectuali, cu o carte de vizită impresionantă şi respectată, domnii George Rotaru şi Constantin Rotaru, pentru care istoria nu înseamnă o noţiune livrescă, desprinsă din sisteme interlocutoare, au aprins de Ziua Independenţei candela cinstirii şi recunoştinţei tuturor celor care dorm eroic în glia strămoşească. Chiar am avut emoţii, explicabile, pentru că am reîntîlnit pe domnia sa, George Rotaru, un mare dirijor, unul din cei care marchează ştiinţa şi istoria noastră, un nume de prestigiu, pe care îl găsim aruncîndu-ne ochii pe o revistă sau pe un ziar, pe o carte, pe o invenţie, îl auzim, îl vedem, în media audio şi video, îi simţim bagheta dirijorală în bunul mers al culturii naţionale, omul
instituţie, cum bine spunea acad. Gheorghe Păun, a cărui brevetată invenţie, Calendarul Perpetuu Universal, va măsura poate timpurile viitorimii. Ziua de 9 Mai, zi cufundată în istorie, a respirat şi a trăit româneşte în cetatea culturală a Râmnicului, marcată de demersuri culturale inedite, menite să întreţină flacăra spiritualităţii româneşti.
GEORGE ROTARU A MĂSURAT CU ARTĂ VÎNTUL ISTORIC
La Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim din Râmnicu Vâlcea pe 9 Mai s-a scris o filă modernă de cultură, s-a auzit vocea istoriei, prin vocea exponentului contemporan, George Rotaru, de la înălţimea mijloacelor de care dispune acest centru de cultură. Ziua care a deschis drumul spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii române de a-şi decide singură soarta, Ziua Independenţei trece drept eveniment istoric de importanţă majoră, peste care nu trebuie lăsată să se aşeze devălmăşia postmodernă şi uitarea. La fel şi Ziua Europei, instituită la propunerea Ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, în urmă cu 58 de ani, pe 18 aprilie 1951, cînd Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda
au semnat Tratatul de la Paris, ce consfinţea înfiinţarea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (precursoare a Uniunii Europene), a fost stabilită ca sărbătoare a Europei de către Consiliul European de la Milano, în anul 1985.
Deschiderea oficială a Salonului Cărţii şi al Autorilor de Literatură şi Artă, SCALA, ediţia I, stagiunea primăvară-vară, a debutat la orele 14 cu lecţia istoricului George Rotaru. Au urmat: salutul adus celor peste o sută de scriitori şi artişti plastici, reprezentanţi ai unor ONG-uri; vernisajul stampei „5 secole de Istorie a Tiparului şi a cărţii în spaţiul românesc, 1508-1512, 2008-2012 – stampografie, George Rotaru: marcarea „Anului Internaţional al Astronomiei”; prezentarea Calendarului Perpetuu Universal, invenţie a istoricului George Rotaru, înregistrată la OSIM; lansarea cărţilor: „Codul Rotarian”, autor George Rotaru şi romanul filosofului George Baciu, „Tristeţea unei iubiri”. A fost în atenţia publicului cartea cu un format special, de 50 de kg, „Historia et tempus”, vernisajul expoziţiei de pictură, grafică şi sculptură, sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Vâlcea, care a reunit nume de prestigiu ale artei româneşti de pretutindeni, dar şi expoziţia „Deceniul Tricolorului”. Se cuvine să amintim de un program special prezentat de „Asociaţia Aromânilor” din zona Cetăţii Domneşti, dar şi de dansatorii populari ai unui liceu din Râmnic. Felul cum a fost marcată 9 mai – Ziua Independenţei la centrul Rotarexim, potrivit unor exigenţe culturale, ecoul de după în presă scrisă, dar şi în rîndul evenimentelor care cadrează făpturile istorice moderne, vorbesc despre faptul că istoricul-cercetător George Rotaru şi-a ales raţional palma de pămînt cultural, a cîntărit bine lumina care bate în fereastră, a măsurat cu artă vîntul istoric, şi a ridicat din temelii, în leagăn de Râmnic, o cetatea culturală, ca generaţiile viitoare să guste preacurat ca apa din rostul istoric al locului chibzuit cu cea mai organică psihologie. Noţiunea de civilizaţie a culturii se găseşte în întreg ambientul Casei Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim din Râmnicu Vâlcea. Ceea ce nu i se întîmplă în fiecare zi căutătorului de frumos, şi te face să te conformezi acestei atmosfere, invitîndu-te la respect.