Stiri

Festivalul International de Chitara Transilvania 2008

Posted on

Editia a VI-a, Cluj-Napoca 18-23 august 2008

Ediţia a VI-a a Festivalului Internaţional de chitară TRANSILVANIA se va desfăşura la Cluj-Napoca în perioada 18-23 august 2008. Festivalul este organizat de către Asociaţia de Chitară TRANSILVANIA în colaborare cu Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj.

Festivalul are trei componente ce acoperă tot atâtea laturi ale educaţiei artistice:

 Recitaluri extraordinare ale unor interpreţi de renume mondial

• Cursuri de măiestrie susţinute de profesori de talie internaţională, conferinţe pe teme ale interpretării muzicale, seminarii şi expoziţii de instrumente

 Concursuri Internaţionale de Chitară Clasică

De-a lungul celor cinci ediţii precedente, Festivalul de Chitară de la Cluj-Napoca a devenit un brand cultural al Transilvaniei aducând pe scenele clujene nume mari ale chitarei din România şi din Europa. Datorită eforturilor unei echipe tinere susţinută de municipalitate şi sponsorii tradiţionali, Festivalul Internaţional de Chitară TRANSILVANIA a format şi lansat, practic, pe cei mai străluciţi reprezentanţi ai tinerei generaţii de chitarişti din Transilvania şi din România.

Practic, noutatea proiectului acestei ediţii constă în diversificarea activităţilor festivalului reuşind astfel să devină nu doar cea mai importantă manifestare de acest gen din România, dar şi un pol cultural pentru chitariştii din toată Europa. Deasemeni, prin paleta largă de activităţi incluse răspundem aşteptărilor tuturor iubitorilor chitarei, de la simpli melomani până la muzicieni profesionişti, de la cei mai tineri chitarişti până la concertişti consacraţi.

Beneficiarii direcţi, tânăra şcoală românească de chitară şi participanţii din străinătate vor putea opta între finalităţi diversificate.

Pentru publicul larg al festivalului, cea mai importantă secţiune este fără îndoială cea a recitalurilor pentru care se estimează că vor fi aproximativ 4000 de beneficiari direcţi.

Următoarea secţiune, cea a conferinţelor, expoziţiei de instrumente şi cursurilor de măiestrie este mai specializată presupunând un public avizat şi se adresează unui număr de aproximativ 1000 de beneficiari direcţi. Absolvenţii cursurilor vor primi o Diplomă de Măiestrie semnată de către profesorii lectori.

Concursurile de chitară, cea mai specializată dintre secţiunile festivalului, vor avea trei jurii internaţionale şi îşi propun decantarea valorilor autentice, descoperirea şi promovarea tinerelor talente a şcolii româneşti de chitară dar şi recompensarea acestora cu premii şi burse de studiu. La Festivitatea de Premiere va fi decernat Marele Premiu constând într-o chitară de concert în valoare de 3500 Euro construită special pentru acest eveniment de către maestrul lutier Constantin Dumitriu. Toţi premianţii festivalului vor cânta în Concertul de Gală lucrări reprezentative din repertoriul propriu.

Evenimentele vor avea loc în câteva din cele mai reprezentative locaţii culturale din Cluj-Napoca: Casa Municipală de Cultură, Sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor, Casa de Cultură a Studenţilor, Sala Radio, Liceul de Muzică Sigismund Toduţă.

 

PROGRAMUL FESTIVALULUI*

 

Luni, 18 august:

09.00-16.00 Sosirea invitaţilor şi participanţilor

13.00-14.00 Conferinţă de Presă

18.00-19.00 Festivitatea de deschidere

 

Marţi, 19 august:

09.00-13.00 Concurs de muzică de cameră cu chitară

13.00-15.30 Pauză de masă    

15.30-18.30 Cursuri de master-class

19.30-20.15 Recital Gabor PODHORSZKY (Ungaria) – laureatul ediţiei a V-a

Miercuri, 20 august:

09.00-13.30 Concurs de chitară:

            – Sala 1 Concurs categoria D (open): prima etapă – preliminarii;

            – Sala 2 Concurs de chitară categoriile A şi B

13.30-15.30 Pauză de masă

15.30-18.30 Cursuri de master-class

19.00-20.30 Recital Dávid PAVLOVITS (Ungaria)


Joi, 21 august:

10.00-13.00 Concurs de chitară:

            – Sala 1 Concurs categoria D (open): prima etapă – preliminarii;

            – Sala 2 Concurs categoriile B (continuare) şi C

13.00-15.30 Pauză de masă

15.30-18.30 Cursuri de master-class

19.00-20.30 Recital Gerhard REICHENBACH (Germania)

 

Vineri, 22 august:

10.00-13.00 Concurs de chitară:

            – Sala 1 Concurs categoria D (open): etapa a doua – finală

13.00-15.30 Pauză de masă

15.30-18.30 Cursuri de master-class

17.00-18.30 Conferinţă master class susţinută de profesorul Liviu GEORGESCU

19.00-20.30 Recital Gabriel BIANCO (Franţa)

 

Sâmbătă, 23 august:

10.00-13.00 Master-class

13.00-16.00 Pauză de masă

16.00-17.30 Festivitatea de Premiere şi Concertul de Gală al laureaţilor

19.00-20.30 Recital Flavio SALA (Italia)


*În programul festivalului pot apărea mici modificări imposibil de anticipat în momentul elaborării acestui material; acestea vor fi anunţate pe situl Asociaţiei de Chitară TRANSILVANIA, www.transilvaniaguitar.ro

Click to comment

Articole Populare