Stiri

Expozitie temporara cu vanzare “Ceramica contemporana”

Posted on

Pe parcursul a două luni, octombrie şi noiembrie, aveţi posibilitatea de a vizita expoziţia cu vânzare “Ceramică contemporană”…

“Olăria este prezentă în viaţa ţăranului român şi prin virtuţile ei estetice, puţine fiind interioarele rurale din Europa în care ceramica să aibă un rol atât de important ca în cel românesc. În marea majoritate a caselor ţărăneşti, “odaia curată” – de primit oaspeţi – se infăţişează ca o adevărată expoziţie de vase de pământ” (Corina Niculescu)

Pe parcursul a două luni, octombrie şi noiembrie, aveţi posibilitatea de a vizita expoziţia cu vânzare “Ceramică contemporană”, în ambianţa tradiţională româneacă oferită de spaţiul expoziţional din Piaţa Mică nr. 11 Sibiu. Puteţi admira şi achiziţiona obiecte din ceramică în suluri, realizată prin precedee moştenite din vremea dacilor,  ceramică neagră de la Marginea, unicul centru de ceramică din România care a conservat până în prezent tradiţia modelării ceramicii negre, ceramică roşie provenită din satele de olari din zona Crişanei, din Bârsa – Arad, Jupâneşti – Timiş, Biniş – Caraş-Severin, Săcel – Maramureş, ceramică smălţuită din Moldova, Maramureş, Transilvania, Ţara Zarandului, Muntenia şi Oltenia şi ceramică figurativă. Astăzi, stăruim cu privirea asupra ulcioarelor, oalelor de capacitate, străchinilor şi a celorlalte tipuri de forme, nu numai din raţiuni utilitare, ci preponderent estetice. Succesul actual al unora dintre obiectele ceramicii populare contemporane se explica astfel şi prin şansa de a descoperi, în structurile lor specifice, o părticică din aspiraţiile şi nostalgiile noastre, oferindu-ne bucuria unei regăsiri spirituale.

Vernisajul expoziţiei va avea loc Duminică, 24 septembrie 2006, ora 10:00, în Casa Hermes, din Piaţa Mică, nr. 11. Vă aşteptăm!                                                        

Biroul de presă – CNM ASTRA

Click to comment

Articole Populare