Stiri
Conferinte si Lansare de carte cu prilejul Zilei Internationale a Limbii Materne
Ziua Limbii Materne face parte din calendarul UNESCO şi se află anul acesta la a noua ediţie.
Ziua Limbii Materne face parte din calendarul UNESCO şi se află anul acesta la a noua ediţie. O conotaţie specială este oferită de declararea, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, a anului 2008, drept „Anul Internaţional al Multilingvismului”, al cărui obiectiv este, conform domnului Koïchiro Matsuura, Director General al UNESCO, „să se recunoască la nivel naţional, regional şi internaţional importanţa diversităţii lingvistice şi a multilingvismului în cadrul sistemelor de învăţământ, administrativ şi juridic, în expresiile culturale, în mass media, în saţiul cibernetic şi în schimburile comerciale.”