SUSE, Luminiţa, Bioglife, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007.
Am bucuria şi onoarea să vă anunţ apariţia volumului de poezii ~Bioglife~, semnat de Luminiţa Suse, apărut la Editura Limes din Cluj-Napoca.
SUSE, Luminiţa, Bioglife, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007.
Cuvânt înainte: Aurel Pop
Postfaţă: Adina Ungur
Colecţia: Metamorfoze
Coordonator: Mircea Petean
Coperta şi tehnoredactarea: Adina Ungur
Ilustraţia copertei: Luminiţa Suse
86 pag.
ISBN 978-973-726-290-5
Luminiţa Suse s-a născut în Bucureşti şi a absolvit Facultatea de Matematică, Universitatea din Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, The Ontario Poetry Society, Valley Writers, Ottawa Independent Writers.
Alte volume publicate:
`Duminica inimii`, 2006
`Geometrii singulare`, 2003,
`Sacrificiul mirării`, 2002
`Anotimpul licuricilor`, 2001
Pe lângă problemele cotidiene, poeta Luminiţa Suse are puterea să scrie cu o tenacitate şi punctualitate, demne de invidiat, fără a ieşi din canoanele fiorului poetic românesc. Impactul cu noua cultură face casă bună cu noile orientări ale liricii actuale, iar ca mărturie stă noua înfăţişare stilistică şi editorială a creaţiei poetei în volumul de faţă, de asemenea, harul de a scrie într-o manieră elegantă specific feminină, fiind capabilă să jaloneze un echilibru artistic interior, puternic influenţat de cultura autohtonă.
Dacă în volumele amintite autoarea îşi făcea intrarea într-un templu al amintirilor (Prefaţa de Adina Ungur), op-ul de faţă se prezintă într-o schimbare a registrului tematic. Îngrijorarea maternă pe tot parcursul evoluţiei spirituale şi existenţiale a “fiului” ei e revelată într-un limbaj simplu şi provoacă profetic ipostaze decupate din pura realitate: ţi-am spus de când erai mic // când te-ai îndrăgostit prima dată // iar când te-a părăsit ai vrut să ştii / dacă este cineva cu adevărat fericit / my own mother isn’t happy, to begin with. (Învăţături către fiul meu). În Bioglife, poeta îşi urmează în paralel cursul firesc al existenţei, coboară din turnul de fildeş, ia totul pe cont propriu, propagându-şi discursul într-un spaţiu plin de necunoscut şi lăsând uneori urme ce pendulează între agonie şi extaz: eu îmi scriu versurile din mers / pe linia vieţii // un pas transcrie în piatră / glifele trecerii mele (Semne de trecere).
Prin poemele acestui volum, autoarea propune cu deplină maturitate poetică un nou pact cu cititorul şi anume acceptarea unei alocuţiuni precise despre iubire iubirea mă defineşte / eu îi mărturisesc cuvintele, (Iu-bi-re) sau îşi mărturiseşte respectul faţă de cei ce i-au dat viaţă: de fiecare dată / când le strig numele, (Părinţi) bucuria împlinirii viselor: la rădăcina de vis / douăsprezece cuvinte fluieră, (Eu) a tainelor: arborii ne ascund ceva / cu ce grabă se dezbracă de frunziş, (Citire de frunze) corupţia şi dramele ce bântuie printre cei lasaţi acasă: câinii purtau în cozi gogoşi semilună / nenumăraţi iepuraşi cu ochi migdalaţi / neamuri occidentale de papagali / nici un prieten şi o mie de fraţi pătaţi / complici inegali la declararea de vină (Drama înrădăcinaţilor).
Fragment din Cuvânt înainte, Aurel Pop
În volumul Bioglife, Luminiţa Suse oferă spre mărturie, sclipet din spiritul ei împărtăşindu-i fiului, Fiul meu/ este motivul/ acestor semne de trecere (Motto) dar şi cititorului, nu doar o trecere în revistă a unor fapte de viaţă, ci adevărate învăţăminte, călcînd cu paşii măsuraţi şi de acum, precişi ai maturităţii poetice şi prezentând aceste consemnări sub forma unei mărturii asupra propriei experienţe. De aceea glifele trecerii poetei prin propria-i existenţă au o multiplă însemnătate: acelea de autoconsemnare a sinelui, într-o alcătuire poetică, cu emoţiile, gesturile sau faptele de odinioară sau a reda într-un mod estetic, prin rigoarea compunerii unor versuri de o expresivitate calculată, poveţe şi o bogată zestre spirituală, purtând grija pentru formarea personalităţii fiului: ţi-am spus de când erai mic/ iubit eşti atunci când mergi pe nori/ purtând la piept un fagure de miere (Învăţături către fiul meu).
Spiritul cu miturile lui, nu va părăsi niciodată gestul împărtăşirii experienţei, de aceea, cu o asumată responsabilitate sau maturitate, poeta relatează autoconfesiv: de o viaţă urc munte/ să ajung la rana amurgului/ unde timpul îşi coagulează/ semnele de trecere în ziua de dincolo// aproape că am ajuns// dar cine îmi înghite pământul de sub tălpi/ ce tălpi dansează albastru pe/ frunte/ oh, fruntea mea sprijină/din stele coborând/ alt munte (Petroglifă).
Chiar şi atunci când vine vorba de autoconfesiune, poezia Luminiţei Suse pur şi simplu înalţă: sunt aeriană/ de când m-am născut/ îmi urmez capul, nu picioarele/ într-o zi o să aplec fruntea, cuminte/ să coboare stea/ în locul meu (Aeriană).
Din locul în care se află poeta şi aşa cum le observă, dimensiunile ce ţin de conceptele: spaţiu şi timp prind contur, personificare şi în acest fel participă la evidenta trecere, respectiv devenire: miezul nu se vede prin coajă/ viitorul este încuiat în zile concentrice/ centrate în albăstruş de ou// trecutul agonizează dincolo de retină/ prezentul este un elefant în trecere/cu zâmbet impresionist în cornee (Alternative semantice).
Fragment din Postfaţă, Adina Ungur
Cei ce doresc un exemplar gratuit cu dedicaţie, pot trimite un mesaj cu adresa poştală pe adresa de email: bioglife@luminitasuse.com
Semne de trecere
lama timpului
îşi taie programatic
drum prin deşertul din palme
eu îmi scriu versurile din mers
pe linia vieţii
pentru fiecare treizeci de paşi
caligrafiaţi cu argint
pe nisip
un pas transcrie în piatră
glifele trecerii mele
poem apocrif
Zidiţi în pentagrame
nu trebuie să coborâm în pământ
ca să înrădăcinăm
focul
ori să construim biserici
de lemn pe fiecare planetă
din univers
nici să scormonim cerul cu sabia
minţii până la placenta stelei
din care ne naştem
să lăsăm timpul să deşire crini
din trupurile noastre înscrise
în pentagrame
răni despicate în cinci canioane
aşteptând izvorul
de apă şi sare
aşa o să îmbătrânim, imperfecţi
în altarul oaselor
până când ne vom înălţa
deodată cu stelele noastre
sângerând cosmogonie
în cădere