EPISODUL XXX: Bace Toghiere la bătutu’ nucului

Dacă dai cu ochii roată, dîpă chinie, ai şi vez’ o groază dă lucruri, unile făr’ dă rost, alchile cu rost. Cele făr’ dă rost le aşezăm, dă obicei, inghieva sus: cele aspectoasă – pă şifoanie, dîpă obloace, încredenţuri, pă grindă, zbîrlonţachie dă tăvanuri; cele făr’ dă aspect – pîn jemăntanie, în podrum, acăţachie pă părechie su’ scara dî la pod, da’ mai ales pîn poduri. Dă ţîpat, cum şi le ţîpi? Numa’ chie mniri cînd ai nievoie dă iele (întră noi fie voarba – niciodată). Dac-ar bachie doba şi-şi scoată oaminii dă pîn olachie tăt ce nu mai folosăsc, s-ar umple uliţîle cu tăt felu’! Lucrurile cu rost le ţîniem la-ndămînă, că nie folosîm zîlnic dă iele. Numa’ că dîn zîsa lu’ ciala: olu’ nu mere dă mulchie ori la apă. Aşe să-ntîmplă şi cu lucrurile cu rost, mărg ce mărg şi cînd ţii lumia mai dragă, pomniesc! Amu baiu’ nu-i chiară mare că omu’ le face pă tăchie-n lumia asta şi tăt iel le şi dăsface. Şi iac-aşe îi în lume, unii le fabrică, ciilalţ’ le strîcă şi alţîî le răpălesc.

Mare atenţîie!

Omu-i lăsat pă faţa pămîntului ca şi-nveţă cît mai mulchie, că doară d-aceia poartă-n cap minchie! O crepat cercu’ dî la cada cu curechi? Nici on bai. Îl adauji şi-l prinz’ în nituri. Cură cicerna dî la casă p-inghie nu triabă? O ţinuieşchi şi-i ca noauă. Să rupe tarchie ceva dîn fier? Scoţ’ apăratu’ dă sudat, masca şi ielectrozîî şi-i dai bătaie cu sudatu’. Puşchică camera dî la biţoaglă? O lipeşchi dă urjenţă cu pechice calghie, dă ultimă jeneraţîie. Că vini voarba dă lipit, dacă chie baji în magazînile dă ferării ai şi vez’ fel şi fel dă lipiciuri cu care poţ’ lipi tăt ce vrei, da’ şi ce nu vrei. Numa’ mare atenţîie! Şi nu păţîţ’ şi voi ca unu’ ce n-o crezut că-i aşe bun on fel dă lipici. Nu poci face şi trec mai dăparchie fără şi vă spun. Nu dă altă, da-i faină cestia! Unu’ o pus pareu c-on vecin, ce-şi lipia proteza cu lipici. N-o crezut că-i arhisuficientă o sîngură picătură şi că are şi să lipiască ca betonu’. Şi-atuncia, vecinu’ i-o pus la ciala, p-on jejit, o sîngură picătură dă lipici, apoi l-o făcut şi steie cu jejitu’ pă nas cît numeri pînă la doauăzăci şi cinci.

Mă oamini buni, aşe i s-o lipit jejitu’ pă nas, dă gînghieşchi că d-acoalia i-o crescut. O fost musai şi fugă la borbil ca şi-i dăspice jejitu’ dă cîtă nas, cu briciu. O fi rămas c-on dărab dă nas pă jejit, o c-on dărab dă jejit pă nas, cinie ma şchi? Că borbilu’ iera cam afumat şi-i tremura brînca. Oricum borbilu’ aciala nu s-o mnirat pria tare, mai avusăsă , nu cu mult înenchie alt caz: zîce că unu’, cam bat, o-ncurcat şpreiurile. În loc dă ciala cu spumă dă ras s-o mătăcălit pă barbă cu spumă, d-asta modernă, dă împropchit dăfinitiv obloace şi uşi, în păreţ’. Cînd şi-o dat sama ci-o făcut, fuji a mnio la borbil. I-o briciuit borbilu’ cum o putut barba, da’ tăt i-o mai rămăs cam d-on jejit spumă lu’ ciala, pă ia. N-o avut ce face, o umblat aşe cam vo tri săptămîni, pîn’ i-o forţat dăspringhieria spumii dă cîtă pchiele, barba-n creşchiere. D-asta vă zîc: mare atenţîie!

Voarba

Mulchie-i în stare omu’ şi facă şi şi driagă! Da’ v-aţ’ gînghit vodată ce nu poachie omu’ face, nici dă s-ar mai naşchie o dată? Nici io n-am şchiut dîntru început, d-asta l-am întrebat, într-o bună zî, pă bace Toghiere. -“Bace Toghiere, ce nu poachie face omu’ pă pămînt?” Ieram iară tăţ’ pă lăviţ’, la uliţă. Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, s-o încruntat, sămn că-i serioasă treaba ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, cît ar fi dă dăşchiept şi dă pregăchit omu’, nu mai poachie întoarce voarba ieşită dîn gură , ‘năpoi, în veci. Dîrt-asta voarba trea’ şi fie voarbă. Gînghieşchie binie în ‘nenchie d-a dăşchighie gura. Rugumă voarba / ca oaia iarba. Dac-ai scos voarba dîn gură, ţîni-chie dă ia! Că altfel ţi să duce hula că ieşchi om dă nimica. Mai binie stai cîrn şi vorbeşchie drept! Mulţ’ oamini promit, fac angajamenchie, dă tăt felu’, făr’ d-acoperire. La-nceput îs crezuţ’, da’ nu multă vreme.

Lumia să convinje iuchie dă ei şi-i taxază pă măsură. Dîrt-aceia or apărut, în timp, tăt felu dă iexpresîi dîn popor. Ie auzîţ’! Ţ-a aduce vecinu’ ‘năpoi arşeu’, cînd a zbura porcu’! Are şi chie ajuchie ciala şi-ţ’ capeţ’ sărvici cînd ai şi-ţ’ vez’ ciafa! Or mări penzîia ciia, la paşchile cailor! Ţi-i veghia ‘năpoi baniicînd a face plopu’ pere şi răchita micşuniele! Înt-on cuvînt –NICIODATĂ! Unile dîntră iexpresîi, da’ rar dă tăt, să mai şi aghiveresc. Cum ar fi: Are şi să-nşchimbe sistemu’ cînd oi fi io popă! Sau – are şi răsară soarile şi pă uliţa noastă la zîua Crucii, cînd s-or bachie nucii! Amu, dacă vini voarba dă bătutu’ nucilor, nu poci face şi nu vă povestăsc una bună. Ie fiţ’ atenţ’!

Mniorlăitura şi cîntaria

Înt-o diminiaţă dă toamnă, c-o zî înenchie dă zîua Crucii, m-am hotărît şi dărăburesc on rug, ce-l aviam scos dîn pămînt. Şi cum n-aviam lance, m-am ţîpat pîn’ la Mitru ş-o-mprumut p-a lui, cu gîndu’ că poachie avia şi-mi ajuchie. Mă, oamini buni! Gînghieşchi c-o fost on făcut, că dî la-nceput nu m-o mărs chiară binie! Cînd am trecut p-îngă vecinu’ Mniorlau (d-atunci l-o ciufulit lumia aşe), cum avia gardu’ dî la uliţă dăjghinat înt-o parchie, l-am văzut în ocol cum spăla mîţocu’ în ciupă. Mniorlăia bghietu’ mîţoc dă s-auza dîn ceilaltă uliţă. Băsamă-i intrasă Deval în ochi. S-adunasă lumia şi să holba ca la urs. N-am putut trece şi nu-i zîc: -“ Mă, nu-l spăla că moare, nu rezistă la spălat!”. Ce şi mă baje-n samă, ciala? Îi dăghia înenchie cu ciupăitu’. Am ajuns apoi la Mitru. Cînd m-am băgat pă uşe la ocol ce şi vez’? Mitru iera suit înt-on nuc, cam la cinci metări, îl băchia c-o bîtă şi cînta: La umbra nucului bătrîn / Pă laviţa-nvechită / Tu mă rugai şi mai rămîn / Şi chie mîngîi, iubită! Muieria Mitrului, îndoietă-n doauă, aduna nucile dîp-o poniavă-nchinsă pă jos, înt-o coşară dă paie. Da’, p-on scaon cinie creghieţ’ că şighia? Petre clănietistu’. Şighia şi-l ‘compania cu clăniata, pă Mitru. No, aşe bătut dă nuci n-am văzut dă cînd port gaci! Cum m-am băgat pă uşe la ocol, Mitru m-o şi dat misiunie: -“Binie c-ai vinit, că ş-aşe n-aviam cinie băga răchia-n păhare!” Ce şi fac? M-am conformat. Numa’ că nu ni-o lăsat şi bem pînă ce nu s-a scoborî iel dîn nuc. Oricum, iera pă gătănie. Da’, doară nu creghieţ’ că s-o scoborît cum s-o suit, aghică pă scară şi că s-or gătat tăchie cu binie? Fiţ’ atenţ’ ce s-o-ntîmplat!

Aterizarea forţată şi săcretu’ Mitrului

Ieram cu cîntaria aproapie cîtă capăt. Cînd am ajuns cu ia la: Amu aş vria şi mai rămîn / Da laviţa-i putrăzîtă / Iar frunza nucului bătrîn / Dă vînturi răsîpită, nu şchiu cum s-o înfoiet aşe dă tare Mitru, în nuc, cu cîntaria, că num-am văzut că-i zboară cizmile dă gumă-n sus, cu picioare cu tăt! O stat ca pîn minunie-n aier, ca ţîntuit, cît închiz’ ş-apoi dăşchiz’ o dată ochii ş-apoi cînd s-o năpustit cîtă pămînt, cu viteză, am gînghit că tăt să sparje. Io am înlemnit! Petre iera şi-nghiţască, dă spaimă, muşchiucu’ dî la clăniet! Atîta o mai apucat Mitru şi strîje, ca dîn gură dă şerpe: -“Pringhie-ţî-mă-n poniavă, măăă!”. Cum şi prinz’ în poniavă on om dă aproape o maje, că tăt o sfîrchica şi la urma urmii, cinie şi mai apuce şi răghice poniava, că stăchia pă ia muierea Mitrului. Numa’ dacă o arăghicam cu ia cu tăt! Amu’, asta nu iera o problemă, că muierea Mitrului îi aşe ‘naltă şi subţîiată şi nu cred că are mai mult dă cinci zăci dă chile. Mă, oamini buni!

Cînd o vinit Mitru dîn nuc, cîtă pămînt, ca o ghiulia, numa’ o vîjîit p-îngă muiere. Ghiapta, iera-ndoietă-n doauă, aduna nucile dî pă poniavă. Binie că n-o picat pă ia, că o dăjghina. Pă moment, nu ni-am dat sama dă pericul, mai apoi ni-am trezît că puchia fi acuzat că o sărit cu voie pă muiere, ca şi schepe dă ia. Mitru, bghietu’, o scăpat în cele dîn urmă cu binie! Noroc cu vecinu-so dă păstă drum, tractoristu’, că-i basculasă su’ nuc o remorcă dă hămoacă! Aşe că numa’ binie o aterizat pă ia. Drept îi că s-o-nfipt pînă subsuori în hămoacă, da’ am luat iuchie doauă lopeţ’ şi l-am dăzţilinit dă urjenţă. Amu, dacă tăchie s-or gătat cu binie, dă bucurie am topit doauă jumătăţ’ dă răchie amestecată cu cîntări dîn cătănie. Fain’ o fost! Am uitat şi dîpă ci-am vinit la Mitru.

Tîrzîu m-am adus aminchie. Oi vini a doaua zî dîpă lancie, m-am gînghit. Oricum, nu poci uita ce nuci mari şi subţîri la coaje şi cu sîmburi dulci are Mitru. Nici în ruptu’ capului n-o vrut şi nie spuie care-i săcretu’ cu nucile lui. Mulţ’ am luat nuci dî la iel ş-am pus în pămînt, da’ ieşeu nucii, creşchiau şi tîrzîu făciau nuci, da’ mici şi groasă-n coaje. Dîpă ani şi ani am aflat săcretu’: amplasasă birou, şchiţ’ voi care, aciala inghie mere-mpăratu’ pă jos, aproape dă nuc şi cum rădăcinile să înching p-inghie vreu iele… Important îi ca şi iasă plăcinta coardă cu nucă, cît mai bună!… Cîtă-n sară, m-am întors cîtă casă. La Mniorlau în ocol, mîţocu’ iera-nchins pă drod, la uscat. Ciala duhănia şi să uita lung la mîţoc. Nu m-am răbdat şi nu-i spun: -“Ţ-am spus şi nu-l speli că nu rezistă?”. La care ciala o răspuns: -“La spălat o rezistat bace, n-o rezistat la stors”. No, m-am gînghit, fain ficior. Iac-aşe s-o agiverit o parchie dîn voarba ceia că: mîţa moare dă dor dă peşchie sau dac-o speli!

Doauă mari săcrechie

Draji cichitori!

Păntru că pă zî ce trece aud că sînchieţ’ tăt mai mulţ’ şi că tăt mai mult vă intră la inimă poveşchile mele, vreu şi vă dăzvălui doauă săcrechie mari. Atenţîie mărită!

1.Cînd sînchieţ’ tromniţ’ şi vă dor măndulile, procedaţ’ dîpă cum urmiază: iei patru nuci dîn pod, le speli binie cu apă, le crepi în doauă cu vîrfu’ cuţîtului ş-apoi le baji înt-o oală, aşe mai mică. Sloboz păstă iele apă, cam cît ar intra înt-o finjană dă sfîrtai dă lităr şi pui oala pă şpohert, la foc mic. Dîpă ci-o fert şi-o scăzut ciaiu’, iei oala dî pă foc, leşi ciaiu’ la răcit ş-apoi îl sloboz’ înt-o finjană, fără şi-l strecuri. Îl bei înenchie dă culcare, tăt cît-o gură, nă-ndulcit. (Răpţătă primită dî la mătuşe Sofia. Dumniezo’ ş-o ierchie!)

2.Dacă ieşchi amator dă răchie galbănă şi n-ai răbdare doauăzăci dă ani ca şi să-ngălbiniască, fă aşe: cînd sparji nucile păntru plăcintă, adună pchielcoşinile uscachie, dîntră sîmburi şi bagăle-n dimijană.Răchia are şi capechie, în scurtă vreme, o coloare galbănă dîpă preferinţă şi on gust iextraordinar. Şi vă fie dă binie! (Răpţătă primită dî la on prechin arvocat. Fie sînătos!) Nu poci şi-nchei fără şi vă mai spun că tăchie-s fainie cînd îi omu’ sînătos. Numa’ mare atenţîie că: sînătachia-i ca dărabu’ dă sălam dă vară, oricît dă subţîri tai feliile, la on moment dat, tăt să gată. Şi încă ceva, nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

(Va urma)

Dicţionar: şifoanie – dulapuri; credenţuri – dulapuri cu vitrină; sbîrlonţachie – acăţate; olachie – gospodării; răpălesc – repară; cadă – butoi; curechi – varză; cicernă – burlan; ţinuieşchi – cositoreşti; pareu – pariu; borbil – frizer; mătăcălit – mîzgălit; hula – vorba de rău; rug – salcâm;poniavă – prelată; hămoacă – nisip; tromniţ’ – răciţi; măndulile – amigdalele; pchielcoşinile – pieliţele.