Episodul XVIII: Bace Toghiere – dăspră hoţ’ şi hoţîie

Albu’ fără niegru, n-are nici on rost. Puchiernicu’ fără sclab, nu poachie iexista. Bun fără rău, n-am auzît şi fie. Zîuă fără noapchie, nici atît’. Cer făr’ dă pămînt, nici voarbă. Şi iac-aşe, mărg înenchie uniele cu alchile.

Da’, m-am întrebat io dă mulchie ori, oaminii cinstiţ’ ar puchia trăi făr’ dă hoţ’? Şi dacă vini voarba dă hoţ’, m-adusăi aminchie dă voarba lu’ ciala: hoţu-nvaţă la hoţîie şi beţîvu’ la beţîie.

Aşe dară că mă-ntreb, iară: şi fie oare hoţîia on meşchieşug? Dacă mă-ntorc cu gîndu-n urmă tare, mai c-aş zîce că-i “artă”. Zîc asta păntru că d-alungu’ vieţîî, sînchiem furaţ’ una-ntruna, unieori pă faţă, da’ dă cele mai mulchie ori pă spachie, atîta dă fin, că nici nu observăm. Ie fiţ’ atenţ’!

Hoţ’ şi hoţîi

Nu chie năşchiai binie, că chie furau la greutachie, doară – doară dăghieu a’ tăi ceva, ca şi-ţ’ măriască porţîia dă lapchie, la işpitar. Apoi trăbuia ş-aibă grije mă-ta, ca şi nu chie fure, o şi chie-nşchimbe careva, cu altu’ în işpitar. La grăghiniţă îţ’ furau jucăriile. La şcoală îţ’ dispăriau stiloauăle şi gumile. La şcolile mai înalchie, să furau pachechile cu mîncare. În armată, trăbuia şi dormi cu căpela su’ pernă şi cu centura pă chinie, altfel să „complectau”. În intrepringhieri, îşi furau oaminii sculile, unu’ dî la altu’. Pă lîngă tăchie aşchia, să mai furau: biţoagle, prunile dî la uliţă, roţ’ dî la măşini, lopată uitată-n uliţă lîngă hămoacă, benzînă dîn rezervoare, hanie dîn măgăzînie, becuri dî pă stîlpi, faruri dă trăctor, jirofare dî pă combinie, ilişuri dî la biciclechie, tenchi dî la Ciapeu, uleiuri dî la Peco, sălămuri dî pîn abatoare, şoroafle dîn fabrici, smîntîna dî la lapchie, drod dă bobinaj, croampe dî pă cîmpuri, grătare dîn fier, dîn scările dă bloc, motorciclechie legachie cu lanţuri şi-ar mai fi dă adăugat şi alchile. Înt-on cuvînt, unii furau dî la chinie, alţîî care dă p-inghie lucrau. Aişchia dîn urmă să bazau pă zîsa lu’ ciala: -“fiecare trea’ şi trăiască d-inghie munceşchie”. Da’, tare mă chiem io, c-o fost greşit înţăles omu’ ciala, că dă fapt ce să-ntîmpla? Omu-ş’ fura căciula.

Mai tîrzîu, dîpă Marea Înşchimbare, cii mai mulţ’ n-or mai avut ce şi d-inghie „complecta”. S-or schimbat vremurile. Tătuşi or mai rămas hoţ’, numa’ că aişchia n-or furat cu sacu’ ori cu portbagaju’. Aişchia or furat făbricile cu tătu’. Dîpă ei or vinit, aşe cum v-am mai spus, ciia ci-or dăcufărat (dăvalizat) băncile. Da’ nici aişchia nu-s aşe dă răi. Îs alţîî mai răi dîcît ei, care-or fost , îs ş-or fi pînă-i lumia şi anume: hoţîî dă salarii da’ mai ales hoţîî dă suflechie. În mulchie locuri îs unii ş-aceiaşi. Ei vor şi-ţ’ fure sufletu’, vor şi chie facă ş-ajunji ca ei pîn orice mijloace. Chie fură la salariu, vor şi-ţ’ fure creghinţa, cinstia, ominia, familia şi tăt ce-i mai scump pă lumia asta, ascunzîndu-să în spachile voarbilor dulci. Numa’ că la o uitătură mai atentă, vez’ că, dîn zîsa lu ciala: cu trupu-i în biserică, da’ cu gîndu-i la năcuratu’. C-albina-n gură cu mniere / şi-n coadă cu ac şi fiere. În gură cu Dumniezo şi-n inimă cu cial’ niegru.

Cichitoriule! Dacă chie chinzuieşchie on astfel dă hoţ, n-ai a chie chieme. Păstă noi tăţ’ şi buni şi răi iexistă Marile Contabil, care notiază tăt. Nu scapă nici o hoţîie năpeghiepsîtă. Numa’, tu fii atent! N-apleca urechia la şoapchile “şerpilui”, că s-ar puchia şi-l crez’ şi gata-i baiu’!

Hoţîia – boală gria

Tăt mă gînghiesc ş-amu, dîp-atîţa ani, cît îi dă binie cînd ai pă oareşcinie p-aproape, la bucurie. Da’ la năcaz? Dî ce şi dai cu capu’ dă chiatră, o’ cu chiatra dă cap, cînd are cinie chie-nvăţa ce-i binie şi ce-i rău’? Dîrt-aceia tria’ şi-ntrebi tăt timpu’, că voarba ceia: cu-ntrebaria treci maria! Iaca, dîrt-asta l-am întrebat înt-o bună zî, aşe mai cîtă-n sară, pă bace Toghiere: -“Bace Toghiere, ce-i aceia hoţîie?”

Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, ş-o dăzmbumbat cii tri bumbi dî la chimeşe, că iera cald afară, ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, hoţîia îi fapta hoţului aghică furatu’, furtişagu’, înt-on cuvînt aş zîce io gria boală pă capu’ omului. Şi ca şi-nţălejeţ’ cam cum stă triaba, am şi vă povestesc o-ntîmplare. Ie fiţ’ atenţ’!

Anonima

Războiu’ să gătasă, Ciapeu’ dî la noi iera-n floare. Producţîile la hectar crescusără, nu numa’ scripchic ci şi fapchic. Amu, baiu’ iera că nu ajunjiau hîmbarile şi coşerile la atîta spurc dă bucachie. Dacă păntru grău nu ierau probleme , că-l ţîpau pă jos în nişchie magazîi betonachie, tenchiu’ l-or băsculat lîngă grajduri, în grămez’ mari. Asta, pînă aviau şi fie răghicachie coşeri noi. Tăchie ar fi foastă bunie dacă n-ar fi trimăs cinieva o anonimă la jughieţ, cum că noapchia, dî la noi dî la Ciapeu, să fură tenchi cu ruptu’. Traseu’ năpoi, aghică iecou’ anonimii, o fost scurt: primu’ secretar…preşedinchile dă Sfat…vice preşedinchile dă Sfat…preşedinchile dă Ciapeu…şefu’ dă Post. Dîpă o şedinţă scurtă, s-o luat hotărîria: angajăm paznic. Or încercat vo doauă sări cu a lu’ … (nu poci şi-i dau numile că să şchie cinie-i), n-o ieşit nimica. Ciala beia cu ciia ce furau. Apoi l-or pus pă ista, a lu’ … (nu-i dau numile că-i niam d-a’ ‘mnio), da’, iel fura mai mult ca ciia. Cînd or văzut că nu li-o reuşit cu ciia, or şchimbat tactica. Ie fiţ’ atenţ’!

Comisîia

Num-am văzut înt-o zî că s-o bagat o delegaţîie la minie-n ocol: preşedinchile dă Sfat, cu tătă comisîia. Io cum i-am văzut am trimăs pă nanî-ta Floriţă, muierea mia, în podrum, dîp-o iagă dă răchie şi una dă vin. N-o trecut vremia cam dă cînd începui a vă povesti, că ciia ş-or plecat, în frunchie cu preşedinchile. Nici n-o apucat muierea mia şi puie iejile pă masă-n ocol, su’ nuc şi şi scoată ceva păhare dîn credenţ, că ciia duşi or fost. Discuţîia întră minie şi şefu’ delegaţîiei o fost scurtă: Preşedinchile: -“N-avem paznici dă-ncreghiere la tenchi. D-asta ni-am gînghit la ‘mnieta. Accepţ’?” Io: -„Da”. Şi iac-aşe, am ajuns dă pază la tenchi. Amu, io ce m-am gînghit, c-am şi pătrulez tătă noapchia, c-on lămpaş în brîncă şi nimia n-are şi să apropie. Ce şi vez’? N-o fost chiar-aşe dă simplu! În prima noapchie, cam pî la oarile doauăspece, cam cînd s-or gînghit hoţîî c-am şi dorm, num-am văzut că s-apropie o măşină mare, tip cămion şi doauă mai mici. Epa!, am zîs io-n gînd, aci-i baiu’ cît casa. Ce iera dă făcut? M-am tupilat înt-on cănălici şi d-aculu’ am ţînut su’ observaţîie tătă zona. Or vinit hoţîî, or încărcat şi duşi or fost. Cum stăchiam io pă foale, m-am gînghit: -“Eh! dac-aş avia io o grenadă dă exerciţiu ş-aş ţăpa-o în cămion, n-ar mai fura işchia-n viaţa lor, aşe s-ar spăria”. Diminiaţa am dat raportu’ şefului dă Post. Iel m-o luat cu binişoru’: că poachie m-am luat adurmiria ş-am avut visuri cu măşini; că poachie numa’ or fi trecută ciia pîn zonă, greşind duleu’, cîtă satu’ vecin; că ce, n-am somn? şi alchile şi alchile. Numa’ că io o ţîniam p-a mia. Cînd o văzut că nu-i încătrău, m-o zîs săc: -“Tovarăşu’ Teodor, ia-le numerele maşinilor şi vino încoace. Da-n mare secret!”
A doaua noapchie, la fel: on cămion cu doauă măşini mai mici, tăt aşe, or vinit cam pî la doauspece. I-am lăsat şi s-apropie. Or oprit ş-or început şi încherce. Io îi aşchieptasăm în cănălici, tupilat. Am ieşit pă foale, m-am tîrîit uşor pînă su’ cămion şi mereuaş, cu cleşchile dă căuăcie, împrumutat dî la on vecin căuaci, am smuls număru’ cămionului, dîn spachie. Tăt aşe am făcut şi la cele doauă măşini mai mici. Apoi, cu numerile cămuflachie su’ vizlic, m-am retras în cei mai mare linişchie, în cănălici, dîpă care, ca şi-i derutez inamicu’, am azvîrlit nişchie bruşi dă pămînt, pă cabina cămionului. Ciia cînd or auzît troscochind ceva pă căbină, or pornit motoarile şi duşi or fost, tăt suduind. N-apucasără şi umple binie cămionu’ şi porbagajurile.

Ultimu’ raport

Diminiaţa m-am prezentat la răport, la şefu’ dă Post. Mă, oamini buni! Cînd m-o văzut şefu’ dă post că mă bag cu numerile dî la măşini su’ braţ, o pălit. Apoi o roşit, s-o-nverzît, s-o-ngălbinit, o dat şi vorbască ceva, da’ nu ieşia dîn iel nimica. Io iuchie m-am ţîpat la pocalu’ cu apă dî pă masă, moment în care ajutoru’ dă şef dă Post, o strîgat: -“Nu apăăă”! O ieşit apoi în fugă şi s-o-ntors, cîci ai bachie dîn pălmi, cu doauă beri reci. Cum i le-o băgat pă grumaz şefului dă Post, cum ş-o revenit. Binie că n-o murit, bghietu’! Dîpă asta m-ontrebat şefu’ dă Post: – “Tovarăşu’ Teodor! Ai mai arătat numerele la careva?” Io i-am răspuns: –“Nici voarbă, săcretu-i săcret!” Pă drum cîtă casă, m-am lămurit io cu minie însumi, luminîndu-mă cînd am văzut cămionu’ Ciapeului pă pod la… (nu poci spunie cinie, persoană importantă), cu număru’ dîn spachie dîn cărton şi mai înculu, la distanţîie dă doauă uliţ’, doauă Dacii fără numere în spachie, una a lu’… şi ceilaltă a lu’…(oamini cu foncţîi).

Iac-aşe păţîi io drajii mnei cu hoţîî. În cazu’ aista barem cam şchii cinie-s hoţîî şi chie poţ’ feri dă ei. Da’ mai mare-i baiu’ cînd, dîn zîsa lu’ ciala, omu’ dă hoţu’ dîn casă nu să poachie feri. Nu poci încheia fără şi vă sfătuiesc că dacă vi-i locomie pă ceva, mai binie şi cereţ’, dîcît şi furaţ’. Numa’ aşe poţ’ trăi cinstit, tu şi niam dă niamu’ to. Altfel, dai dă bai înt-o bună zî şi-i păcat, păntru că v-am spus d-atîchia ori: : viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

(Va urma)

Dicţionar: işpitar – spital; capela – boneta; hămoacă – nisip; ilişuri – şezuturi; tenchi – porumb; şoroafle – şuruburi; croampe – cartofi; chinzuieşchie – chinuieşte; coşerile – cotărcile; credenţ – dulap cu vitrină; tupilat – aplecat; cănălici – canal mai mare; duleu – drum printre holde; căuăcie – covăcie; vizlic – veston; bruşi – bucăţi; troscochind – căzînd cu zgomot.