Episodul XVII: Bace Toghiere şi niepotu’ Nielu

Dă cînd îi lumia lume, omu’ n-o putut trăi sîngur. Dîrt-aceia i s-o dat într-ajutor muieria, ca şi-i fie mai uşor.

Şi iac-aşe şi noi, ni-am întolocit unii cu alţîî ş-am ajuns ş-avem fiecare familie. Amu, dacă tăt ţ-ai luat muiere, trea’ şi meri cu ia înt-aceieş direcţîie, nu unu’ şi tragă cia, iar cealalalt hăis, c-atuncia-i baiu’ cît casa şi nu poţ’ hălădi, ca şi-ţ’ aduni ceva. Da’ mă gînghiesc io, oricîchie ţ-ai aduna la casă, niciodată nu poţ’ şi le ai pă tăchie. Ba, cînd tai porcu’ n-ai dughie potrivichie la cîrnăcer; ba, scoţ’ on pom şi cînd şi-l tai n-ai lancie; ba, pui on pom şi cînd şi-l uz’ vez’ că ţ-o crepat lucelău’ şi trea’ şi-l duci la ţinuit; ba, îţ’ lipseşchie una, ba alta. Eh! Ce-i dă făcut? N-ai încătrău, fuji la vecinu’ şi-mprumuţ’. Da’nu uiţ’ şi-i spui că aduci ci-ai împrumutat ‘năpoi, minchienaş. Ce mai, voarba-i voarbă! Aşe, iera dă fapt pă vremuri. Da’ amu’, oare mai îi voarba voarbă? Haidaţ’ şi veghiem!

Ţara cu oamini-jiranţ’

Pă vremuri, mereai la piaţ’ şi-ţ’ cumperi vacă, ori o părechie dă tuluci, făciai tîrg cu vînzătoru’, îi dăghiai capără şi-i ducei acasă. Vinia iel, omu’, care ţi i-o vîndut, dî la on timp, ca şi-i dai diferenţa dă bani. Să meria pă încreghiere. Voarba iera voarbă. Cît-odată mereai la coparativă şi cumperi oareşce şi n-aveai bani potriviţ’? Nici o problemă! Luai marfa şi chie-ntorcei tu cu datoria, mai tîrzîu. Ominia iera ominie. Altă dată, să-ntîmpla că nu-ţ’ ajunjeu bani, numa’ chie mniri ce şi faci. Dăghiai fuga la vecinu’, ori la on niam şi-ţ’ dăghia-mprumut, fără acchie, fără martori. Ierai: tu, iel şi El. Încreghiere maximă.

In zîlile noaşchie, fără bani nu faci nimica. Chie “mînă afară”, chi-o surprins în ţentru’ oraşului şi n-ai bani potriviţ’? – nu chie lasă ciia dî la closetă şi chie baji înlontru. Ai dă cumpărat ceva? – banii jos, ochii la uşe, cum o zîs unu’. Altfel, nu cumperi nimica şi pînă meri şi-ţ’ mai iei d-acas’ banii care-ţ’ lipsăsc, altu-ţ’ “suflă” marfa şi rămîi cu buzîle umflachie. Vrei şi iei bani împrumut? Trea’ şi prezînţ’ garanţîie. Ca şi pui brînca pă bani ai mai mulchie varianchie: – apelez’ la on cunoscut, numa’că ciala nu ţi-i dă, numa cu martori, pîn’ notariat; – chie baji înt-on ceareu, da’ acii dî la ceareu n-au încreghiere-n chinie şi-ţ’ cer cel puţîn doi jiranţ’; – chie duci la o bancă, numa’ că trea’ şi jirez’ cu casa, o’ chie mniri cu ce, şi-ţ’ mai cer cii şi vo tri jiranţ’. Aşedară trea’ şi garantez’ păstă tăt, cum că ieşchi on bun platnic.

Da’, mă-ntreb io, oare ciia care-or dăcufărat (aşe să zîce pî la ţară, sau dăvalizat – aşe să zîce pî la oraş) atîchia bănci, oare inghie-or găsît atîţa jiranţ’, ca şi facă împrumuturile acelia urieşe? Mă, oamini buni! Nu cumva noi tăţ’ am fost jiranţî? Îi clar, sînchiem o ţară dă oamini-jiraţ’!

Datoria

Înt-o sară dă vară, ieram iară tăţ’ afară pă lăviţ’, la uliţă. Vremia iera bună, începusă şi să mai lesă căldura, da’ nu dă tăt. Pîn olachie tăchie ierau rînduichie. Cînd ieşchi mic, ieşchi curios dîn cali-afară.Tăchie-ai vria şi le-nţăleji. Dă asta l-am întrebat şi noi pă bace Toghiere: -“Bace Toghiere! ce-i aceia voarba – voarbă, da’ ominia, da’ încreghierea maximă, da’ garanţîia, da’ promisiunia, da’ datoria?” Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, ş-o dăzbumbat zobonu’, că iera cald afară ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, tăchie cele ce m-aţ’ întrebat, ţîn dă una şi anume datoria. Cînd ieşchi dători la cinieva atuncia: voarba trea’ şi fie voarbă; ominia – ominie; încreghieria – încreghiere; promisiunia – garanţîie. Că vă mai spun io ceva. Ie fiţ’ atenţ! Ie foc casa şi datoria sere afară, pă obloc, nu pchiere. Da’, dacă tăt m-aţ’ întrebat, am şi vă povestesc ci-o păţît on om dă treabă cu niamurile lui, dîpă ce li-o promis ceva. Amu’, întră noi fie voarba, omu’ ciala îi on niepot d-a mnio, dîn Arad. Mare atenţîie!

Învitaţîia dîpă opşnoauă

Ieram minchienaş dîpă opşnoauă, începusără vremurile bunie păntru unii, nu mulţ’ la număr. Pă cînd noi, cii mulţî, crepam dacă nu făciam politică zî dă zî, unii mişcau ciurda dă “lei” dînt-o parchie într-alta musăindu-i şi să prăsască. Mă,oamini buni! Să-nmulţau bgheţîî „lei” dă nu mai aveu cia “colnie” inghe şi-i baje. Ce şi facă dară cu ei? Îi mişcau una-ntruna şi iac-aşe, la on moment dat, nu le mai şchiau număru’. Băsamă vreiau cii şi demonstreză machiematic, că să poachie aplica în praftică voarba lu’ ciala: banii la bani trag sau banii fac bani. Întră cii cu „lei” cîtă frunză şi iarbă, s-o-nghiesuit ş-on niepot d-a mnio, dî la Arad. Amu, io-l şchiam dă mic, că-l aducia tatî-so în vacanţe pî la noi, ca şi cunoască niamurile. Iera mai n-astîmpărat iel, da-i umbla minchia. Nu poci şi nu-mi aduc aminchie cum dăzcompleta cuibaru’ dî la bună-sa şi-şi cumpere înghieţată, pă oauă. Mai tîrzîu, cînd o fost mai mare, înşchimba ghini pă kenturi. Aşe că dă mic avia afacerile în sînje.

Şi iac-aşe, trecură cîţva ani buni. Niepotu’ s-o arenjat binie, nu mai vinia pî la noi, nie uitasă. Iel pă noi, nu noi pă iel, că noi îl veghiam dîn cînd în cînd pîn’ uişaguri, alăturia dă oamini mari. Băsamă făcia şi politică. Tăchie bunie pînă înt-o sîmbătă. Ieram în iştălău la marhe. Num-am auzît că m-o strîgat cinieva, dîn uliţă. Cînd m-am uitat cîtă uşe la ocol, ce şi vez’? Unu’, iară să ţînia cu brîncile dă scîndura dă sus a căputului. Am şchiut că-i poştaşu’, călare pă biţoaglă. Am ieşit în uliţă şi văd care-i baiu’. –“Bună zîua”, o zîs iel. – „Bună zîua”, i-am răspuns. – „Iaca, ai primit o telegramă”, o zîs iel, smulgînd-o dîn janta dă pchiele galbănă – pă vremuri – prinsă înt-o curauă lungă, pă dîpă grumaz. Apoi o continuat – “Ţ-o trimăs şi nişchie bani. Semniază!” Am semnat, dîpă care, o închiotorat capacu’ jenţî, băsamă şi nu-i zboare penziile dîn ia pă drum, i-o dat avînt pă dîpă umăru drept, cîtă spachie, o zîs – ‘tachie bună şi dus o fost, ca dă obicei. Io, m-am băgat iuchie-n ocol şi cichesc telegrama.

Cînd m-am uitat, ce creghieţ’ că era scris în ia? Ie fiţ’ atenţ’! Unchiule! Anunţă toate niamurile mele! Închiriaţi autobuz! Ţi-am trimis bani! Veniţi la Arad, la mine! Mare festivitate, marţi! Fără bani! – Nepotul Nelu.

Şoferu’ şi cursa

Văzînd cum stă triaba, iuchie-am făcut planu’ dă bătaie. Pă nanî-ta Floriţă am trimăs-o pî la niamuri cu vestea şi io m-am dus la unu’ dî la noi, ce lucra şofer la Irta, pă cursă, ca şi o-nchiriez. Omu’ iera acasă, da’ n-am putut şi mă-nţăleg cu iel. Durmia îmbrăcat şi cînta pîn somn: m-o făcut mama şofer / cu volan şi cu mînier, măi, măi. Dajaba am încercat şi cîntăm cu iel şi io da’ şi muieria lui, doară – doară i-om intra-n voie ş-oi puchia rezolva problema , iel o ţînia p-a lui – cu mînier, noi p-a noastă – cu livier. N-am avut cu cinie şi mă-nţăleg. Dă fapt, o şi zîs muieria lui şi-i dau pace, că-i bat binie. Io n-am mai zîs nimic, da’ dîpă minie, dom’ şofer iera bat rău. Sau nu? Că l-am auzît strîgînd dîn casă, cînd m-am apropiat dă uşia dî la ocol: -“Traje dă mînier, măăă!” Pîn’ la urmă m-am întors la dom’ şofer, mai cîtă-n sară ş-am rezolvat cu închiriatu’. Iera omu’ revenit. M-am dat sama că-i cu reşpect, că m-o zîs la plecare: -“Ai avut ghireptachie, bace Toghiere, nu-i cu mînier, îi cu livier”. Pînă luni sara ni-am tăt sfărmat noi, că oare dî ce nie chiamă niepotu’ pă tăţ’, da’ o fost cu năpuchinţă ca şi aflăm răspunsu’.

La urma urmilor care iera problema? Fie ci-o fi, oricum meriam la petrecere şi nici nu nie ceria nimia bani. Marţ’ pînă-n zîuă, ni-am adunat tăţ’ în marjinia satului, cam trizăci dă persoanie, lîngă morminţ’, c-aşe ni-am înţăles cu dom’ şofer dă cursă. Nu nie puchiam apropia dă staţîia dîn ţentru’ satului, cănăpăghiau ciia ce meriau la piaţ’ şi gata iera baiu’ d-acoalia. Ş-aşe cînd am trecut p-îngă staţîie în viteză maximă, or vîjîit pî lîngă obloacile cursîî cîchieva pchietre. Binie că nu ni-or nimerit, c-ajunjam la Arad cu fălcile umflachie dî la corent. La Arad am ajuns înt-on tîrzîu, c-am avut o pană la guma dîn ‘nenchie, ghireapta. Amu, baiu’ n-o fost chiară mare, c-avia dom’ şofer gumă dă şchimb, numa’ c-o uitat vinciu’ acasă ş-o fost musai şi răghicăm în brînci cursa, ca şi poată fi remediată problema.

Festivitachia întîia

Mă oamini buni! Cînd am ajuns la niepotu’ Nielu, am rămăs cu gurile căscachie, dă ci-am văzut. La uliţă, on gard dîn fier forjet; căputu’, l-o dăschis niepotu’ Nielu dî la o lăcruţă mică, ci-o avia în jeb; ocolu’- mare că chie puchia-i întorce cu tri cocii pă dîpă casă: verghiaţă păstă tăt; înt-o parchie am văzut o ciupă mare dîn beton cu apă-n ia; în mijloc – casă păstă casă şi păstă ia altă casă. Ce n-am înţăles io – n-avia ogriadă cu verghieţuri şi nici pruni, meri şi peri. Băsamă aşe iera moda. Dă casă ce şi vă mai spun, domnie-n tătă regula. Ni-am băgat păstă tăt ca şi veghiem, că ieram curioşi. Mă, da’ nu ni-o lăsat şi nie dăsculţăm. Oare dî ce? În cele dîn urmă ni-o scoborît în podrum.

Mă, da’ aşe podrum mare io n-am mai văzut. Ni-am aşezat tăţ’ pă scaunie. În ghireapta, pă lîngă părechie, iera o masă lungă, plină dă bunăciuni: beuturi şi mîncări. Înenchia noastă iera niepotu’ cu muieria şi cu fata. -“Drajii mei – o-nceput niepotu’ Nielu – am reuşit în viaţă. Am familie, casă, masă, maşini şi tot ce-mi doresc. De asta m-am hotărît ca de azi înainte, drept mulţumire Celui de Sus pentru că m-a ajutat, să vă ajut şi eu pe voi, niamurile mele. Aşa că fiecare familie va primi, prin poştă, lunar, 100 Dolari. Asta, cît mă vor ţine puterile. Şi acum, la masă”. Mă oamini buni, şi veghieţ’ bucurie: strîgăchie dă mulţam, urale, cloape ţîpachie-n sus, ţucături. Ce mai, festivitachie dă premiere în tătă regula. Apoi şi veghieţ’ cum o trecut mîncaria şi beutura. Ca-n foc. S-o lăsat şi cu cîntări dă tăt felu’. Tîrzîu în noapchie am plecat dî la niepotu’ Nielu, da’ nu înenchie dă a lăsa adresîle noaşchie şi a mai cînta şi-n uliţă: cînd ai în viaţă dă toachie / sînjile-apă nu să face şi mulţ’ ani trăiască. Tăţ’ ieram bucuroşi, ‘nafară dă şofer, care n-o mai vrut şi nie aducă acasă cu cursa. Că nu mai are motorină, că i-o picat bateria şi alchie celia. Ce şi-i faci? Nu iera dîntră niamuri. Pîn’ la urmă niepotu’ Nielu i-o promis şi lui că-i dă 50 Dolari, pă lună. Atunci şi vez’ ce binie o tors motoru’ pîn’ acasă. Ce poţ’ şi zîci dăspră niepotu’ Nielu, dăcît că-imare om, mare caracter.

Festivitachia a doaua

Şi iac-aşe, trecură vo cinci ani. Lună dă lună banii viniau pîn poştă. Pînă înt-o zî, cînd am primit iară telegramă şi bani dă cursă, dî la niepotu’ Nielu. Ni-o convocat dîn nou, la Arad. Bucurie mare, avia şi nie măriască penzîia, ni-am gînghit noi. Aşe că nie prezentasăm cu cursa şi cu şofer cu tăt, la niepotu’, la Arad. Aculu, la fel ca şi data trecută, numa’ că ierau în podrum cu noi şi niamurile muierii niepotului. Anunţu’ l-o făcut niepotu’, dîpă servirea mesîi şi dîpă cîntări, cam aşe:

-“ Dragi niamuri. Iată c-au trecut cinci ani şi eu mi-am ţinut promisiunea trimiţîndu-vă lună de lună bani. S-a ivit însă o problemă. (Cînd am auzît ce zîce, tăţ’ am înlemnit) În septembrie vrem să ne căsătorim fetiţa. (Nie chiamă la uspăţ – am gînghit noi) Aşa că n-o să vă pot trimite în luna septembrie cei 100 Dolari promişi. (No, gata-i baiu d-aci, m-am gînghit io. Dă altfel or şi-nceput vociferările) Nu vă voi lasa însă chiar fără nimic – o continuat niepotu’ – ci vă voi trimite totuşi 50 Dolari în septembrie, după care voi continua să vă trimit cîte 100 Dolari, mai departe. Vă rog să mă-nţelegeţi. Trebuie să fac nunta şi am cheltuieli”. Amu, drajii mnei, noi, niamurile lui, l-am înţăles pă niepotu’ Nielu, fie sînătos că ni-o ajutat.Da’, nici nu m-o trecut pîn cap că celelalchie niamuri nu l-or înţăleje. Şchiţ’ ci-or făcut? S-or adunat înt-on colţ, s-or sfătuit întră ei şi dîpă ce s-or aşezat pă scaunie, unu’, mai bătrîn, s-o arăghicat în picioare ş-o zîs scurt şi tăios: – “Niepoachie! Îi face tu uspăţ, mă! Da’ nu pă banii noşchi, mă!” Ci-o urmat drajii mniei, n-are rost şi vă mai spun în amănunţîme. Atîta poci şi vă zîc, c-am ieşit dîn ocol dî la niepotu’ Nielu, c-o gălăjie dă nu să mai înţălejia om cu persoană.

Dăghiau vina unii pă alţîî. Da’ cel mai‘nervat o fost şoferu’ nost. Acoalia ni-o lăsat, dă ni-am întors acasă cu trenu’ pînă-n Chişinieu şi d-acoalia pă jos. A doaua zî, ni-o spus şoferu’ că d-aceia o plecat fără noi, că aşe s-o ‘nervat d-o văzut roşu’ înenchia ochilor şi cum noi ieram niegri dî la-ntunieric, iel nu ni-o mai văzut şi-o gînghit c-am mărs fără iel. Amu, dîpă tăchie cele povestichie, v-aş întreba io pă voi drajii mniei, ce creghieţ’, ni-o mai trimăs niepotu’ Nielu bani, o ba?

Învăţătura dă minchie

Dacă vreţ’ şi nu păţîţ’ şi voi ca niepotu’ Nielu, aveţ’ grije : cu niamurile poţ’ bia şi mînca, da’promisîuni şi afaceri şi nu faci în veci! Şi nu uitaţ’ ce vă spun, dă fiecare dată: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

(Va urma)

Dicţionar: întolocit – însoţit; hălădi – înainta; dughie – ţevi; cîrnăcer – dispozitiv de făcut cîrnaţi;lancie – fierăstrău lung; ţinuit – cositorit; minchienaş – imediat; tuluci – boi tineri; capără – avans;olachie – gospodării; ciurdă – turmă; prăsască – înmulţască; colnie – anexă în gospodărie;năpăghiau – dădeau buzna; guma – cauciucul; vinciu’ – cricul.