Episodul XII: Bace Toghiere şi ursu’

Binie-i cînd şchi mulchie omu’! Că d-aceia îi pă faţa pămîntului, ca şi-nveţă dă tăchie. Dîrt-aceia îs cărţîle, radiu’, televizoru’ şi uişagurile, ca şi auzîm şi ca şi veghiem, că numa’ aşe puchiem fi cuminţ’.

Da’, mă gînghiesc io, ş-on om bătrîn îi binie şi-l ai p-aproape. Nu dă altă, da’ cînd dai dă bai, îl ai la-ndămînă şi-ţ’ dă sfatu’ potrivit, nu trea’ şi meri şi-l coţ’ anghirechie.

Televizoru’ şi magazînu’

Că vini voarba iară dă televizor, m-aduc aminchie cu drag, cum nie uitam, pă vremuri, la Telenţiclopedie. Faină iemisîunie. Vorbiau ciia ba dă animale, ba dă planchie, uniele dîn iele nămaivăzuchie, alchiele nămaiauzîchie. Năcazu’ iera că nu ţînia mult iemisîunia, că iera scurt programu’. Astîz’ la televizor îi program încontinuu.
Şi dacă tăt îmi adusăi aminchie, aş puchia zîce că şi programu’ dî la televizor îi ca oraru’ dî la  magazînu’ dînt-on sat dă lîngă noi (nu-i dau numile că să şchie). Îi voarba că dîpă ci-or făcut magazînu’, numa’ şi-i deie drumu’ mai trăbuia. Da’, problema iera cum şi scrie pă obloace că-i dăşchis tăt timpu’, zî şi noapchie, ca şi-nţăliagă lumia. S-or tăt sfătuit ei cîchieva zîle, da’ nu vreia şi iasă nimic, pîn-or trimăs la noi în sat on hinchieu, dîpă bace Toghiere. Auzîsără ei că-i om umblat şi şchie mulchie Bace Toghiere s-o dus, s-o uitat, s-o sămălit şi li-o zîs-o cu tîlc: -”Mă oamini buni! Iac-aşe triabă scris – DĂŞCHIS UNA-NTRUNA”. Aşe i-o şi rămăs magazînului numile, pînă-n zîua dă astîz’. Da’ şi nie-ntorcem la ale noaşchie!

Ursu’ şi carchia

Iac-aşe stăchiam, ca dă obicei, la uliţă-nt-o sară, la lumina lămpaşurilor, că-ncepusă d-o vreme şi să ieie corentu’. Apucasăm şi vighiem o iemisîunie dăspră urşi şi ursoaice, cu pui cu tăt, ş-amu fiecare-şi spunia păreria. Ba că ursu’ nu-ţ’ are baiu’ dacă chie-ntîlnieşchi cu iel la cules dă afinie; ba că-i place tare mult mnierea dă albinie; ba că-i pericolos dacă dai cu pchietre dîpă iel. No, care cum să socochia. -“Ursu’ dă lătratu’ cînilor nu să spărie”, o zîs bace Toghiere, cîtă noi tăţ’. -„Da d-inghie şchii ‘mnieta că-i aşe, că la Telenţiclopedie n-o vorbit dă triaba asta?”, am întrebat noi, pruncii.

Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o arăghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, ş-o îmbumbat vizlicu’, că să răcorisă afară întră timp ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, înt-on an, aşe mai cîtă toamnă, primii o carchie dî la cuscru’ mnio, ce stă într-on sat, pă lîngă Hălmaj. Iaca ce scria-n carchie:

Cichind carchia n-am putut şi nu-mi aduc aminchie cum zîcia bunu’ cîtă minie: “-Niepoachie, ai dă grije!, că dacă prechinii ţi-i poţ’ aleje, niamurile nu, că ţi le dă Dumniezo”. Şi dacă seri la nievoie păntr-on prechin, cum şi nu-ţ’ ajuţ’ niamu’. Aşe că m-am pregăchit dă plecare cîtă cuscru’.

Aprozaru’, boactăru’ şi profesoru’

Şi cum nu poţ’ mere cu brînca goală la niamuri, am luat cu minie dîpă cum urmiază: vo doauăzăci dă chile dă părădăici, înt-o coşară mare, dă paie; on sac cu piparcă grasă; on sac cu gogoşeri; (aşchia dî la minie dîn ogriadă); on sac cu lebeniţă ş-on sac cu pepini (aşchia mi li-o adus on niepot dă la Ceapeu, iera d-inghie) şi cinci litre dă răchie dă prunie bistriţă. Pînă la gară la Inieu, m-o dus cu cocia on niepot. D-acolia am luat trenu’ cîtă Hălmaj. Ievenimente notabile n-au avut loc în timpul călătoriei!!! Staţ’ aşe oamini buni, nu vă spărieţ’, că asta cu “notabile” nu-i dî la minie, am luat-o dîn Flacăra Roşie ci-o aviam în taşca dă pchiele, lîngă acchie. Da’ şi nu uit, ceva tăt s-o-ntîmplat.

Nu m-am suit binie-n tren, c-o şi vinit boactăru’. Iel – ‘mniaţa. Io – ‘mniaţa. Iel – că ce-i cu aprozaru’ aista-n compartiment? Io – domle, mis veteran şi nu vînd, cumpăr. Iel – că aci amniroasă a şpeculă dă Hălmaj. Io – ie d-aci o gură dă răchie. Iac-aşe ni-am împăcat. Amu, întră noi fie voarba, boactăru’ avia ghireptachie, că io cu bagajile mele ocupasăm jumătat’ dă compartiment. Ar mai fi zîs iel cinie şchie cîchie, numa’ că io l-am făcut atent ş-aibe grije c-are si-i pice dîn steag banii. Da, nu vă mniraţ’, c-aşei. Avia bîta dî la steag făcută dînt-o ţevuşcă dîn plastic şi la on capăt zbîrlonţau cîţva “vladimireşchi”. A fi uitată omu’ bughielarăşu’ acasă. Dîn acel moment dus o fost, nu l-am mai văzut. Ce-am văzut o fost alta. Stăchiam aşe, zbîrlonţat pă obloc, şi mai ieu aier. Pă peron la Gurahonţ, doi oamini ş-o muiere să chinzuiau c-on om şi-l scoale dîp-o laviţă. Trenu’ începusă şi margă şi cia strîgau cîtă ciala: -“Dom’ profesor. Scoală că rămîi dă tren!”. Da’ omu’, no, cu scaon la cap, o zîs sughiţînd: -“Lăsaţ’ mă şi margă, că biletu-i la minie”.

Cu caru’ tras dă boi

Dîn gară la Hălmaj m-or luat cu ei minerii cu “tamba” – maşina cu care meria şchimbu’ la mină şi numa’ binie m-or lăsat la cuscru’ în sat, în vale. M-am băgat la on văr d-a cuscrului. Acoalia, oamini primitori, tăt ci-or avut mai bun or scos pă masă. Întră timp, or trimăs on prunc mai iuchie dă picior şi-l anunţă pă cuscru’ c-am vinit. Nu păstă multă vreme, o vinit şi cuscru’ dîn vîrfu’ ghialului, că aculu are casa, cu caru’ tras dă boi. Mă, da nişchie boi mîndri c-am scopit pă ei dă nuşchiu cîchie ori, ca şi nu-i ghiot. Bucuroşi că ni-am întălnit, cu bagajile în car lîngă noi, uşor, uşor am luat-o cîtă ghial. Boii trăjiau, noi beiam şi cîntam: urşii cu ursu’ ursăresc / în danţuri nu să lovăsc… Am ajuns înt-on tîrzîu acasă la cuscru. Ni-o pus cuscra şi mîncăm şi ni-am culcat. No, trăbuia şi fim hoghiniţ’ pă a doaua zî, c-aviam triabă cu tîlc.

Comeghia

A doaua zî, dîpă ce l-am inştruit pă cuscru’ cam v-on cias, o-nceput comeghia. Cuscru’ s-o dus la primărie şi li-o spus la ciia d-aculu: -“Tov. primar, tov. şef dă post şi Iliuţă dragă-n chinie (aista iera on niepot pădurar), făceţ’ ceva cu ursu’ ciala, că rămîn fără pomi în livezi. Că dacă nu, i-o îl aranjez”. Cînd or auzît ciia, s-or luat dă cap. Că şi nu omoare cumva ursu’, că-i caz dă puşcărie, că-i protejat, că a fi baiu’ cît casa. Da’ cuscru’, calm, li-o spus: -”Daţî-mi dăspăgubiri în fiecare an şi n-am triaba lui”. Dă dăspăgubiri nici n-or vrut ş-audă ciia prezenţ’. Atunci cuscru’ o aruncat “grenada” întră ei zîcînd: -”Nu-i bai, c-am şi-l leg d-on pom, ca şi vă fac dă ruşinia satului”. Da’ ei, ce şi să spărie, or început şi rîdă-n hohochie zîcînd: –“Auz’ tu, şi leje ursu’, ho, ho, ho…vinghie pchielea ursului în tîrg şi ursu-i în pădure, hă, hă, hă…”

Pă cînd o ajuns acasă cuscru’, io legasăm ursu’ d-on pom dîn marjinia pădurii, lîngă livada cu pricina. O gălăjie ce făcia ursu’, nişchie jghierături, că li-auzai păstă ghialuri. Uşor, uşor, lumia curioasă dă gălăjie o-nceput a să aduna. Oamini, muieri, da’ şi mulţ’ prunci, să mnirau pă urs, ca la comeghie. Înt-on tîrzîu or apărut şi oficialităţîle. Io cu cuscru’ numa’ nie uitam, dî la distanţie. Nu zîciam nimic. Ursu’ iera legat c-on lanţ cam dă cinci metări, dat pă dîp-on pom gros şi băgat pîn veriga dî la capăt – aşe cum să face-on balţ – şi prins la cialalalt capăt dîpă grumaz c-o lăcată d-aceia aşe mai mare, îmi pare că Diamond scria pă ia. O larmă şi-on rîs ce iera, dă bubuieu ghialurile. Primariu, tăt roş la obraz, stăruia pă lîngă cuscru’ ca şi dăzleje ursu’. Cuscru’ nu şi nu, numa’ dacă-l dăspăgubeşchie. Dajaba o trimăs primariu vo doi oamini, d-a lui, ca şi dăzleje cumva ursu’, că d-abghia or scăpat dîn ghierile ursului, cu păru’ vîlvoi.

Oricum n-aveu ce face, că cheia iera la cuscru’, legată c-o aţă la grumaz. Atunci şi vez’ nervi pă urs, jghiera că ţi să făcia păru’ mocioacă. Înt-on tîrzîu, văzînd că nu-i altă cale dă rezolvare, da’ şi dă frică şi n-ajungă-n ziaru’ Flacăra Roşie dă rîsu’ jughieţului, o trimăs primariu, dă urjenţă, pă casier ca ş-aducă dî la primărie, dîn casa dă fer, suma datorată şi binie sămălită dă cuscru’.

Demonstraţîia

Amu, dîpă ci-o luat banii, lumia iera curioasă şi-l vadă pă cuscru’ cum dăzleagă ursu’. Binie inştruit, cuscru’ s-o dus pîn-acasă ş-o apărut c-o laboşe cam dă vo zece litre. Apoi, c-o rudă lungă, aşe cu doauă crăci, uşor o-mpins laboşia cîtă urs. O-nceput ursu’ şi mînce, nimia nu şchia ce, numa’ io şi cuscru’, dă o lins şi laboşia, dîpă care s-o mai jucat cu ia cam cît numeri pînă la şaizăci dă tri ori, s-omburdat p-o parchie, cred că pă ghireapta, şi dă-i la somn. Da’ somn serios, cu horoituri. În clipa aceia cuscru’, aşe în pas dă valţ, s-o apropiet cu corajie nămaintîlnită dă urs, o dăscuiet lăcata cîntînd o cîntare dă cătănie, ş-o recuperat lanţu’ şi duşi am fos. În urma noastă or rămas tăţ’ gură cască. N-am spus la nimia că-n oală pusăsăm şi la legat şi la dăzlegat, mniere dă albinie amestecată cu o litră dă vinars. Şi iac-aşe cuscru’ s-o ales cu banii şi cu fala, primariu şi ciilalţ’ cu ruşinia, oaminii cu comeghia, ursu’ cu groaza dă livadă şi io cu doauă dimijenie: una cu vinars dă prunie, alta cu afinată ; cu doauă coşerci: una cu mană, alta cu afinie. Acasă la minie cînd am ajuns, tăţ’ s-or bucurat dă cădouri: muierea dă mană, c-o făcut jem; cii mai bătrîni dă răchie şi dă afinată şi cii mai mici dă afinie.

Numa’ c-o zîs doctoru’ satului, tercînd pă uliţa noastă cu bicicleta (că bicicletă o avut cînd o vinit şi măşină cînd o mărs dî la noi): ”-Nu mai vă daţi cu cerneală-n gît copii, că nu aşa se vindecă amigdalele”. Iel nu şchia că noi pruncii mîncasăm tătă săptămîna afinie. Ehehei, drajii mnei, mulchie pă lumia asta cu şpil să fac, o zîs bace Toghiere, că şi ariciu’ cu meşchieşug să pringhie şi vrabia cu mei, da’ ajunje păntru sara asta”. Pînă ni-om întălni iară, nu uitaţ’: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

(Va urma)

Dicţionar: uişagurile – ziarele; anghirechie – în altă parte; mană – zmeură; boactăr – controlor; “vladimireşchi” – 25 lei vechi; bughielarăş – portofel; chinzuiau – chinuiau; scopit – scuipat; ghiot – deochi; comeghie – circ; stăruia – insista; mană – zmeură.