Carte
Singur printre…”unionişti”
…În grelele ceasuri (pentru literatura română AUTENTICĂ!), în care „Marii Pontifi” ai U.S.R. (ne referim, evident, în primul rând, la dl prof. univ. dr. NICOLAE MANOLESCU şi la dl ALEX ŞTEFĂNESCU…) vor, cu orice preţ, să-l asasineze pe Eminescu (şi, prin el, axiologia artistică românească şi Canonul Suprem al Literaturii Românilor) a doua oară (…unii nu ştiu – … pentru că nu se află mulţi curajoşi să le-o spună… – nici despre primul asasinat!), prin promovarea, pe post de „Canon al Literaturii Românilor”, pe scatologicul Mihail Gălăţanu – …iată că, în aceste momente de răscruce, pentru viitorul literaturii româneşti, se găsesc, în mod surprinzător şi nesperat, câţiva oameni (în frunte cu cel mai inimos şi truditor, „până la obsesie”, dintre ei, ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ! – cel care s-a „înhămat”, precum Atlas, la muncile toate, de la coordonare de texte şi până la supraveghere „cerberică” a tipografilor…ba chiar a intrat, „de nevinovat”, în munca sisifică, „rudă” şi ucigaşă cât şi un război… a expedierii cărţilor!…de unde mult amar i s-a mai tras…), care să „treacă fără păs” peste „comenzile literare insinuate” pervers, de către U.S.R., şi să alcătuiască două antologii (una de Poezie, cealaltă de Proză românească – ambele, din „contemporaneitatea scriitoare”!), absolut uluitoare.
Unice, în felul lor, cel puţin pe tărâm naţional.
În ce constă „unicatul”, dar şi valoarea artistică şi vaticinară a acestor antologii?
În primul rând, ele nu ţin cont de niciun fel de „indicaţii de la centru”, dar (şi exact acest lucru le face uluitoare!) NICI DE PREJUDECĂŢILE „CONSACRĂRII”, prin „membria” (obligatorie!) useristică. Ştiut este (de către cei care mai au un rest de conştiinţă umană – morală şi axiologică) faptul că U.S.R. nu mai are, de mult, autoritatea morală, necesară pentru a impune „autorităţi” literar-artistice. „Compromisul” (uneori scandalos de grosolan!) este cuvântul de ordine, în toate filialele U.S.R. din România (…după venirea dlui N. Manolescu la conducerea „trebilor” scriitoriceşti-româneşti, via…Paris…! – intrarea în „uniune” se face nu pentru cine ştie ce merite estetice ori cultural-artistice, ci pe criterii cu totul extraestetice, despre care, însă, nu ne propunem, aici, să discutăm… – deşi, într-un fel, aceste două antologii, coordonate de ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ şi de GABRIEL COJOCARU reprezintă tocmai reacţia – de mult aşteptată, de nimeni şi deloc sperată! – faţă de nulităţile artistice, care au împânzit, cu grohăituri…”artistice”, ceea ce se mai numeşte „uniune”, deşi a devenit „canonico-modelară”, alături de „politichia” românească, pentru…”Duhul Dezbinării” şi al anarhiei axiologice româneşti!).
Înainte de a merge mai departe, să amintim că materialele au fost „selecţionate şi aprobate”, pentru ambele antologii (de Poezie şi de Proză), de FELIX NICOLAU, IOAN GROŞAN şi IOAN ES POP.
Şi să nici nu uităm a-l cita pe atât de sincer-mărturisitorul autor al pseudo-prefeţei la Antologia de Poezie, GRIGORE TIMOCEANU: „(…) Proiectul Antologiilor Revistei SINGUR a necesitat o muncă uriaşă; nervii ne-au fost întinşi la maximum, am primit telefoane Ştefan Doru Dăncuş, creierul acestui proiect, a reuşit ceva fără precedent: a rămas în sediu de la ora 14.00 până la ora 8.00 dimineaţa, ţinând legătura cu fiecare autor pe cele şase calculatoare şi plecând apoi, ba la vreo tipografie, ba la vreo întâlnire de afaceri. Nu vom uita uşor dimineţile în care veneam <<la muncă>> şi ne primea ca pe nişte colindători, senin, de parcă nu era mare lucru să stai peste program. Nu vom uita nici momentele în care striga, cu energia inepuizabilă pe care numai credinţa o poate dărui omului, să nu ne uităm la titlurile de glorie înşirate de diverşi autori de CV-uri, să gândim cu propriile minţi, să fim atenţi ce şi cui răspundem (…). Mă simt fericit şi totuşi trist. Îmi va fid or de cafeaua de atunci, de micile petreceri organizate la câte-un final de săptămână, de zgomotul tastaturilor, de discuţiile încinse asupra unor subiecte prioritare ce vizau bunul mers al derulării proiectului. Păstrez însă nădejdea că vom fi chemaţi să lucrăm la alte proiecte, iar <<Echipa de Aur>> (cum ne-a botezat Dăncuş) nu se va destrăma aşa uşor…”.
Da, şi eu, care port corespondenţă “emailată” cu dl ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ, pot da mărturie că o aşa forţă de muncă şi o aşa concentrare, întru rugă, pe textul NU recomandat de…”oficialităţi”, ci de Însuşi Dumnezeu! – este nu doar o trudă, ci este, de-a dreptul, O JERTFĂ ADUSĂ HRISTOSULUI – “CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA”!!!
…Ei bine, dacă Antologia de Poezie conţine, totuşi (pe lângă cei „fără de nume în Ceruri”, acei ce realizează, aproape, „incognito”-ul, anonimitatea Lui Dumnezeu! – 51 la număr), un „snop” (cu „loc rezervat”…mai „la coadă”), de artişti consacraţi şi cvasi-consacraţi (Paul Aretzu, Dana Banu, Eugen Evu, Ion Scorobete, Miron Ţic, Gheorghe Neagu etc. – în total, doar 19 nume) – Antologia de Proză se supune perfect poruncii „meşterului” DĂNCUŞ (precum sună mărturia dlui Timoceanu: „să nu ne uităm la titlurile de glorie înşirate de diverşi autori de CV-uri, să gândim cu propriile minţi, să fim atenţi ce şi cui răspundem…”) – da, această a doua Antologie, cea de Proză, este total dezinhibată sub aspectul…”consacrării” celor antologaţi! Din 52 de nume (şi, eventual, opere) antologate – noi nu recunoaştem decât cel mult cinci-şase…ne referim la nume care apar şi circulă, „în draci” (de parcă ar fi făcut „aranjamente/contracte monopoliste” cu …„unioniştii”!) în presa scrisă şi audio-vizuală!
„Cum este posibil aşa ceva? Sigur şi-au publicat-antologat finii şi vecinii, neamurile până la a şaptea spiţă!” – ar sări, ca ars, cineva dintre „unionişti” (da, într-adevăr, „unioniştii” sunt cei mai în măsură să „devoaleze” fraudele morale…!) – dacă n-ar pune mâna, cu nădejde şi interes, să citească textele celor antologaţi.
Ei bine, credem că trebuie să fii de completă rea-credinţă să mai afirmi aşa ceva, după ce ai citit cel puţin jumătate din paginile vreuneia dintre antologiile sus-amintite!
Şi, de ce să nu mărturisim, „că dacă nu mărturisim noi, se vor ridica pietrele să dea mărturie” – nici noi n-am fi crezut că un grup minuscul de oameni (pentru care niciodată TV România Cultural nu şi-a creat spaţiu, timp ori – ce glumă! – rubrică, de tip „patapievicean”!, pentru a-i face auziţi Neamului Românesc, Neam care să-i asculte, pe îndelete, în dezvoltarea discursivă a viziunii lor critice, asupra literaturii române…!) – ar reuşi, cu atâta succes, să „dibuiască”/detecteze, cu o intuiţie aproape fără greş, talentele autentice, „aurul pur”, care (din motive de timiditate sau de complexe provincialiste) au răsărit, cu o discreţie incredibilă, nu doar „într-o zonă” (ori oraş-„buricul pământului”!), ci peste tot, pe pământul României! – …de la Baia Mare (Dana Valentina Puiu sau Alexandra Iliescu), la Bistriţa-Năsăud (Victoria Fătu Nalaţiu), la Cluj-Napoca (Doru Emanuel Iconar – 16 ani! – dar cu o bună ştiinţă atât a naraţiunii, cât şi a „vitalităţii” dialogului! – pe care nu le întâlneşti decât la puţini scriitori…”unionişti”…!), ori la Timişoara (Simion Todorescu), ori la Dej (Alexandru Petria) ori Caransebeş (Sorin Olariu) ori la Bocşa-Română/Caraş-Severin (Viorel Tăutan), şi până la Bucureşti (Angela Nache Mamier, Sorin Lucaci, Florentina Loredana Dalian – ultima, prin textul A unsprezecea poruncă, bătând recordul în ce priveşte scrisul eliptic şi maxim rezolutiv, imagistic senzualist), până în comuna Râca/Argeş (Ion Ionescu Bucovu), ori la comuna Pecineaga (Virgil Stan), până la Râmnicu Vâlcea (Emilia Dănescu) ori Câmpulung-Muscel (Gabriel Cazan), până la Iaşi (Pavel Nedelcu – 17 ani! – dar cu texte incredibil de mature, cu interogaţii halucinant-suprarealiste, ca şi viziunea artistică, din ciclul Cafea), sau la Brăila (Emanuel Pope – care credem că, prin ştiinţa dialogului viu – „Cu revoluţia în vine” -, poate, de-acum, să-şi încerce forţele în dramaturgie, fără „scremături” ori …dureri de cap!) – sau comuna Trifeşti/Neamţ (Gheorghe Neagu, actualmente scriitor focşăneano-vrâncean) sau comuna Călmăţuiu/Teleorman (Viorel Ploeşteanu) – …dar şi până la…Chiperceni/Republica Moldova (Valeria Dascăl) ori Chişinău/Republica Moldova (Mihai Carabet) sau chiar…Québec/Canada (Ionuţ Caragea – „cel născut pe Google”, 35 de ani, un talent, poetic şi de proză science-fiction, cu totul ieşit din comun, născut…la malul Mării Negre: Constanţa! – fost rugbist…).
…Unii dintre cei antologaţi nici n-au debutat prin volum. Cel mult, au debutat revuistic (în sensul clasic al cuvântului: în reviste „de hârtie”!). Spre exemplu, poetul Ioan Barb, cu o poezie de o expresivitate antropocentric-panteistă şocantă: „pianul privea morocănos/ din mijlocul salonului/ îşi acorda singur clapele/când mă apropiam îmi simţea pulsul/şi se oprea (…) în curând pe cerul din Betleem/va deschide ochii o stea” – sau Laurenţiu Belizan, extrem de expansiv în metafore şi în expresii revelatorii („o să te muşc de umeri până îţi va da soarele”, „lumina pâlpâie şi lasă umbre în patul meu/catedrală unde privighetorile nu au voie să cânte”).
Alţii n-au debutat, propriu-zis, revuistic, în sensul clasic al cuvântului „debut revuistic”, ci …direct pe Internet – e drept, în prestigioase (de-acum!) reviste culturale online: spre exemplu, acelaşi excelent poet Laurenţiu Belizan, din Slobozia (care a publicat pe site-urile: poezia.ro, rolitera.ro, hermeneia.com, reteaualiterara.ning.com, fdl.com, boomlit.com) sau basarabeanul Mihai Carabet („Publicaţii: numai pe Internet – cititordeproza.ning.com, poezie.ro, lira21.ro”). Acest nou mod de exhibare/exprimare, Internetul, cel puţin în cazul celor antologaţi de ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ şi GABRIEL COJOCARU, n-a dăunat valorii estetice (de ce să ne mirăm, când printre cei mai talentaţi şi violent-expresivi/explozivi în expresie, dar cu Har indubitabil, poeţi de limbă română, din lume! – în această epocă a globalizării informaţiei… – se numără, cu cinste, „cel născut pe Google”- poetul excepţional şi prozatorul incandescent-imaginativ IONUŢ CARAGEA?!) – cum nici vârsta: „copilul” Mihai Carabet scrie o poezie textualistă…dar fără, neapărat, „autonimicirea autorului”, cum predică, apocaliptic, Marin Mincu…!: „acum vreau să-ţi fac rău (…) să te strangulez cu numărul meu de telefon” etc.
…Nu putem, în final, decât să “lăudăm osârdiia lui ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ vornicul şi a lui GABRIEL COJOCARU stolnicul, carile, amândoi, au făcut de dragostea ţărâi letopiseţul lor”… – Antologiile Cele Două, prin care (ei şi cei trei “meşteri” într-ajutor: pot demonstra Terrei întregi că nu e nevoie de “unionişti” corupţi, pentru a scoate la lumină Harul Scriitorilor Românilor! – şi că nu vârsta şi nici locul naşterii (ori trudei de-o viaţă!) şi nici (măcar…!) averea cea trecătoare (şi în cele patru vânturi risipitoare!) nu sunt factori determinanţi, în stabilirea criteriilor axiologice artistice – nici în Sfânta Poezie, cum nici în mucenicia Prozei!
…Spuneam, în deschiderea prezentării acestei adevărate “ofrande biblice” (de la “biblos”-carte…) – ceva despre spiritual vaticinar al acestor Antologii ale revistei SINGUR. Da, prin aceste două Antologii, noi am căpătat optimism şi nădejde, pentru că acum ştim că viitorul nu va aparţine nici “politichiei”, nici politicaştrilor – CI VIITORUL ROMÂNILOR ESTE SCRIS ŞI PROOROCIT, CU LITERE DE FOC, ÎN ACESTE PAGINI DE ÎNALT HAR! Cei ce se tot plâng de “dispariţia Neamului Românilor”, să facă bine să citească aceste două adevărate “cărţi revelate/pentru Revelaţie”: şi se vor convinge că Dumnezeu-Cuvântul este, pentru Neamul Românilor (răspândiţi prin colţuri umile, sau mai puţin umile, de Românie şi de lume – dar şi creând, prin “slova” lor, Unghiuri Terestre Magnifice!) – …Dumnezeu-Cuvântul, ziceam, se află prin imediata apropiere!