Carte

Sigismund Duma: Resursele Crustale Mondiale

Posted on

Iar ca sentiment un cristal…

 

Impetuos şi laborios, profesorul universitar Sigismund Duma, decanul Facultăţii de Ecologie din Deva-Hunedoara, continuă  cu acest  masiv tratat opera unui cercetător şi a unui filosof practician, cum l-am denumit într-o altă consemnare. Amintind două anterioare opere, „Geo-ecologie” (Editura Dacia, 2000, 520 pagini) şi „Resursele şi mediul” (Editura Universitară Bucureşti, 2006, 550 pagini) – Sigismund Duma etalează o inepuizabilă, crescândă, uluitoare, vastă şi vizionară Panoramă a Tezaurului mondial de resurse crustale. Uneori, lectura  ne induce  parcă o vrajă  a „magiei cunoaşterii”  modern-sacerdotale, dacă vreţi alchimistice, în mod sigur revelatorii şi în dimensiunea cunoaşterii esoterice, dar şi metafizice  aduse în spectrul cartezian. Ca operă ştiinţifică, lucrarea se împlineşte implicit epopeic – poematic – rod al unui geniu de plurisemiotician.

 

Ca şi în precedentele tomuri, primite şi elogiate în mediile universitare din ţară şi din lume, acest prodigios om de ştiinţă ne dăruie o extraordinară comoară de cunoaştere a zonelor tulburătoare şi sub imperativul superior al  problemelor vitale pentru umanitatea actuală: salvarea resurselor energetice terestre, inestimabile însă şi acestea cândva  epuizabile, în sensul cunoaşterii lor estimative şi a valorificării în folosul omenirii.

 

Consideraţiile ştiinţifice ale autorului, paralele celor strict tehnico-economice sunt de virtuozitate şi relevă o mare conştiinţă ecologică românească – corelată splendid şi  interconectată generos – clarvizionar, la cea mondială. Domeniul resurselor crustale energetice, al celor minerale, precum şi rocilor utile, pietrelor preţioase este impecabil actualizat, glossat şi comentat din perspectiva unui hiper – lucid om de ştiinţă – dar şi rar comparabil simţitor al vastei problematici abordate sistematic şi coerent. Departe de o atitudine panicard-alarmistă, profesorul Sigismund Duma este în ascendenţă port-drapelul unei idei  generice-directoare de înaltă nobleţe şi responsabilitate empatică: cea a Condiţiei Umane vis-a-vis de natură, de ambient, de paradeigma terestră actuală şi imediat viitoare in genere.

 

Întregul travaliu elaborativ al lui Sigismund Duma este focalizat inclusiv filosofic, cu o specială propensiune spre patosul avocatului culturii şi civilizaţiei într-un cosmos vizionat şi resimţit ca entitate omniprezentă în misterul providenţei, a Inteligenţei ubicue în ecuaţia eco-interconectiunii Viului activ. Cumva profesorul îşi etalează viziunea globală aidoma unui gigantic Cristal cu infinite faţete şi oglindiri mirifice: este clarviziunea minţii incorporate ca principiu ordonator subtil de profunzime – dar şi reflectat în cerul Cunoaşterii şi Existenţei în Acord armonic – simfonic cu regnurile: prin ceea că Omul însuşi este zidit liber şi paradoxal captiv în CRIST-a-LOGOSUL LUMII prin lumina soarelui, dar şi a cugetului: unul deopotrivă sinergetic şi dramatic… energofagic!

 

Problema – axiologic redefinind – este, conchidem, Mensura: vechiul deziderat / Sentinţă de la Delfi – Meden Agan, nimic fără măsură. In extenso. Evident, translaţia depăşeşte limita esoterică şi face re-ligio (legătura  rezonantă) cu echilibrul universal.

  

Tratatul este precedat de scurte sumare în engleză şi franceză, evident el fiind destinat bibliotecilor universitare cu predilecţie utilitară. Ireproşabil ilustrată, conţinând hărţi ale zăcămintelor şi arealelor de pe tot globul ale uriaşelor resurse crustale, cartea întregeşte o operă ultra – necesară generaţiilor nou – venite, întru conştientizarea şi implicarea activă, performantă, în domeniul acesta vast, care priveşte în fond însăşi supravieţuirea umană şi conştientizarea lumii asupra marilor teme pe care le confruntă în istorie şi în devenirea  spirituală a Umanului. Oricare dintre marile depozite culturale din lume merită a se instrumenta cu o atare contribuţie. Îmi permit să exclam- suspinând – la această carte versul lui Odysseas Elytis: „Iar ca sentiment – un cristal”.

Sigismund Duma: Resursele Crustale Mondiale
Editura Presa Universitară Clujeană, 2008

Click to comment

Articole Populare