Samson Iancu, al doilea pas

Am citit cu aceeaşi plăcere pe care am simţit-o la primul volum din „Ţiganii, aurul şi diamantele” de Samson Iancu şi volumul al doilea, alcătuit pe aceeaşi structură a amintirilor unei vieţi bogate în experienţe şi înţelegeri umane.

Stilul autorului este acelaşi din primul volum, dar îmbogăţit de înţelepciunea vârstei sale şi de poveşti de viaţă adunate în acest volum, o continuare a mărturisirilor pline de sevă ale unei etnii nu rareori privită cu dispreţ. şi totuşi, dincolo de atitudinea aceasta a majorităţii, oamenii vii pe care Samson Iancu ni-i arată în toate capitolele cărţii sunt de multe ori mai umani decât măştile pe care le vedem purtate cu atâta rigiditate de semenii din jur, temători parcă în a-şi arăta natura lor adevărată. „Arată-ţi adevăratul chip şi nimeni nu te va crede”, spunea Dostoievski, iar din acest punct de vedere, personajele cărţilor lui Samson Iancu sunt cât se poate de naturale în acest frumos joc al vieţii, căruia mulţi dintre noi îi pierdem semnificaţiile adânci în graba ritmului cotidian. Sunt surprinse aspectele adânci ale vieţii adevărate, pline de savoare şi umor, nu lipsite de dureri, pentru autor este o plăcere deosebită să aşeze la locul potrivit întrebări către cititor, în aşa fel încât acesta este îndemnat să se îndrepte în căutarea răspunsurilor spre cauzele nedreptăţilor şi durerilor la care asistăm adesea. Peste tot în carte, pietrele rare şi dragi lui Samson Iancu sunt asemenea unor borne pe un drum, dar adevăratele pietre preţioase sunt oamenii.

O carte de poveşti spuse la lumina pâlpâindă a focului sau o carte de aventuri, dar din care cel interesat poate desprinde lecţii de viaţă pe care Samson Iancu le împărtăşeşte cititorului cu drag. Un iz de legendă din memoria adâncă a timpului se face simţit, înţelepciunea unei etnii veşnic rătăcitoare pe pământ poate fi detectată în mai toate capitolele cărţii. Prin duhul lor, păstrat în inima copilului, tânărului şi apoi bărbatului matur Samson Iancu, strămoşii îi vorbesc autorului şi el ne dezvăluie povestea lor. Într-o scriere clară, aflăm de rădăcinile adânci ale familiei, împletire deosebită între etnii, română, ţigănească şi evreiască. Putem înţelege cât de nesfârşit este universul interior al fiecărei fiinţe umane, dar şi cum personajele cărţii, reale dar cu nume schimbate, îşi poartă destinele fiind călăuzite de micul fragment de dumnezeire care s-ar putea numi suflet. Ca un copac imens, cu ramuri şi crengi viguroase, călite în mii de experienţe dramatice, omenirea pe care ne-o înfăţişează Samson Iancu este de neconceput fără cunoaşterea rădăcinilor adânci de pe planeta Pământ. Tot aşa, viitorul nu poate fi înţeles, schimbat în bine, fără dobândirea învăţăturilor necesare pe care viaţa le poate oferi fiecărei crengi mai tinere ori mai mature pe care trunchiul puternic al copacului le poartă. Toate personajele cărţii duc cu ele o prezenţă nevăzută a unui dumnezeu de nedescris, dar demn poate de cel mai adânc respect, un ceva însoţitor al vieţii de la naştere până la moarte, o aripă nevăzut-ocrotitoare de înger care oferă fiinţelor temeinicia unei credinţe care se moşteneşte din tată în fiu. Cartea relevă, la fel ca şi primul volum, această energie veşnică şi uneori greu, alteori foarte uşor de perceput, mai cu seamă de inimile care iubesc.

Acest al doilea pas pe care Samson Iancu îl face prin acest volum este o aplecare mai adâncă spre căutarea rădăcinilor primordiale, atât de necesară fiinţei umane în lumea din ce în ce mai dezrădăcinată din jurul nostru. Simţim cum ni se dăruie ceea ce autorul a dobândit, un fel de înţelepciune ca o răsplată a prigonirii şi durerilor de veacuri la care etnia sa a fost supusă. şi cum nici o rugăciune nu rămâne neascultată, fiecare personaj ajunge la clipa în care trebuie să se aplece în faţa evidenţei unui dumnezeu poate neînţeles dar prezent în tot şi toate. Fie hoţi de cai, fie ghicitoare sau jucători de barbut, copii sau bătrâni, bărbaţi şi femei, oamenii cărţii lui Samson Iancu sunt asemenea fiecăruia dintre noi înainte de a ne cunoaşte mai bine. Vii şi spontani sunt prietenii lui Samson Iancu, oamenii, în aşa fel încât lectura cărţii este la fel de captivantă ca şi primul volum. Printre peripeţii şi aventuri, Samson Iancu este, ca şi personajele sale, un iubitor al naturii şi al vieţii în toate aspectele ei, reuşind să ne transmită acest sentiment din ce în ce mai îndepărtat pentru mulţi dintre noi. Frumuseţea odihneşte, spune un proverb chinezesc şi se află pretutindeni, oferindu-se privirilor căutătoare. Aventurierii din carte sunt doar aceşti căutători de viaţă mai bună, justiţiari într-o lume din ce în ce mai nedreaptă. Sunt haiduci necesari, luând de la bogaţi şi dăruind celor năpăstuiţi. Oamenii, adevăratele comori, ca pietrele preţioase şi rare, pe care Samson Iancu ni le dezvăluie ca pasionat artizan şi colecţionar.

A nu se uita faptul că ambele volume ale cărţii sunt scrise la Paris, în plin centru al culturii europene, într-o vreme în care graniţele au dispărut şi discriminările între oameni se fac din ce în ce mai simţite până la cele mai înalte nivele. Tocmai de aceea poate, cartea lui Samson Iancu este mai mult decât binevenită. Acest al doilea pas îl anticipează pe următorul în devenirea scriitorului bijutier care este Samson Iancu.