Carte
“Voi trai clipa”
Motto:
Tainele mării nu se cunosc de pe mal…
Nu-s de seamă vorbele, când nu se văd faptele!
La multă lumină şi adevăr!
Rodica Elena Lupu este membru de onoare al Asociaţiei Interculturale „Ars Longa” din Nürnberg, a Asociaţei Române pentru Patrimoniu şi apare în WHO IS WHO – Enciclopedia Personalităţilor din România, 2006, membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte – ASLA. Ca autor, semnează uneori şi sub pseudonimul literar Roena Woolf.
Scriitoare consacrată, binecunoscută de consumatorii de literatură de calitate, a publicat zeci de volume de proză şi poezie:
- 2001:Vacanţe, vacanţe…Editura Publiferom, Bucureşti.
- 2002. Prăjituri şi sfaturi de la mama şi bunica, editura Publiferom, Bucureşti; Ieftin şi Gustos, Editura Dacia, Cluj Napoca, Sfaturi şi prăjituri de la mama şi bunica, Editura Curtea Veche, Bucureşti;
- 2003: Vacanţe, vacanţe…, Editura Curtea Veche, Bucureşti, Vacanţe… Anglia, Vacanţe… Italia, Vacanţe… Grecia, Vacanţe…Israel, Vacanţe… Spania, Editura Anamarol., Bucureşti;
- 2004. Vacanţe, vacanţe… Drumuri printre amintiri, vol. I şi II, Vacanţe, vacanţe… Romanie plai de dor, Prăjituri şi sfaturi de la mama şi bunica, Glasul inimii, roman, Timpul judecă şi plăteşte, roman, Editura Anamarol, Bucureşti;
- 2005: Mâna destinului, roman, Miracolul vieţii, roman, Eterna poveste, roman, O umbră din trecut, roman, Ieftin şi gustos, Sănătate şi frumuseţe, din colecţia „Tainele mării nu se cunosc de pe mal“, au apărut: Vis împlinit, O clipă de rătăcire, Unde eşti, Editura Anamarol, Bucureşti;
- 2006. Din colecţia „Tainele mării nu se cunosc de pe mal”, a apărut De ce oare?; volumul Clipa, poezii, Sănătate şi frumuseţe, ediţie revăzută, Spiralele vieţii, poezii, (19 poeţii), Editura Anamarol, Bucureşti.
- 2007: Drumurile vieţii, poezii (19 poeţi), din colecţia „Tainele mării nu se cunosc de pe mal”, au apărut: Problemă de familie, Viviana, Campionul, ediţia a doua a romanului „Glasul inimii”, volumele de poezii „Voi trăi…Clipa”, „Poezii pentru copii”, „Colorăm şi poezii învăţăm”, Editura Anamarol, Bucureşti.
Colaborează cu ateliere literare: Europeea, Literatura-Arta, cu Radio Timişoara, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio Dor de Ţară şi cu diferite posturi de televiziune.
Participă la: Târgul de Turism al României, ediţiile: 2004, 2005, 2006, 2007, Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, Braşov, România, 2007, Întâlnirea Reprezentanţilor Comunităţilor Româneşti din Germania, Stuttgart, 27 mai 2007; Festivalul Callatis, ediţia a IX-a, 2007, în cadrul Salonului Artiştilor Români de Pretutindeni.
George ROCA
Sydney, Australia
Scriitor, Redactor revista AGERO, Stuttgart
Membru al Academiei Româno-Americane
——————————————————————————————————————
RODICA ELENA LUPU,
TIPUL SCRIITORULUI COMPLEX
Ne vom privi printre lentile,
Ca-ntr-un acvariu-n contemplare,
Tot aşteptând să treacă zile,
Sub solzi de vis şi disperare.
« Anotimpul ploilor » (pag.23)
Nu putem decât să ne bucurăm încă o dată de darul pe care ni-l face cu această carte doamna Rodica Elena Lupu, şi să îi dorim multe cărţi de aici înainte!
Prof. Ştefan DUMITRESCU
Scriitor, critic literar
Biroul de Viitorologie Bucureşti
———————————————————————————————————————
Sunteţi un poet rotund, consistent – pe la vers, cum e « Bonifacia » pe la trup.
Mi-au sunat bine, sensibilele: « Clipa », « Cu încetinitorul », « Iarba ». Nu mai puţină poezie au manifestat aprigile, vituperantele : « Marii deputaţi » şi « Al prostiei roi ».
O îmbràţişez pe poeta şi o re-salut pe editoarea mea preferată.
Paul GOMA
Scriitor
Paris, Franţa
——————————————————————————————————————————
VOI TRĂI…CLIPA
Consider că volumul „VOI TRĂI…CLIPA” va fi apreciat de toţi cei care vor avea privilegiul să îl descopere.
George ROCA
———————————————————————————————————————
Rodica Elena LUPU
VOI TRĂI…
O voi lua de la capăt
Aşa îmi spuneam. Ştii.
De mâine…viitorul
Voi face sport, voi trăi, voi iubi. Voi?
Acum e doar o perioadă de tranziţie
Ştii. Repetiţia. Preludiul.
Totuşi unii oameni mor firavi. Nu noi!
Libertatea supremă e o temniţă
Trecutul o oglindă care stă cu spatele
O locomotivă. Oamenii fug
să o ia de la capăt.
Uneori ameţesc,
am o stare confuză de slăbiciune
Am să fac sport
Voi fi puternic
Zilele trecute mi-a căzut un dinte
Mă simt bătrân. Urât
O alveolă goală
Ecouri. Un inorog.
Fildeşul dragostei.
Desigur, şansa mediocrităţii
Voi iubi, voi citi, sigur că da
Voi fi cult şi slab copleşit
de bubele singurătăţii.
Dar ce voiam să spun?
A da!
Voi trăi….totuşi.
CLIPA
Omul n-o ştie
n-o vede,
n-o ia în seamă.
Uneori o cheamă,
sau o blesteamă.
Atunci când devine fior
o scrie,
o cântă,
o poartă
Ca pe propria-i soartă.
Atenţie dar:
Clipa nu e un har,
ci e drum
sau hotar!
VISUL MEU
Visez să fiu semănător de stele,
Sub plugul de argint al Ursei Mari,
În brazda cerului să înalţ castele,
Un Paradis de trandafiri solari.
Să-mi fie sfera nopţii simfonie
De rodnice mişcări şi armonii,
Cu galaxi-nflorind ca o câmpie,
Un labirint gingaş de melodii.
Şi toate împerună să îngâne,
Un trup imens de om Dumnezeiesc,
Ce-a semănat la început de lume,
Un Paradis de stele ce plutesc.
Visez să fiu semănător de stele,
Sentinţa verbului să întrupeze iar
Din cosmosul de suflete rebele
Un Paradis de haruri pentru har.
Lund, Suedia,1995
CU ÎN-CE-TI-NI-TO-RUL
Aerul e doar o aburire,
doar un spaţiu din care au migrat clipe,
din care s-au scurs lacrimile,
acolo sus-sus la fereastra singurătăţii,
Un Auschwitz de rame căzând sau urcând,
un gând imens construit din sticle
concave,
convexe,
cum stai ca un porumbel de granit
ciocănind geamul orb reflectând
interior,
exterior,
cum stai ca o frunză speriată
de picăturile de mercur ale furtunii de vară,
senzaţii,
sentimente.
Viena, Austria,aprilie 2000
VIAŢA
Femeie ondulată asemenea apelor
Te văd şi mi-e sete de tine
Ca o cascadă curgându-mi între palme,
Ca un izvor.
Femeie ondulată asemenea curenţilor electrici
Formele tale se cabrează ciudat
Electrizate de verde, de roşu, albastru, de mov,
Ca un fulger
Cu o descărcare dragostea ne înlănţuie.
Femeie ondulată ca sunetul
Toată muzica luminilor cântă prin tine
Până şi harfe-n adâncul tău
Chitara trupului ce vibrând
Mă vrăjeşte.
Femeia ondulată ca lumina
Eşti o oglindă, eşti un cristal
În care chipul Domnului s-a reflectat odată, demult,
Pe vremea când mărul nu creştea pe aici
Şi trupul tău de miere şi păcat
Nu, nu era ca un şarpe ondulat.
PUŢIN MAI MULT
Cad fluturi negri din văzduh,
Iarna mă-mbracă-n zaţ de stele,
Cascade de lumini erup
Şi cad şi eu la fel ca ele.
Şi simt în mine c-am să mor
Acoperit de reci banchize
Iar peste soare un covor
De gheaţă verde se va-nchide.
În trup presimt o iarbă nouă
Ce-şi cere dreptul la lumină
Şi ştiu că îi voi fi şi rouă
Şi îi voi fi şi rădăcină.
Iar ochii mei ca două fante
Ce-nchid o lume ce-a trecut
Se vor preface-n diamante
Şi voi trăi… puţin mai mult.
TE CAUT
Constelaţii de oxigen într-o vază cu apă
Caut o femeie în care să încapă
Universul întreg, dorinţa mea toată,
Formele şi toate senzaţiile,
O femeie nouă mereu,
Curcubeu şi cascadă
Care să răsară, să explodeze, să ardă,
Să facă din mine ce vrea
Atom, om sau stea,
Tot timpul să ia şi să dea
Sângele din inima mea,
Să ne topim într-o singură fiinţă,
Într-un orgasm de conştiinţă,
Într-o furtună de zbor şi splendoare
Din care naşte şi moare
Viaţa cea verde şi luminoasă,
Femeie frumoasă urcându-mă-n cer,
Între constelaţii şi îngeri de miere
Până sus, sus la Dumnezeu,
Unde nu mai eşti tu sau eu,
Doar adevărul, lumina şi viaţa!
CÂNTEC TÂRZIU
Ciuline galben soarele se duce
Iar câmpul parcă urcă tot mai sus,
Tăcut şi singur stau la o răscruce
Şi proiectez imagini în apus.
Cu-n fir uscat de iarbă fac desene
Pe gânduri dus, în praful de pe drum
Şi nu ştiu când s-a scurs atâta vreme
Şi-atâtea nopţi s-au prefăcut în scrum.
Parc-am iubit, parcă râdeam odată
Urcând pe tije lungi de păpădii,
Biet fluture cu aripa pătată
În dragostea de fiecare zi.
Parcă dansam greceşte cu copacii
Cu crengi pe după gât înnebunit,
Piciorul gol rănindu-mi-l în macii
Pe care veri de-a rândul i-am strivit.
Parcă dormeam străluminat de stele
Îngemănat cu spicul crud de grâu
Visându-mi trupul fraged printre ele,
În marginea ierboasă a unui râu.
Ciuline galben, soarele revine
Pe câmpul care iar a coborât,
Tăcut şi singur mă gândesc la mine
Şi proiectez imagini în trecut.
ANOTIMPUL PLOILOR
Nimic nu va rămâne verde
Rugina croşetând uşor
Ne-a amintit că ne vom pierde
În anotimpul ploilor.
Şi ezitând printre grilaje
Privind cum cad pumnale lungi,
Sub kilometri de bandaje
Vom plânge-n hohote prelungi.
Şi va părea absurd şi tandru
Când vom primi din cer bătaie
Sub soarele bătrân scafandru
Al animalelor de ploaie.
Ne vom privi printre lentile,
Ca-ntr-un acvariu-n contemplare,
Tot aştepând să treacă zile,
Sub solzi de vis şi disperare.
Vom înota în neputinţă,
Cu ochi nevinovaţi şi goi
Şi ca o strânsă consecinţă
Vom spune că aşa vrem noi.
Flori carnivore ne vor trage
Călcâiul în capcane-nguste
Iar noi învinşi ne vom retrage
În locuinţele lacustre.
Alba Iulia, 1980
FEMEIA DE STICLĂ
Acum ştiu femeie de sticlă
te-am învins.
Mă atrăgea vinul coapselor tale,
focul de sânge al cărnii,
laptele frumuseţii
ascunse sub piele,
vibraţia blând rotundă
a aerului din formele tale,
mierea din păr.
Acum ştiu femeie de sticlă
e de ajuns
să pui toate acestea la loc,
E suficientă jertfa
acestor daruri către Dumnezeu
care te-a creat din foc,
vin şi lapte,
aer şi miere,
Şi-atunci rămîi goală,
goală de tot
în smalţul sticlos al formelor tale
femeie de sticlă
în care dansează acum
Jumătatea geamănă
a sufletului meu.
Abia azi
Mă îndrăgostesc cu adevărat!
Abia acum ştiu femeie de sticlă
cine eşti,
cine sunt,
cine am fost
la început de Lume
în sfera Paradisului
în Nume.
CÂND VREMEA
Se lasă toamna tristă
de parcă-i cea din urmă…
Şi-n galbenă lumină,
ca-n jurul unui mort,
Pustiu-i înfloreşte…
O, toamnă, tu mă mângâi!
Singurătăţi deşarte
în al meu suflet port.
Când vremea dă în toamnă,
îmi picură plângând
Senina-nchipuire
a unei dulci văpăi…
La razele de seară
se desluşeşte-n gând:
Ruina unui farmec –
iubirea mea dintâi.
Când s-a născut în mine,
când a murit nu ştiu,
Când s-a urzit în taină…
Era pesemne toamnă,
Că tainica lumină
ce tremură-n pustiu,
În ochi mi-aduce lacrimi
şi spre trecut mă-ndeamnă.
IARBA
Ascultaţi iarba cum cântă
Pe spinarea muntelui,
Cel ce ştie si-o ascultă
Află taina vântului,
Urmăriţi-i unduirea
De ocean răcoritor
Şi spălaţi-vă privirea
În culoarea florilor,
Mirosiţi aroma suavă
A pădurii vegetale,
Mirosiţi tăcerea gravă
De sub şalul negru, moale
Şi gustaţi cu duioşie
Fire proaspete de iarbă,
Savuraţi-le dulceaţa,
Gustul pur, pe limba oarbă,
Pipăiţi covorul simplu
Lăsat de la Dumnezeu
Şi-ntoarceţi-vă la iarbă
Atunci când vă este greu.
Ascultaţi iarba cum cântă
Înnăuntru, în afară,
Cel ce ştie s-o asculte
Niciodată n-o să moară.
Războieni-Cetate, iunie 2001
LANŢUL SLĂBICIUNILOR LEGII
Cei care conduc o ţară
nu respectă Legea.
Cei care fac Legea,
nu respectă Legea.
Cei care păzesc respectarea legii
nu respectă Legea.
Cei care au funcţii politice
nu respectă Legea.
Cei care sunt bogaţi
nu respectă Legea.
Cei care plătesc pe cei corupţi
nu respectă Legea.
Cei care sunt rude
cu cei care nu respectă Legea
apelează le ei şi
nu respectă Legea.
Ceilalţi respectă Legea şi
nu-i respectă pe cei de mai sus.
Bucureşti, 2000
COMOARA TRISTĂ
Generalii s-au urcat în tren,
Războiul e pierdut, o ştiu cu toţii
Şi-ncarcă sute de vagoane mari
Cu tot ce-au jefuit în timp ca hoţii.
Cu garda personală, cu muniţii,
Cu câteva surori pentru răniţi,
Cu-arhiva bătăliilor pierdute
Şi-o mână de spioni descoperiţi
Începe goana către vizuină,
Locomotiva geme de efort
Iar la opriri se abureşte toată
Se-nchide ca şi pielea unui mort.
Prin staţii generalii mai adună
Câte-o comoară sau câte-un muzeu
Cu care umplu multele vagoane
Ale acestui tren mereu mai greu,
Dar fuga lor devine mai înceată
Şi generalii au priviri uriaşe
Dau ordin ca să se dezlege grabnic
Vagoanele răniţilor în faşe.
Şi fuga se continuă bizară
Adăugând vagoane cu averi
Şi semănând tot ce-i în plus în urmă:
Spioni, soldaţi, muniţii, armurieri.
Aflaţi în situaţia ciudată
Când nemaifiind nimica de lăsat,
Înconjuraţi de aur, diamante,
Chiar generali-n gol s-au aruncat
Unul pe altul, până când în urmă,
În ordine crescândă morţi pe drum,
Cu faţa răvăşită de izbândă
A mai rămas un general nebun,
Dar şi el va muri căci nu e cine
Să-l apere de-acest pierdut război,
De inmamicul care iată, vine,
Să-şi ia comoara tristă înapoi.