Poveste imorala

Rodica Ojog-Braşoveanu

Pentru mulţi dintre noi, probabil, romanele Rodicăi Ojog-Braşoveanu nu trezesc un interes prea mare. Să fie vorba despre o cunoaştere superficială a scriitorilor români de literatură poliţistă sau despre o reticenţă a cititorilor faţă de romanul poliţist despre care s-a vehiculat adesea ideea că este un gen lipsit de valoare literarară?

         Gustul pentru literatura poliţistă şi aprecierea ei la adevărata valoare pot fi posibile citind cel puţin unul din lungul şir de romane ale  Rodicăi Ojog-Braşoveanu (n.28 august 1938,Bucureşti- d.2 septembrie 2002) considerată marea doamnă a romanului poliţist românesc. De meserie avocat,  la   insistenţa soţului ei, actorul Cosma Braşoveanu, a scris primul roman, Moartea semnează indescifrabil  şi l-a publicat în 1971 la editura „Albatros”, colecţia „Aventura”. În urma succesului publicistic renunţă la avocatură, practicată timp de 7 ani şi se dedică scrisului , publicând peste 35 de romane, în majoritate poliţiste, dar şi istorice şi unul ştiinţifico-fantastic. Dintre romanele poliţiste amintim Moartea semnează indescifrabil, Enigmă la mansardă, Necunoscuta din congelator, Telefonul din bikini, Cocoşatul are alibi, Răzbunarea sluţilor, O bombă pentru revelion, Ştafeta, Coşmar, Un blestem cu domiciliul stabil,  Apel din necunoscut, Ancheta în infern, Crimă prin  mica publicitate, Cutia cu nasturi şi nu în ultimul rând Poveste imorală, asupra căruia ne vom opri atenţia în rândurile de mai jos.

          Acţiunea, derulată pe parcursul unei săptămâni , surprinde Bucureştiul anului 1997, într-o societate  evoluată, dar  marcată încă de  regimului comunist. Protagoniştii, căpitanii Costea (alias Cap.Bob) si Bădoiu (alias Babuinul) intră în scenă în momentul în care mai multe prostituate de lux sunt găsite moarte in apartamentele lor. La prima vedere ar fi vorba despre un criminal în serie, dar lucrurile se precipită o dată cu ameninţările cu moartea făcute Ninei-prietenă cu una dintre victime şi soţia unui german cu funcţie politică importantă. Căpitanii Costea şi Bădoiu se simt la capătul puterilor când numărul crimelor creşte îngrijorător, Nina este răpită, viitorul soţ (al unsprezecelea) al mamei lui Bob devine suspect şi  la domiciliul celor implicaţi se găsesc acvarii cu peştişori exotici a căror însemnătate este un mister. Când până şi  ultimele speranţe sunt spulberate prin dovada că  însuşi comisarul Poliţiei este corupt, în rezolvarea cazului apare un pion important: Dorinel, care chiuleşte de la şcoală pentru a juca rolul lui Sherlock Holmes.

          Poveste imorală te ţine cu sufletul la gură nu numai datorită intrigii ingenioase si complexe, ci şi a limbajului care îmbină într-un mod spectaculos neologismele cu argoul,a aluziilor pline de ironie şi umor la adresa diferitelor personalităţi ale perioadei comuniste si ale anilor ’90. Întâlnim tipul miliţianului care işi are rezerva de vodcă in buzunar, tipul prostituatei de lux, al asasinului, al coruptului, al împătimitului jocului de noroc (Caritas).

          O altă particularitate a scriitoarei este modul in care reuşeşte să atribuie aproape fiecăruia dintre personaje  un alt nume decât cel real: Suliţă pentru maiorul Demetru, Ţeastă pentru Ioan Condeescu, Morcoveaţă pentru Violela. Alţii sunt asemuiţi unor actori precum Richard Gere sau Robert Redford.      

          În ciuda atmosferei sumbre create de crimele in lanţ, cititorul savurează fiecare pagină datorită stilului aparte al autoarei.  Pentru a vă convinge singuri de acest lucru să lecturăm împreună următorul fragment cu care debutează romanul:

        “Credeţi-mă, baieţi, trei crime într-o săptămână înseamnă cam mult chiar şi pentru unul ca mine. Sunt mic şi al dracului! Am 1,61, dar bat la 1,65. Cu tocuri şi talonete. «Ca papiţoii şi lăutarii», zic unii, dar nu-mi pasă. Chestia-i că am sărit din ordinul handicapaţilor. Când mă rad, trebuie să mă urc pe un scaun. Tipul care a stat înaintea mea în apartament juca în naţionala de baschet şi a căţărat oglinda din baie sub tavan. În rest, lucrurile n-ar sta prea rău, Mama crede că sunt dragălaş, eu sunt sigur că pe tata nu-l chema Peter O’Toole. Ea nu-i sigură în legătură cu niciun nume. Apropo de nume, mi se spune Bobiţă. Pentru un tip care a trecut de treizeci de ani sună neserios, dar parcă Barbu mi se potriveşte? Aşa a vrut însă mama, probail ca să ţină minte să nu mai inghită bărbi. Alde Nae Cola, Mary Istanbul, Gigi Samsung, clienţi fideli care-mi asigură un trafic nonstop în birou, îmi zic Cap Bob. Văd ceva filme băieţii!

       Aţi înţeles, deci, că sunt căpitan. Din cauza fizicului am intrat greu în Poliţie. «Prea atragi atenţia», mi s-a explicat…”

       Încă de la începutul romanului  schiţarea, în câteva rânduri, a portretului căpitanului Costea, zis Cap Bob dovedeşte  priceperea Rodicăi Ojog-Braşoveanu în conturarea  unui personaj care la prima vedere pare unul comun şi totuşi devine special prin elementele comice inserate cu atâta iscusinţă de scriitoare.

       Plăcerea lecturii işi găseşte izvorul nu numai în stilul particular al acesteia de a surprinde personaje atât de complexe ci şi în prezenţa  intrigilor variate, a firelor epice secundare care derivă din firul epic principal, a construcţiei echilibrate a romanului prin combinarea pasajelor descriptive şi a portetelor cu  scene specifice unui film poliţist.

        Astfel, autoarea oferă o lectură captivantă şi te ţine cu sufletul la gură, situându-se, fără doar şi poate, printre cei mai valoroşi scriitori de romane poliţiste. Merită citită şi vă recomand nu numai  Poveste imorală ci şi celelalte romane poliţiste ale autoarei care sunt cel puţin la fel de atractive.