Carte

Pe malul marii, Murakami

Posted on

În "Kafka pe malul mării" apare majoritatea simbolurilor şi motivelor aparţinând universului creaţionist al scriitorului japonez. Dualitatea lumilor, care fiinţează în paralel, relaţia antagonică dintre timpul natural, ireversibil, şi timpul mitic circular, absenţa graniţelor fizicului, prezenţa legăturii cu supranaturalul, epifaniile, camuflate în spatele banalului pe care doar cei pregătiţi pentru iniţiere îl pot descifra în adevăratul sens al cuvântului… Cititorul este doar un neofit pe cărările întortocheate ale cărţii, neştiind mai mult decât personajul-narator şi bazându-se în exclusivitate pe spiritul său anticipativ…   

   

        Am avut de aşteptat aproape patru ani pentru ca să putem în cele din urmă citi "Kafka pe malul mării" în limba română. Aşteptarea însă a meritat din plin. În nici un alt roman de-al său, universul lui Haruki Murakami nu se dezvoltă atât de spontan. Cartea surprinde de la prima până la ultima pagină, aruncându-l pe cititor într-un carusel nebun ce aleargă spre o destinaţie necunoscută. Trăieşti fiecare rând, pentru că nu ştii ce anume se va întâmpla când vei întoarce pagina.                   
Prin cărţile sale, Murakami reuşeşte întotdeauna să pătrundă cumva în viaţa cititorilor, iar "Kafka pe malul mării" nu iese din acest tipar. Astfel, planurile cititor, narator, personaje se întrepătrund într-un meleu pe alocuri confuz. Nu poţi spune ce este real şi ce este ficţiune, pentru că, odată pătruns în lumea magică a scriitorului japonez, totul se schimbă. Peştii cad din cer şi totuşi asta nu ţi se pare ieşit din comun, spiritele îşi părăsesc trupurile şi se sacrifică pentru iubire. Totul însă, deşi împins la limita imaginarului, are o alură de normalitate, o familiaritate aparte pe care cititorul o percepe foarte intens.            

    Murakami ne dezvăluie lumea banală, în care cu toţii trăim. În cazul personajelor sale însă, această lume ascunde mai mult. Cadrul acţiunii este reprezentat de ipostazele fiinţei, ascunse sub realitatea mundanului vulgarizat. O lume mitică, plină de simboluri şi de nesiguranţă se deschide în faţa eroilor care, remarcabil, au libertatea de a alege să o ignore. Doar cei ce îşi doresc cu adevărat pot interacţiona cu realitatea fantastică creată de scriitorul japonez. Calitatea pe care acesta o aduce în plus faţă de lucrările predecesorilor săi este întocmai prezenţa acestui liber arbitru. Fiecare personaj alege la un anumit moment să urmeze cursul pe care el îl consideră corect. Însă finalul se întrevede întotdeauna. Fără a forţa, fără a crea impresia de artificialitate, Murakami reuşeşte să creeze un final adecvat fiecărei situaţii în parte, preluând parcă din filosofia orientală motivul predestinării. Era normal să se întâmple aşa, era normal ca totul să se termine în acel moment. Liniştea aceasta care îi învăluie deopotrivă pe protagonişti şi cititor este marea calitate a scrierilor lui Murakami. Intruziunea supranaturalului în real nu mai este brutală, ca la Mircea Eliade de exemplu, ci firească. Trebuie doar să înlături foiţele care o ascund şi vei descoperi o lume nouă, cu alte reguli, pe care trebuie să le accepţi dacă vrei să pătrunzi mai adânc în ea…             

    În "Kafka pe malul mării" apare majoritatea simbolurilor şi motivelor aparţinând universului creaţionist al scriitorului japonez. Dualitatea lumilor, care fiinţează în paralel, relaţia antagonică dintre timpul natural, ireversibil, şi timpul mitic circular, absenţa graniţelor fizicului, prezenţa legăturii cu supranaturalul, epifaniile, camuflate în spatele banalului pe care doar cei pregătiţi pentru iniţiere îl pot descifra în adevăratul sens al cuvântului… Cititorul este doar un neofit pe cărările întortocheate ale cărţii, neştiind mai mult decât personajul-narator şi bazându-se în exclusivitate pe spiritul său anticipativ…            

    De aceea, din lucrările lui Murakami răzbate întotdeauna un aer al naturalului, al unei creaţii perfect asumate şi înţelese, calităţi care însă nu subminează veridicitatea trăirilor. Murakami trăieşte prin personajele sale şi le oferă acestora calităţi ale propriei sale fiinţe, reuşind astfel să creeze tipologii veridice. Întâlnirea dintre cele două lumi este perfect plauzibilă, iar cititorul închide cartea cu certitudinea că asemenea întâmplări sunt oricând posibile.           
    Un element de noutate al acestui roman este vârsta personajului central. Astfel, tânărul Kafka Tamura are doar 15 ani. La început, cititorul poate considera vârsta ca un impediment, însă pe parcursul romanului, observăm gândirea matură şi comportamentul atipic pentru condiţia sa. Iată cum, renunţând la arhetipul obişnuit, al bărbatului între două vârste, Murakami ne prezintă de data aceasta lumea prin ochii unui tânăr adolescent, aflat în pragul descoperirii propriei identităţi…                
    Construit pe baza a două fire epice, romanul se împarte între două modalităţi de expunere. Firul acţiunii curge dual, concentrându-se asupra faptelor pe care le reprezintă atât din perspectiva tânărului cât şi din perspectiva unui narator omniscient care controlează decorul în care se desfăşoară întâmplările. Cu toate că această perspectivă este neobişnuită pentru Murakami (el mai folosind epicul dublu, însă cu aceeaşi modalitate narativă pentru ambele fire epice, şi anume personaj-narator, la persoana I, în romanul "La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor"), el reuşeşte să îmbine remarcabil destinele personajelor, într-o reţea a emoţiilor ce transcede timpul şi realitatea firească a lumii ce ne înconjoară.            

    Prin mozaicul mistico-filosofic pe care îl propune, prin complexitatea personajelor şi prin technica narativă adusă aproape de perfecţiune "Kafka pe malul mării" confirmă încă o dată statutul de mare povestitor al lui Murakami. Un roman ce merită citit de toţi cei care încă mai vor să viseze…

Click to comment

Articole Populare