Carte
Pagini noi
Moto: Cartea mea ce poţi să fii…?
(Ion Horea)
Grigore Vieru – Dimensiuni critice (I)
Începând cu volumul Grigore Vieru – Dimensiuni critice (I), Centrul de Studii Literare „Grigore Vieru” din Târgu-Mureş îşi propune o receptare critică sistematică, nelimitată şi inteligibilă a operei lui Grigore Vieru, ca reflex al noii lecturi şi al recontextualizării prin aceasta.
Nu vom fi influenţaţi de reticenţele critice ale zilei faţă de cel ce a rostit cu profunzime „fiinţa românească a Basarabiei în toată deplinătatea sa.” (Mihai Cimpoi) Vom lua în considerare arcul hermeneutic al diferitelor niveluri de înţelegere a operei vierene, din marile exegeze de până acum, pornind spre orientul textului, cum ar spune Paul Ricoeur, prin exigenţele lecturii, spre a primi din partea textului „un sine mai larg”.
Ne întrebăm, desigur, cum va arăta posteritatea lui Grigore Vieru prin studii critice, de istorie literară, stilistice, semiologice, de literatură comparată publicate, cu consecvenţă, în ziua noastră? Am putea crede că ceea ce scria Alex. Ştefănescu în România literară, nr.3/2009 – După înmormântarea poetului, odată cu ultima lopată de pământ, se va aşterne asupra lui – n-am nicio îndoială – şi uitarea – se va adeveri?… Deşi, se ivesc semne ale prezicerii criticului Alex. Ştefănescu; atât în Republica Moldova, cât şi în România. Îi este dată poetului – şi în posteritate – răscrucea.
Iraclide, actorul, în dialog cu el însuşi, vorbea despre istoria umanităţii plină de răscruci, despre necesitatea măririi creaţiei divine prin a înfige, în timpul vieţii, o troiţă la răscruce. Preluând imaginea, putem spune că Vieru, în anii vieţii, a înfipt troiţe la răscruci. Cum vor fi ele înfipte în răscrucile posterităţii poetului?
Fără lecturi succesive, cuprinse în studii de anvergură, care să autentifice expresivitatea operei vierene, centrii ei tensionali, faptul că Vieru reprezintă un fenomen literar, deosebit de complex şi ramificat, un destin al literaturii române şi un itinerar reverberant de spiritualitate, opera va fi sortită la restrângerea ingrată a semnelor ei articulate sub specie aeternitatis.
În Dimensiuni critice (I) semnează Ana Bantoş, conferenţiar universitar dr. din Chişinău, Mariana Cheţan, profesor doctorand al Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, Silvia Negruţiu, lector universitar dr. la Academia de Arte din Târgu-Mureş, Maria-Daniela Pănăzan, profesor doctor în litere, Sibiu, Valentin Marica, doctor în filologie şi ştiinţele comunicării, Târgu-Mureş, preotul Silviu Negruţiu, doctorand al Universităţii „Babeş-Bolyai”, paroh al Catedralei Mari Ortodoxe din Târgu-Mureş, Viorel Dinescu, scriitor din Galaţi, domniile lor interpretând şi descifrând texte vierene la timp.Straja dragonilor), cu referire la interpretările critice nedezvăluite la timp: textul literar va rămâne, pentru totdeauna, mai „sărac, mai neroditor şi mai opac…” Spunea criticul clujean Ion Vartic (vezi prefaţa la
Liturghii în cumpătul vremii
de preot Timoftei Găurean
La obârşie, la izvor / nici un drum nu se întoarce / decât în chip de dor, scria Lucian Blaga.
Părintele Timoftei Găurean, întors la obârşie, îşi trece fiinţa prin chipul Dorului, născând drumuri de viaţă binefăcătoare Locului şi Omenilor. Obârşia naşte obârşii. Liturghii; de data aceasta – ale cuvântului scris pe pagină de carte, rostuit în eseu, confesiune, poem sau învăţătură creştină, dar venind tot din chemarea Altarului: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, să vă apropiaţi…! Căci Părintele exprimă ideea ordonării lumii şi a vieţii doar prin dreapta credinţă. În înfruntarea dintre bine şi rău, acerbă în ziua noastră, doar nemărginirea credinţei va birui; însemnând că Bunului Dumnezeu
Părintele Timoftei Găurean, prin adevărul trăirilor sale duhovniceşti, umane, culturale, a preluat – şi nu încetează de a prelua – îndemnul Mântuitorului din Predica de pe Sfântul Munte, dat Apostolilor, acela de a nu ascunde lumina sub obroc, ci de-a o împrăştia. Părintele dezleagă în capitolele cărţii ( Gândul sufletului, Pe aripi de vers, Cuvinte de învăţătură, Comori străbune şi Ecouri în presă) snopi de lumină, pentru a da învăţătura nepierderii legăturii cu harul lui Dumnezeu, pentru ca faţa să ne strălucească precum altădată faţa învrednicitului Moise, descoperind darul cel desăvârşit, ştiind care sunt „acele lucruri cu care putem s-ajungem înaintea lui Dumnezeu, fără ca să fim osândiţi…”
Cartea Părintelui, Liturghii în cumpătul vremii, este o carte a vegherii, un îndreptar pentru minte şi inimă, aducând răspunsuri limpezi la una dintre cele mai răscolitoare întrebări: Cum ştim ce este înnoirea întru Dumnezeu?
Autorul, pe cât de discret, pe atât de temeinic, îşi deschide prima dată fiinţa sa în înaltă spovedanie, cercetându-şi cucernicia, răbdarea, blândeţea, mila pentru cei săraci, dragostea de semeni, deschizând apoi celorlalţi căi de înălţare (opţiuni) spre merindea veşniciei.
Liturghiile în cumpătul vremii sunt pagini de jurnal în care profesiunea de credinţă a Părintelui apare în toate nuanţele ei, într-un tot armonios, cuprinzând altarul bisericii, jertfa preoţiei, viaţa credincioşilor, vrednicia locului, sublimul naturii, evenimentele de viaţă, creaţia omului, răspunzându-i celei divine. Părintele voieşte ca liturghia de dimineaţă să fie liturghia întregii zile, casa omului şi Casa Domnului să se asemene, Mama şi Maica Domnului să aibă acelaşi fior în roua lacrimei sau în surâs, pentru ca Mântuitorul să ne cuprindă în jertfa răstignirii sale, iar noi să ne lăsăm în voia Lui şi atunci când în loc de flori şi slavă ne dă crucea. Mare eşti Doamne! rosteşte Părintele clipă de clipă, făcându-ne să simţim neîntreruptul dumnezeiesc din jurul nostru, nevoia de unire cu măreţia şi puterea Dumnezeului euharsitic. Paginile cărţii amintesc de poemul lui Octavian Paler, Interviu cu Dumnezeu, de întrebarea: Ce-ai dori să ştie omul? – la care Dumnezeu răspunde: Doar Faptul că sunt aici întotdeauna.
Liturghii în cumpătul vremii definesc permanenţe ale întâlnirii omului cu Dumnezeu, dorinţa de naştere a armoniilor în această întâlnire, detaliind şi aspecte delicate din efortul preotului de a-l aduce pe om la viaţa în Hristos şi de a-l face să înţeleagă la ce demnitate e ridicat preotul prin hirotonire.
În Liturghii în cumpătul vremii, Părintele Tioftei Găurean reface calea pilduitoare a devenirii Sfinţiei sale ca părtaş firii lui Dumnezeu, relatând experienţe duhovniceşti, date biografice, cu Mama Năstasă, mama Ludovica sau Moşul Petre, împliniri spirituale prin îndumnezeirea lemnului în simboluri ale vieţii şi ale morţii sau prin „sfinţenia îndrăznelii” de a scoate la lumină dovezile de frumos ale locului; Părintele trecând sufletul din fibra lemnului în potire, cruci, catapetesme, ca sculptor, sau adunând în Muzeul din Casa parohială valori de spiritualitate şi civilizaţie rurală. Toate fiind semnele biruitoare ale arderii fiinţei în lumina feţei lui Dumnezeu, amintind de cugetarea Sfântului Maxim Mărturisitorul: Cel ce crede, se teme; cel ce se teme se smereşte; cel ce se smereşte se îmblânzeşte; cel blând păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului Dumnezeiesc.
Părintele Timoftei Găurean scrie Liturghii în cumpătul vremii şi ni le încredinţează, binecuvântându-ne, pentru a crede, a ne smeri , a ne lumina şi a nădăjdui împreună. Astfel, din paginile cărţii se vede foarte Departe…
Despletire de fluturi
de Daniela Cecilia Bogdan
În noua sa carte de poezie, Despletire de fluturi, apărută la Editura „Cezara Codruţa Marica”, în seria Via lucis, Târgu-Mureş, 2010, Daniela Cecilia Bogdan invocă superbia Cuvântului menită să ridice obişnuitul de toate zilele în suflul
Starea de puritate a despletirii de fluturi e aidoma celei a vecerniilor născătoare de lumină ( Se aude un profet înfrunzind într-un cânt ), înfiorând cuvântul ( Începe să urle poemul) sau prefigurând timpul veşnic ( În trezire/ fluturele / şi-a despletit nemurirea…), în care eul poetic să fie necuprinsul şi neînvinsul, nemărginirea şi neteama, răsăritul continuu, rădăcină şi braţ în crucea de seară.
Despletire de fluturi devine metafora timpului zămislit din miezul lumii, a timpului blândeţii cristice ( Fluturi fără umbră vor veni la nuntă), biruind prin stingerea durerii văzduhului şi iertarea ca spintecare de albastru. Prin despletirea de fluturi, poeta îşi fixează clipa fastă a adâncirii Cuvântului, a trecerii Cuvântului în nemurirea Cărţii: Mă adâncesc / în înţelegerea psalmului / ce-mi aduce veşti / de la sărbătoarea cuvintelor… / E vremea…/ să deschid…Cartea! Despletirea de fluturi este inefabilul Cuvântului, al celui care lasă urme, nu dâre, devenind stare durabilă, cum mărtuiriseşte poeta într-o pagină de jurnal.
De la poemele reflecţiilor din prima parte a volumului, poeme fără titlu, în partea a doua, Daniela Cecilia Bogdan propune un basm al fluturilor, jocul acestora în evantaiul senin al aducerilor-aminte, în perindarea anotimpurilor, a zvonurilor de duminică – eliberare din încrâncenarea unui unui timp „de solstiţiu”. Propensiunea poetei spre ludicul celest – al ninsorii armoniilor – se conturează în cromatica melodioasă a basmului, poeta neezitând să se reîntoarcă apoi, prin Îmblânzitorul de fluturi şi Testamentul unui fluture la tonurile grave ale reflecţiei legate de imposibilitatea fluturelui de a ne lăsa, testamentar, aripile sale…
Despletire de fluturi este una dintre cele mai inspirate cărţi ale Danielei Cecilia Bogdan, în care primează subtilitatea poetică şi, credem, o undă prelungă venind din taina Surâsului…
Portul popular săsesc din zona Reghinului
de Livia Rusu
După Catalogul de colecţie Broderii săseşti de interior, editat în 2008 în seria Exemplarium a Fundaţiei Culturale „Cezara Codruţa Marica”, Livia Rusu îşi continuă investigaţiile privind zestrea etnoculturală pe care saşii au încredinţat-o civilizaţiei şi spiritualităţii spaţiului transilvan, publicând monografia de faţă a portului popular săsesc din zona Reghinului. Acest nou demers al cercetării ştiinţifice îi certifică Liviei Rusu predilecţia pentru valoarea etnografiei săseşti,
Noua carte a Liviei Rusu, Portul popular săsesc din zona Reghinului, îşi are temeinicia într-un bogat fond arhivistic, întregit de repetate investigaţii pe teren şi de credinţa autoarei în duhul artei populare săseşti. Accentele cercetării sunt îndreptate spre aspectele de originalitate şi vivacitate ale portului popular săsesc, spre diversitatea, vechimea şi inspiraţia ornamenticii acestuia, autoarea urmărind, de asemenea, încărcătura de viaţă şi revărsarea de suflet pe care portul popular săsesc le înglobează. Sunt prezentate, în secvenţe judicioase ale cercetării, materiile prime şi procedeele de confecţionare, date privind breslele pielarilor, cizmarilor sau tăbăcarilor, tipologia formelor şi cromaticii costumelor femeieşti şi bărbăteşti, precum şi simbolistica unor părţi ale costumului săsesc.
Cununiţa mireselor este numită, bunăoară, şi cununa de aur, petelele poartă, prin flori şi frunze, simboluri ale legăturii omului cu natura şi creaţia divină sau ceapţa se încarcă în simboluri sărbătoreşti, prin luminozitatea policromă a mărgelelor şi şnururilor.
Pentru Livia Rusu portul popular săsesc este document etnografic, exprimând autenticitatea tradiţiei, dar şi dinamica modernizării, fiind păstrat sau părăsit în desfăşurarea firească a vieţii în Batoş, Dedrad, Ideciu de Jos etc., din zona Reghinului. Colecţia prezentată de Livia Rusu este convingătoare, prin bogăţia şi frumuseţea ei, devenind muzeu în pagini de carte, reverberând răsufletul veşniciei.