Florentin Smarandache: India Magica
Este de mirare pentru contemporanii noştri, şi mai ales dacă sunt români, că tind la o specializare savantă într-un domeniu ştiinţific sau altul (vezi premiile Nobel) să mai aibă şi preocupări …literare, când munca de cercetare le impune un program riguros de lucru, când timpul trebuie drămuit în permanenţă.
Si, totuşi, vrea să ne contrazică Florentin Smarandache (n. 10 dec. 1954), matematician impus în întreaga lume, prin funcţiile care-i poartă numele, prin interferenţele practice ale matematicii în alte domenii – fizică, biologie, filozofie, astrofizică. In literatură , Smarandache insistă să convingă, mai cu osebire pe români, de persistenţa unui nou curent, paradoxismul, după denumirea din matematică a paradoxurilor.
Oricum, popularitatea românului american pentru evantaiul de preocupări a atins nivelul planetar. Lângă nelipsitul internet, se află zecile de popasuri turistice, ca răspuns la invitaţiile oferite pentru conferenţiere sau de participare la colocvii ori congrese care-i sunt dedicate exclusiv. Până la sfârşitul lui 2005, într-o convorbire telefonică New Mexico-România îmi spunea că s-au scris despre activitatea sa ştiinţifică nu mai puţin de 34 lucrări. Că el însuşi a înregistrat 85 de titluri în volume tipărite. Nu ştiu dacă a inclus aici şi pe cele …literare, care sunt destul de numeroase. Căci Florentin Smarandache este ca un Midias modern care, când are timp ! – transformă totul în literatură. Numai că dacă anticul personaj legendar obţinea mereu aur, românul nostru din Bălceştii de Vâlcea mai înregistrează şi pietre semipreţioase, adesea nisip. Auzi, nisip literar ! Sau efemeride. Capodopere rămân cărţile de teatru, notele de călătorie, ori de unde ar fi, jurnalul – America, paradisul diavolului şi proza Nonroman, mai rar, unele poeme şi poezii.
Evidenţiam Notele de călătorie – paradoxal, consemnate numai în limba română (ca de altfel toată literatura lui, model fiindu-i Mircea Eliade),deoarece toate scrierile ştiinţifice sunt gândite / concepute numai în engleză şi franceză. Desigur că acestea, în circuitul lor valoric, cunosc transpoziţiile lexicale ale limbii de baştină – portugheză, rusă, chineză, spaniolă, arabă etc.
In 2005, globe-trotter-ul Smarandache a venit din India magică, aducând cu sine, la o editură din Rm. Vâlcea – fieful lui matricial – o fascinantă carte ; de fapt, un jurnal care este o rezultantă a sejurului său de trei săptămâni în misterioasa ţară, cât aproape un continent. Invitat tot aşa, pentru câteva conferinţe de specialitate şi de participare la dezbateri televizate în cadrul unor universităţi indiene.
Cu soţia sa, basarabeanca Lilia, pe calea aerului, şi lângă nelipsitul celular, Smarandache, alături de colegii indieni, a cunoscut pe viu cum arată India la ea acasă. Ştiam destule despre mirajul spaţiului şi al populaţiei din zonă (la ora actuală, de 1,1 miliarde locuitori – creşterea populaţiei fiind de aproape un million pe lună), din jurnalele lui Mircea Eliade, Tudor Vianu, Sergiu Al. George, Vasile Andru, Gheorghe Anca, acad. G. Ivănescu. Acum, pronunţ, doar în trecere, numele Anitei Boshe, autoarea binecunoscutei cărţi despre Eminescu.
Deja Florentin Smarandache a intrat cu India magică în biblioteca de referinţă. Un singur determinant sau calificativ i se poate atribui cărţii amintite – microenciclopedie. Autorul ştie precis cui i se adresează şi, cunoscând distanţa uriaşă în posibilităţile de informare ale românilor, cel aflat la faţa locului transmite necontenit, survolând toate compartimentele vieţii, văzută prin prisma unui singur actant – autorul însuşi. Având mai mereu lângă sine un localnic, de regulă un intelectual titrat, cuplul Smarandache vizitează temple, palate, muzee, locaţii de cultură şi administraţie, cumpără pliante, hărţi, dar de fiecare dată notele lui sunt transcrieri despre religie, cuvinte (cu echivalentul în limbile engleză şi română), obiceiuri, viaţă de familie, imagini despre străzi, magazine , pieţe, autorităţi etc. Sunt redate impresii la cald, ca într-un film documentar, în care lipseşte programat interpretarea, echivalarea şi concluzia. Notele sunt de fapt esenţe de impresii dincolo de Dinicu Golescu sau Nicolae Filimon – despre Europa occidentală, în ciuda conţinutului lor halucinant, formulările sunt parcă teşite, lucrate ca la giuvaergiu, deşi îmi vine să cred că textele actuale aşa au ieşit din gândul meşterului faur. Excerptez, la întâmplare, câteva formulări din varii domenii : „ Multe oraşe indiene n-au semne de circulaţie în engleză, doar în limbile locale. / Greu te descurci ca şofer”. „Kolkata, centrul cultural, economic, industrial, depăşind uneori Delhi, a dat lumii cinci laureaţi ai Premiului Nobel / – Ronald Ross, 1902, în medicină, pentru inventarea vaccinului contra malariei ;/ Rabindranath Tagore, 1913, pentru literatură ; / C.V.Raman, în fizică, privind difuziunea luminii în medii transparente ; / Maica Tereza, 1979, pentru pace, fiindcă a propagat, ca misionară, creştinismul în India / şi Amartya Sen, 1998, în economie” ; /„Ne descălţăm la fiecare templu. / Tot căscând gura la imagini, am auzit vorbindu-se lângă noi…româneşte. /Era o familie de emigranţi români din Cincinnatti(Ohio)”, / „În Delhi, ne-am dus singuri, pe jos, la Bazarul Chota să târguim. Piaţa îmi amintea de Medina din Maroc. / Comerţul în floare./ Lilia se tocmea cu vânzătorii mai dihai ca localnicii, / Observase şi Kavita râzând”. „Bouri giganţi pe străzi, ca o cămilă,/ n-am mai zărit bovine atât de mari, puternice. Folosiţi în tracţiune” ; „Funcţionează 99 de canale T.V., în limbile indiene principale, plus engleza ”/„Bahai este o religie nouă care predică principiul fraternităţii universale, egalităţii sociale./ S-a dezvoltat în Iran din babism care a fost fondat de Bab (Mirza Ali Mohamed) în 1844 şi interzice cerşitul, alcoolul, vânzarea-cumpărarea sclavilor, poligamia. / Templul arată ca o floare de lotus în apă” ; /„Cele patru cărţi sacre, constând din imnuri, cântări, formulări sfinte, se numesc veda, iar vedic era limba veche folosită în cărţi sacre Veda, o formă timpurie a sanscritei. / Brahma este creatorul universului şi „şeful trinităţii”. Vishnu este conservatorul şi a cunoscut multe reîncarnări, printre care Krishna. Shiva este zeul distrugerii şi al reproducerii. / În religia hindusă, nu există un sfârşit, ci numai cicluri. / Un sfârşit este urmat de un nou început. / Expoziţie vedică la Sri Radna Parthasarathi Madir. /Statuia lui Vishnu şi a soţiei sale, stând pe un şarpe uriaş. / Facem poz(n)e . Ni se dă voie. /Cultura indiană are o vechime de peste 5000 de ani ”.
Nu-mi dau seama dacă alternanţa este voită sau aleatorie a notelor care joacă pe un portativ al cunoaşterii, nu numai dintr-un domeniu sau altul, ci şi dintr-un spaţiu social sau cultural, ori cu precădere religios. Istoria devenirii Indiei ca independentă, abia după cel de –al doilea război (la 15 august 1947), cu multe asasinate la activ, până la conducători de ţară şi prim-miniştri, apare ca una plină de dramatism. Si astăzi ecourile prezenţei colonialiştilor nu s-au stins. In ciuda barbariei unora dintre aceştia (destul de mulţi – englezi, francezi, olandezi, portughezi, spanioli, germani), ţara a beneficiat de anumite progrese în civilizaţie, în orientarea socială, diplomatică şi politică. Numai că frapantele contraste dintre viaţa larvară a milioanelor de săraci şi a celor care s-au ridicat pe verticala infuziilor europene rămân şi astăzi de neînlocuit. De asemenea, cele 2000 de dialecte, folosite în cele 25 de state şi şapte teritorii autonome, fac imposibilă unificarea lingvistică, fie şi într-o normă standard în procesul comunicării. Deşi limba oficială este declarată hindi (ca religie, hinduismul cuprinde 83% din populaţie), engleza face posibilă înţelegerea între oameni, instituţiile statului, de rang înalt, în şcoli şi unversităţi. Alte limbi vorbite : urdu, telugu, bengali, tamil, punjabi, malayam ş.a.
Construcţiile monumentale, în special cele de închinăciune, sunt presărate peste tot, cu precădere în marile oraşe, reprezentând parcă imaginea copleşitoare a religiilor. Fantezia arhitecţilor a fost fantasmagorică. Smarandache notează :„Lakshmi este zeiţa hindusă cu opt mâini, călare pe tigru, fiecare mână simbolizând lupta , pacea” etc.
Ajungând în Punjab, un stat de câmpie, din nordul Indiei, a constat că religia din zonă se numeşte sikhism („sikh” înseamnă învăţăcel, după denumirea fondatorului ei – Shri Guru Nanak Dev Ji (1469-1538). Că primul templu Sikh a fost ridicat la Katarpur. Numaidecât, documentaristul, cititor de atâtea izvoare, scrie : „Există cca 200 astfel de temple şi 22,5 milioane pe glob de evlavioşi – în majoritate, în India şi America de Nord”. Ca o ghilotină, ca o fugă de la locul faptei, Florentin Smarandache expediază o constatare rece – „Sikhismul este monoteist”.
Este imposibil – dacă nu inutil- de a ierarhiza o descriere sau alta, dar Smarandache, impresionat de monumentalitatea Taj Mahalului, se pronunţă apăsat, parcă fără să mai stea pe gânduri : „Cea mai frumoasă construcţie din lume se află pe malul drept al fluviului Yamuna. Este ridicat din marmură albă în cinstea împărătesei Indiei , Arjumand Bano Begum, numită şi Mumtaj, de soţul ei, împăratul Shah Jahan. După naşterea celui de-al 14 –lea copil, Gauhar Ara Begum, ea s-a îmbolnăvit grav şi a cerut soţului să construiască un monument incomparabil pe mormântul ei. / 22 de ani a durat construcţia şi vreo 20.000 de muncitori au lucrat (1631-1653)”. De reţinut : mahal înseamnă palat, iar taj este prescurtarea numelui împărătesei Mumtaj, cuvânt de origine persană (apud Florentin Smarandache).
Incântat şi pe bună dreptate de filozofia lui Mahatma Gandhi (1869-1948 ; Mahatma se traduce prin „marele suflet”), Smarandache transcrie 12 formule apoftegmatice ale părintelui naţiunii indiene. Transcriu doar trei dintre acestea : 1) „cred în unicitatea absolută a lui Dumnezeu şi, deci, a umanităţii” ;2)„planeta-mamă are suficient pentru nevoile tuturor, dar nu pentru lăcomiile lor” ;3)„viaţa mea este dedicată Indiei prin religia non-violenţei”.
Dar, Doamne, câte asemenea beneficii cărturăreşti ne-a oferit Florentin Smarandache, că ar trebui să le transcriu pe majoritatea dintre ele. Cert este că fişa de călătorie a strălucitului matematician român îmbogăţeşte arsenalul informaţional direcţionat spre contemporanii din ţară. Că , în fondul lui, Smarandache rămâne tot român, cu toate oficiile şi belşugul de comunicare oferite de limba engleză. Că noi îi datorăm enorm pentru acest incitant şi admirabil jurnal …indian.