Apostolul din Hordou – Năsăud

 
„ … Nu cerceta aceste legi / Că eşti nebun când le-nţelegi …”

„ … Flămând şi gol, făr-adăpost,

Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,

Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut

Şi câine eu ţi-am fost !

Ciocoi pribeag adus de vânt,

De ai cu iadul legământ

Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi !

Răbdăm poveri, răbdăm nevoi

Şi ham de cai, şi jug de boi

Dar vrem pământ ! …”

Născut acum 144 de ani ( 1866 – 1918 ) în comuna Hordou, astăzi George Coşbuc, din Năsăud, poetul scrie în 1907 celebrul manifest poetic … „ Noi vrem pământ ”, care devine şlagărul răscoale ţărăneşti din acelaşi an şi al întregii Românii de la 1907 încoace. Cu zece ani înainte de a muri, după ce îşi termină studiile primare şi liceale în Hordou şi Năsăud, apoi pe cele universitare la Cluj, devenind gazetor şi pentru scurt timp desemnator-adjunct la Ministerul Cultelor, la chemarea lui Titu Maiorescu, George Coşbuc se întoarce în Hordou, unde este primit ca un apostol, ca de altfel în toată Transilvania asuprită. La 100 de ani de la căderea imperiului Austro-Ungar şi aşa-zisa întregire naţională  suntem, paradoxal, ca şi atunci colonia aceluiaşi imperiu, o ţară a nimănui, tot mai împuţinată şi mai stoarsă, aflată la cheremul „ciocoilor” şi trădătorilor de tot felul.

„… O coajă de mălai de ieri

De-o vezi la noi tu ne-o apuci.

Băieţii tu-n război ni-i duci,

Pe fete ni le ceri.

Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:

Nici milă n-ai, nici crezământ !

Flămânzi copiii-n drum ne mor

Şi ne sfârşim de mila lor –

Dar toate le-am trăi uşor

De-ar fi pământ !…”

Din păcate, şi pământul este din ce în ce mai puţin, la fel ca şi celelalte bogăţii dinăuntru sau dinafara acestuia : petrol, aur, gaze, curent, bănci, fabrici etc. Nici măcar „coaja” aceea „de mălai” nu ne mai aparţine, nici proprii copii, obligaţi să ia drumul străinătăţii sau să lupte pentru cauze care nu ne privesc.

„ … De-avem un cimitir în sat

Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.

Şi-n urma lacomului plug

Ies oase şi-i păcat !

Sunt oase dintr-al nostru os:

Dar ce vă pasă ! Voi ne-aţi scos

Din case goi, în ger şi vânt,

Ne-aţi scos şi morţii din mormânt ; –

O, pentru morţi şi-al lor prinos

Noi vrem pământ !…”

Oare de ce toate acestea ni se par atât de cunoscute ? Nu cumva pentru că toate acestea ni se întâmplă mereu de douăzeci de ani încoace ? Nu cumva pentru că îndatorarea noastră până peste cap la cămătarii cei mai abjecţi ai lumii ne expun izgonirii din case, morminte sau chiar din propria ţară ?

„ … N-avem nici vreme de-nchinat

Căci vremea ni-e în mâini la voi ;

Avem un suflet încă-n noi

Şi parcă l-aţi uitat !

Aţi pus cu toţii jurământ

Să n-avem drepturi şi cuvânt ;

Bătăi şi chinuri când ţipăm,

Obezi şi lanţ când ne mişcăm,

Şi plumb când istoviţi strigăm

Că vrem pământ !…”

Un uriaş aparat represiv format din poliţişti, jandarmi, procurori, judecători, servicii de securitate sau de informaţii înăbuşă din faşă orice încercare de clintire a acestei ordini de tip oligarhic, mai destestabilă decât dictatura, instaurată împotriva propriului popor. Dar cum nimic nu este veşnic în lumea asta, poetul, ca şi milioane de români ajunşi la capătul puterilor, nu exclud ridicarea la luptă ca singura soluţie de curmare a răului din rădăcini.

„… N-avem puteri şi chip de-acum

Să mai trăim cerşind mereu,

Că prea ne schingiuiesc cum vreu

Stăpâni luaţi din drum !

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,

Să vrem noi sânge, nu pământ !

Când nu vom mai putea răbda,

Când foamea ne va răscula,

Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa

Nici în mormânt ! …”

Arareori în istoria noastră zbuciumată ca popor am avut parte de conducători drepţi şi cinstiţi, de patrioţi adevăraţi, dedicaţi patriei şi idealurilor naţionale. În schimb, am avut parte din belşug de toate scursurile lumii, de la romanii degeneraţi la gunoaiele Fanarului, de la valahii schilozi la suflet la muscalii fără inimă dinspre răsărit, de la Bacilis, trădătorul de daci, la Tokes, trădătorul de români.

„ … Voi ce-aveţi îngropat aici ?

Voi grâu ? Dar noi strămoşi şi taţi

Noi mame şi surori şi fraţi !

În lături, venetici !… „