Nicolae Bălcescu – O viaţă închinată unui vis frumos

“ …Bărbăţia şi credinţa, fraţi români…”

Născut acum 191 de ani ( 29 iunie 1819 ), fiul unei familii modeste de boieri, luându-şi numele după mamă, studiază la Colegiu Sfântul Sava din Bucureşti, unde îşi descoperă pasiunea pentru istorie alături de Ion Ghica, sub îndrumarea unor profesori de excepţie, Florin Aaron şi Heliade Rădulescu, pasiune arzătoare, care avea să-l urmărească toată viaţa. La numai 19 ani intră in armată ca iuncher, iar doi ani mai târziu participă împreună cu Boliac şi Eftimie Murgu la conspiraţia origanizată de Dimitrie Filipescu, fiind arestat şi întemniţat la mănăstirea Mărgineni. După ieşirea din închisoare înfiinţează societatea secretă Frăţia, alături de Ion Ghica şi Cristian Tell, pregătind condiţiile izbucnirii Revoluţiei de la 1848, colaborează cu articole la revistele Propăşirea şi Poporul suveran, conduse de Kogolniceanu, Alecsandri şi Bolintineanu, este membru al Asociaţiei literare, al Societăţii studenţilor români şi al Magazinului istoric pentru Dacia,şi participă la Revoluţia din Paris in februarie 1848, pentru ca din iunie acelaşi an să devină unul din conducătorii de marcă ai Revoluţiei de Ţara Românească, fiind exilat în Franţa după înfrângerea Revoluţiei şi obligat de boală să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii prin ţinuturile mai calde ale Italiei, murind la Palermo, in Sicilia, la numai 33 de ani. unde desfăşoară o laborioasă activitate publicistică in compania celor mai luminate minţi ale vremii. Face o călătorie in Franţa

Opera de căpătâi a lui Nicolae Bălcescu, Românii subt Mihai-Voievod Viteazul, ”…Domn al Tarii Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei…”, izvorâtă din crezul său politic înflăcărat, şi anume unirea tuturor românilor într-un stat naţional unitar şi eliberarea acestora de sub stăpânirea străinilor, este o bijuterie literară şi istoriografică de înaltă ţinută morală şi ştiinţifică.Vorbind cu patos despre continuitatea poporului roman pe aceste meleaguri, despre aspiraţiile de libertate naţională a românilor, despre bătăliile de la Călugăreni, Mirăslău sau Gorăslău, despre robirea samavolnică a ţăranilor şi despre frumuseţile inegalabile ale acestor pământuri binecuvântate de Dumnezeu in antiteză cu figura legendară a voevodului, autorul urzeşte, into-o limbă curată şi simplă, precum o pânză in rozboiul ţărăncilor din Apuseni, îmbinând tehnica basoreliefului cu alternanţele verbale măiestre şi cu cea a portretului, o adevărată capodoperă, a cărei prospeţime nu s-a pierdut nice astăzi.

Intr-o Europă unită la aproape două secole distanţă, care este, de fapt, o formă rafinată de aliniere şi de înrobire a ţărilor mici, Proclamaţia de la Islaz, scrisă de un tânăr şi înflăcărat patriot, sub 30 de ani, prefigurează parcă următoarea noastră Revoluţie de eliberare naţională :

PROCLAMAŢIA DE LA ISLAZ ( 1848)

01. Independinţa administrativă şi legilativă a poporului român, pe temeiul tratatelor lui Mircea şi Vlad, şi neamestec al nici unei puteri din afară in cele din întru ale sale.

02. Egalitatea drepturilor politice.

03. Contribuţia generală.

04. Adunarea generală compusă din representanţi ai tuturor stărilor societăţii.

05. Domnul responsabil ales pe câte cinci ani şi căutat in toate stările societăţii.

06. Împuţinarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.

07. Responsabilitatea miniştrilor şi a tutulor foncţionarilor în foncţia ce ocupă.

08. Libertatea absolută a tiparului

09. Orice recompensă să vie dela Patrie prin representanţii săi, iar nu de la Domn.

10. Dreptul fie-căruia judeţ de a’şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului de a’şi alege Domnul.

11. Gvardie naţională.

12. Emanciparea mănăstirilor închinate.

13. Emancipaţia clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire.

14. Desrobirea ţiganilor prin despăgubire.

15. Representant al ţărei la Constantinopol dintre Români.

16. Instrucţie egală şi întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.

17. Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au foncţii.

18. Desfiinţarea pedepsei degrădătoare cu bătaiea.

19. Desfiinţarea, atât în faptă, cât şi în vorbă, a pedepsei cu moarte.

20. Aşezăminte penitenţiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor şi să easă îmbunătăţiţi.

21. Emancipaţia Izraeliţilor şi drepturi politice pentru ori-ce compatrioţi de altă credinţă.

22. Convocare în dată a unei adunaţe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile naţiei, care va fi datoare a face constituţia ţărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.

Nu putem încheia decât cu o cugetare a lui Bălcescu : « … Vai de acele naţii, unde un mic număr de cetăţeni îşi întemeiază puterea şi fericirea lor pe robirea gloatelor… »