Personalitati / Simboluri

Comemorarea unui “Einstein al Bihorului”

Posted on

Ernest Varodi  – 97 de ani – de la naştere şi 10 ani – de la moarte

Motto:

"Ştiţi de ce am îndrăgit chimia?Pentru că esenţa ştiinţelor exacte şi experienţele sunt independente de reacredinţă şi prostia omenească",
Ernest Varodi

Prin grija Comunităţii Evreilor Oradea şi a unui grup de apropiaţi celui comemorat, în cadrul Toamnei Orădene au fost incluse şi o suită de manifestări dedicate ing. chimist dr. Ernest Varodi (Weiss), cu prilejul împlinirii a 97 de ani – de la naştere şi 10 ani – de la trecerea în nefiinţă.

Este vorba de o slujba de pomenire, ce a fost organizată la sinagoga din Oradea, o sesiune de comunicarii ştiintifice, care şi-a propus si a reuşit sa promoveze viaţa si activitatea celui comemorat. Mai mulţi profesori universitari şi inginerii în activitate şi pensionarii, care l-au cunoscut şi ştiu despre activitatea de cercetare a acestuia, l-au elogiat, au vorbit de asemenea foşti colegi de breasla dar şi ziarişti şi scriitori care au ales in reportajele lor ca tema figura acestui om cu totul deosebit.

A fost deschisa apoi o expoziţie de fotografii si documente intitulata „Un Einstein al Bihorului” care infaţişeaza diferite etape şi ipostaze ale acestui cercetator. Expoziţia cuprinde deasemenea o mapă voluminoasă de articole şi reportaje începând cu fotoreportajul din ziarul Crişana din vara anului 1954, cu prilejul acordării titlului de Laureat Al Premiului De Stat şi Ordinul Muncii. Manifestarile au fost onorate cu un public numeros printre care cunoscuţi şi apropiaţi al lui E.V. specialişti din domeniu, profesori şi studenţi ai unor facultaţi de chimie din localitate şi elevi-caştigatori ai unor olimpiade de specialitate.

Aceluiaşi eveniment i-au fost dedicată celui comemorat precum şi tuturor victimelor din perioada holocaustului, spectacolul „Romanul unui om de afaceri” muzical dupa Salom Alehem, in regia lui Harry Eliad, susţinut de un colectiv al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Spectacolul a fost prezentat in limba idiş cu traducere în limba româna şi a avut loc la Casa de Cultura a Sindicatelor din Oradea.

Succint Curriculum

Renumitul specialist s-a nascut la Oradea, în vara anului 1910, din părinţii Ődőm Váradi şi Viorica-Reghina Taglict. Tatăl său a urmat în paralel facultăţile de drept din Debreţin şi Budapesta, ambele absolvite cu brio, ca apoi să devină un avocat de frunte al urbei de pe Crişul Repede. Chiar din primii ani de carieră s-a implicat intr-o serie de acţiuni de ordin social, fiind ales timp de peste trei decenii în conducerea Baroului Avocaţilor din localitate, ocupând mai mulţi ani şi funcţia de preşedinte.

A înfiinţat Banca Proprietarilor de Imobile şi Banca JOIT, filiala locală, a luptat pentru drepturile etniiei sale, fiind ales preşedintele Partidului Evreilor din Bihor. Presa si publicatiile vremii atesta faptul ca acesta a participat la redactarea Constituţiei Franţei de dupa razboi, şi a noului Cod Penal al Ungariei, dar şi la fondarea statului Israel unde are chiar o placă comemorativă ce aminteşte de acest fapt. De asemenea, el a colaborat la mai multe ziare şi reviste în vederea promovarii unor legi, a scris cateva nuvele şi a redactat cartea memorială a regimentului cu care a participat la război, în final ajungând până la gradul de colonel in rezervă.

Mama, o femeie frumoasă şi manierată, aparţinea unei familii înstărite de nobili din Făgăraş, familie care deţinea o mie de hectare de pămâmt şi păduri, herghelia de cai de la Sâmbata, şi mai multe fabrici între care una producătoare de sticla, la Turda. Pe parcursul căsniciei, cei doi au acumulat deasemenea  importante averi printre care mai multe imobile în zona centrală a Oradiei.Meritele lor se materializeaza si in aportul inca necunoscut la constructia Baroului Avocatilor si a Palatului Vulturul Negru din Oradea, despre ultima facem precizarea ca tatal lui Varodi,avea o sora casatorita cu Emil Adorjan, cel care avea sa fie proprietarul acestui palat.

După ce a terminat Liceul Evreiesc din Oradea, contrar voinţei părinţilor de a îmbăţişa o carieră de economist, Ernest Varadi, după ce şi-a încercat norocul la in concurs de chimie(un fel de olimpiada) unde a obţinut locul întâi pe faza zonala a competiţiei, a hotărât să frecventeze cursurile Institutului Politehnic din Dresda, pe care le-a absolvit în anul 1935, obţinând diplom a de inginer-chimist şi mineralog.


Meritele ştiinţifice

După terminarea Institutului Politehnic amintit, şi-a început activitatea profesională la Băiţa, prin studierea molibdenului şi a conţinutului de radio activitate a unor minereuri din Munţii Apuseni, astfel a trimis probe unor laboratoare specializate din Germania şi Elveţia. Au fost de asemenea trimise minereuri pentru prelucrare in unitati industriale.Chiar din aceasta perioada, Ernest Varodi incepe o fructuoasa colaborare cu fosti colegi de facultate, colaborare care avea sa continue multi ani si dupa razboi. În toată aceastăperioadă a avut o fructuasă colaborare cu foştii colegi de politehnică, fiind sprijinit de aceştia în toate acţiuniile, inclusiv din punct de vedere financiar, când familia sa se afla intro situaţie delicată.

În anul 1941, la dorinţa parinţilor de a fii impreuna in perioada războiului care se aflau la Oradea,s-a stabilit ca inginer la exploatarea de minieră de la Derna Tătăruşi (judeţul Bihor), unde a iniţiat importante studii pentru valorificarea superioară a şisturilor bituminoase din zonă.

El a reuşit să realizeze numeroase produse destinate construcţiei de drumuri, o gamă variată de uleiuri minerale,reuşind să realizeze o gamă variată destinate industriei agregatelor frigo-tehnice, sondelor de foraj, pentru motoareale unor mijloace de trensport, dar şi materiale destinate construcţiei de drumuri, apreciate de numeroase ţarii din Europa, Asia şi America, ca fiind superioare celor produse de firme cu tradiţie în domeniu. Tot din bitum a realizat o gama variata de asfaluri colorate, a reuşit să înlocuiacsă baiţul necesar fabricilor de mobilă, să realizeze produse de cosmetică dar şi bauturi spirtoase, care au la bază tot bitumul.

Din bogata sa activitate ştiinţiifică amintim cu precădere realizarea „uleiului polar”, care nu se congela nici la -63°C. Cu ajutorul acestui ulei, ruşii au survolat, în iarna anului 1952, Polul Nord spre America, fapt care i-a adus omului de ştiinţă bihorean distincţiile amintite. De asemea, aflând de aceasta realizare, a fost onorat de a fii invitat de catre Stalin care l-a recompesat cu bijuterii din aur.

Ernest Varodi a fost "vioara întâi" în colectivul de academicieni care i-au pregătit Elenei Ceauşescu diploma de intrare în rândul oamenilor de ştiinţă. El a facut parte din colectivul de academicieni din Bucureşti, care insa ulterior, apărând diferente de opinii, s-a mutat la Iaşi, eroul nostru fiind singurul care s-a mutat la noul colectiv care i-a făcut marea cinste noii „academiciene”. Oricum, V.E. a fost în Germania timp de cca. 4 luni tocmai in vederea specializării în acest domeniu. Multe din „ciornele” aflate în laboratorul acestuia se referă la polimerii.

Evidenţele noastre arată că V.E. a realizat peste 70 de invenţii de mare importanţa şi numeroase raţionalizarii. Din păcate, OSIM nu are în evidenţă toate invenţiile ing. chimist dr. Ernest Varodi, există doar trei invenţii recunoscute. Avem, în schimb, un document care atestă trimiterea unor invenţii în străinătate, adica un tabel nominal unde sunt amintite 10 dintre aceste invenţii, unele găsindu-şi aplicabilitate în mari combinate ale lumii, printre care amintim cele din Tokio,Műnchen, Dusseldorf şi altele trimise la marii combinate cum ar fii cele de producţie a autoturismelor şi altele de produse chimice.

Printre meritele acestuia reţinem de asemenea ca la construcţia unei unitaţii industriale noi în care se aplicau invenţiile sale, asigura şi asistenţa tehnica de specialitate, aşa cum a fost cazul la fabrica de carton asfaltatde la Şimleu Silvaniei, totodata în valorificarea produselor destinate exportului, se implică direct în gasirea de furnizori, negociind chiar preţul, apeland în multe cazuri şi la foştii colegi de facultate. Intr-un document gasit în arhiva ce a scapat de la incendiu, se vorbeşte de iniţierea unor importante prodose exportate peste programul iniţial anual.


Opinii ale celor care l-au cunoscut

"Din păcate, Varodi a fost o enigmă pentru toată lumea din jur", spune ing. Teodor Cladovan. Varodi a fost o perioadă în Germania, pentru a se documenta în cunoaşterea polimerilor, şi apoi a făcut parte din colectivul care a pregătit şi i-a "servit" pe tavă cercetarea pe această temă Elenei Ceauşescu, care i-a adus înaltul titlu de academician.

Elisabeta Cuc l-a cunoscut la Şimleul Silvaniei, pe când asigura asistenţă tehnică la punerea în funcţiune a unei fabrici de carton asfaltat, şi a aflat, de la Ernest Varodi, că fusese cu o zi înainte la "împărăţie", unde avea porţile deschise. De altfel, doamnei Cuc i-a propus sa-i fie şofer, cu condiţia că îi cumpară una din cele mai performante autoturisme din acele vremuri, bani nefiind un impediment.

Din amintirile ce le păstrează despre inventator ing. Emil Mierluşcă, fost director adjunct al intreprinderii unde  îşi desfăşura activitatea, aflăm că Ernest Varodi era chemat la Bucureşti des, dar cum era foarte discret, nimeni nu a aflat despre activitatea sa concretă. De fapt, mai spune interlocutorul, când visa ceva noaptea, se trezea şi mergea în laborator în pijama.

Lazăr Freiund, coleg de liceu, îşi aminteşte că era sârguincios la şcoală, şi, ulterior, a avut mult de furcă cu nelegiuirile vremii, întreaga familie fiindu-i deportată în lagăr. El nu a fost deportat pe motivul că se bucura de una dintre excepţiile legii, tatăl său a fost cololonel de rezervă în armata austroungară, el având paşaport diplomatic de cetăţean român.(Se lamureşte astfel şi o altă enigmă.)

Irma Rosser, fosta menajeră în ultimi anii de viaţa a lui V.E. l-a ascultat cu rabdare multe zile fără să intre în amănunte de ordinul chimiei şi are numeroase mărturii mai ales despre activitatatea sa, despre preocupările părinţilor şi a sa de ordin intelectual. Amintea printre altele că în casa parintească din centrul Oradiei, Parcul Traian, nr.12, se desfaşurau adevarate reuniuni culturale, la multe din acestea fiind prezent Octavian Goga si Ady Endre, dispuneau de o importanta bibliotecă, dovada şi exlibrisul lui Ernest pe care îl deţinem.

Întrebări la care nu s-a răspuns

Unde sunt, totuşi, evidenţiate numeroasele invenţii şi inovaţii ale lui Ernest Varodi?

De ce aceste invenţii au fost semnate în colaborare cu superiori săi?

Cine a dat foc la laboratorul lui Ernest Varodi de la Derna?

Ofiţerul de "securitate" aflat in zonă, care urmarea probabil ca invenţiile sale să nu mai fie "exportate";o laborantă din preajma sa, care stia totul despre meritele sale sau laboratorul a ars de la jăraticul ţigarii care îi ardea foarte des buza?

A colecţionat E. Varodi picturi valoroase, obiecte de numismatică şi filaterie sau kitchiuri?

Un specialist şi-a dat doctoratul cu obiecte din colecţia de numismatică a acestuia, în Belgia, apoi a neruşinarea să le faca kitchiuri deşi erau toate de catalog. In privinţa picturilor, cand se afla în ultimul an de viaţa, a cerut sa i se aduca tablourile din locuinţa sa de la Oradea la Derna, dar o buna parte a acestora au ajuns la Cluj, la un expert in restaurării, şi apoi in unele din muzeele din Budapesta, toate acestea cu sprijinul unor miliţieni care au asistat la ruperea sigiliului locuinţei sale.

În privinţa bijuteriilor confiscate de regimul trecut, din start nu au fost trecute o serie de piese valoroase în procesul verbal realizat de miliţieni care i-au confiscat, ca pe drum de la sediul miliţiei din Oradea până la cel al Băncii Nationale Romane din localitate, situate doar la 300 de metri una de alta, s-au mai evaporat cateva obiecte valoroase.

Există un moştenitor legal pe care l-a dorit şi l-a acceptat E. Varodi (la care a locuit efectiv patru ani în ultima perioadă a vieţii). De ce nu-l acceptăm asa cum e?, De ce îi fraudam conturile de recuperare a averilor sale? De ce se cauta alţi „moştenitori” ai averii sale?

Ce se doreşte de la manifestările comemorative?

În primul rând, organizatorii manifestării doresc să-i facă cunoscută imaginea importantului om de ştiinţă bihorean, care nu întâmplător a fost denumit un "Einstein al Bihorului", prin întregul său comportament, de fapt el cunoştea tot ce a creeat Einstein, a dorit sa se comporte ca el, deci l-a dorit model în întreaga s-a viaţa, a dorit deasemenea să-l completeze. În continuarea acestor manifestări se doreşte înfinţarea unei fundaţii umanitare care să-i poarte numele,prin intermediul căruia să se faciliteze căutarea unor foruri competente care să-i pună în valoare întreaga sa activitate profesională şi ştiinţifică, şi, de ce nu, să fie propus unui studio de film pentru realizarea unui documentar care să  prezinte activitatea sa,şi să i se consacre o pagină web, dar si un CD documentar care să fie trimis tuturor celor interesaţi. Dorim de asemea sa găsim sponsori care să finanţeze cartea monografica,”Un Einstein al Bihorului”,realizata de cel ce realizează documentarul de faţă,  aflată la tipografie, dealtfel solicitata şi de o editura din Germania în vederea traducerii.

Se doreşte deasemenea să aflăm noi documente privind activitatea sa în arhiva intreprinderii unde a lucrat, dar şi alte dovezi de la foşti colegi de muncă, pentru completarea expoziţiei şi documente iniţiată cu prilejul comemoriei sale, expoziţie ce se doreşte itinerată în localităţile Derna şi Băiţa, unde a lucrat efectiv şi prin grija Primăriei Municipiului Oradea, să fie trimisă în câteva din oraşele cu care este înfrăţit acesta.

 

Prof. Iosif POPA          
(un prieten apropiat, calificat de E.V.”fără interese  meschine”)

Click to comment

Articole Populare