Interviuri

“Pentru noi,acum, nu este prioritara ridicarea de noi monumente…”

Posted on

Interviu Cu Director Dr. Cristian Scarlat, Oficiul National Pentru Cultul Eroilor (ONPCE), Bucureşti

Motto: „Nu aş vrea să descurajez pe nimeni, dar pentru noi, acum, nu este prioritară ridicarea de noi monumente. Urgente sunt întreţinerea şi repararea celor existente, pentru ca ele să devină repere de educaţie civică şi patriotică. Practic, reînfiinţarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor a fost generată şi de starea precară a cimitirelor şi monumentelor eroilor…Cultul eroilor are valenţe civice şi umaniste indiscutabile, reflectă identitatea naţională, avertizează asupra ororilor războiului, promovând pacea”. Dr. Cristian Scarlat

de Gabriel Teodor Gherasim, New-York

Gabriel Gherasim:  Stimate Domnule Director, daţi-ne vă rog câteva date biografice.

Cristian Scarlat: M-am născut la 11 ianuarie 1962, la Ploieşti, Prahova. Sunt absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri şi al Facultăţii de Istorie; cursuri de specializare şi postuniversitare în ţară şi străinătate. Sunt doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti (2003). Din anul 2004, sunt directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.

G.G.:  Ce este Oficiul Naţional Pentru Cultul Eroilor ? Daţi-ne vă rog un istoric al acestei agenţii, modalităţile sale de finanţare, scopurile înfăptuite şi cele în progres  şi ce planuri de viitor aveţi ?

C.S.:  Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, ce funcţionează din vara anului 2004.

Spre deosebire de alte ţări, unde există structuri similare Oficiului, încă din 1917 (în Marea Britanie), în România această instituţie, fondată în 1919 – sub numele de Societatea „Mormintelor Celor Căzuţi În Război“, apoi Societatea „Cultul Eroilor“ – fusese desfiinţată în 1948 de către regimul comunist.

Începând cu 1990, după eforturi care au durat ani de zile, în anul 2003 a fost adoptată Legea nr. 379 privind regimul juridic al mormintelor de război, prin care se înfiinţează Oficiul Naţional Pentru Cultul Eroilor, instituţia care elaborează şi aplică programele din domeniul mormintelor şi operelor comemorative de război.

În îndeplinirea acestui scop, pornim de la nişte principii clare, şi anume: cinstirea eroilor patriei, respectarea demnităţii umane, nediscriminarea, toleranţa, pacea, reconcilierea, respectarea convenţiilor internaţionale şi a normelor dreptului internaţional umanitar.

Oficiul se ocupă de victimele de război, aşa cum este definită această noţiune în convenţiile internaţionale, de respectarea demnităţii lor prin conservarea şi păstrarea locurilor de înhumare şi a operelor comemorative de război.

Cât priveşte modalităţile de finanţare, Oficiul are buget propriu de veniuri şi cheltuieli, finanţarea cheltuielilor curente şi de capital asigurându-se de la bugetul de stat. De asemenea, pentru desfăşurarea proiectelor noastre pot fi folosite, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, şi bunuri materiale primite de la persoane fizice şi juridice sub formă de donaţii şi finanţări.

Referitor la realizările Oficiului în timpul scurt care a trecut de la înfiinţare, amintesc începerea elaborarii sistemului naţional de evidenţă a cimitirelor şi monumentelor, lucrările de reconstrucţie şi inaugurarea – la 1 iunie 2006 – a Cimitirului de Onoare de la Ţiganca din Republica Moldova, editarea lucrării „Misiune Îndeplinită. Din amintirile unui ataşat militar român în Cehoslovacia“, prima carte din seria „Cultul eroilor“.

De asemenea, avem în derulare proiecte mari atât în ţară, cât şi în străinătate, cum sunt: Programul „Memorialul Eroilor Neamului“, inventarierea a cel puţin 30% din cimitirele şi monumentele comemorative de război din ţară şi a 10% din cele aflate în străinătate, lucrări de restaurare ale cimitirelor de onoare din comunele Mircea Vodă (jud. Constanţa), Oarba de Mureş şi amplasarea a câte unui monument comemorativ la Erevan – Armenia, Budapesta – Ungaria şi Zwickau – Germania.

G.G.: Indiferent de cât de mare este bugetul dumneavoastră, nevoia de monumente necesare soldaţilor căzuţi în mod eroic, pentru apărarea neamului şi a pamânturilor româneşti este enormă. După ce principii daţi prioritate unui proiect, faţă de altul?

C.S.: Aşa cum este menţionat şi în Lege, Oficiul, în funcţie de importanţa şi de amploarea lucrărilor de înfiinţare sau de protejare a mormintelor şi operelor comemorative de război româneşti şi străine, poate susţine finanţarea sau cofinanţarea acestora.

Nu aş vrea să descurajez pe nimeni, dar pentru noi, acum, nu este prioritară ridicarea de noi monumente. Urgente sunt întreţinerea şi repararea celor existente, pentru ca ele să devină repere de educaţie civică şi patriotică. Practic, reînfiinţarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor a fost generată şi de starea precară a cimitirelor şi monumentelor eroilor.

G.G.: Soldaţi români au căzut eroic din Vestul Europei  până în Vestul Asiei de-a lungul istoriei. Cum aţi putut parlamenta cu success pentru onorarea soldaţilor români căzuţi în afara frontierelor actuale ale României cu guverne ostile memoriei acestora (vezi guvernul Voronin şi cimitirul eroilor români din Basarabia)  ?

C.S.: România a încheiat un singur acord interguvernamental în domeniul mormintelor de război, cel cu Germania, din 1996. De asemenea, a fost semnat şi parafat, în noiembrie 2005, cel cu Federaţia Rusă, aşteptându-se acum ratificarea acestuia de cele două parlamente. Pentru anul 2006 avem în vedere negocierea acordurilor interguvernamentale privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cu Republica Moldova, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehia şi Italia.

G.G.: De ce este necesară onorarea eroilor noştrii într-o lume globalistă, fie ea ‘internaţionalistă’ (comunistă) sau ‘consumeristă’ (corporată), unde istoria şi neamul iau loc secundar faţă de interesele materialiste individualiste?

C.S.: Onoarea eroilor – consemnată şi în Grecia Antică – nu este o manifestare învechită, desuetă. Cultul eroilor are valenţe civice şi umaniste indiscutabile, reflectă identitatea naţională, avertizează asupra ororilor războiului, promovând pacea. Iată, în ultimii ani, Austria, Ungaria şi Canada şi-au amenajat Mormântul Soldatului Necunoscut, ce a devenit, în scurt timp, simbol naţional în ţările respective, loc de reculegere şi comemorare al cetăţenilor statelor respective căzuţi în războaie.

G.G.: În ce măsură pot cititorii noştrii contribui, atât la memoria colectivă despre eroii neamului , cât şi  cu asistenţă logistică/financiară cu biroul dumneavoastra ?

C.S.: Cititorii dumneavoastră, publicul, cetăţenii pot face mult mai mult decât o instituţie a statului printr-o atitudine de respect faţă de aceste vestigii ale istoriei noastre – cimitirele şi monumentele eroilor – prin informarea autorităţilor (în primul rând a Oficiului) cu privire la starea acestor aşezăminte socio-culturale, prin participarea, ca voluntari, la taberele de îngrijire a cimitirelor de onoare. Şi, nu în ultimul rând, fiecare cititor poate contribui la activitatea Oficiului printr-o donaţie materială sau financiară.

G.G.: Cum puteţi fii contactat ?

C.S.:  Mult mai multe informaţii puteţi găsiţi pe site-ul nostru www.once.ro  la tel. 335.11.76. sau la:  Director Dr. Cristian Scarlat, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor

tel: 335.11.76

mobil: 0722.648.167

once@once.ro

http://www.once.ro/

Click to comment

Articole Populare