Nicolae Iorga pentru mostenirea Gojdu

Prof. Iosif POPA: Stimate domnule conf. univ. dr. Constantin Mălinaş, după ce aţi fost dat afară din serviciu de către actuala Putere, deoarece susţineţi recuperarea moştenirii  Gojdu şi refacerea  altfel, corectă, a acordului româno-maghiar pe această temă, cum vedeţi ceea ce vi s-a întâmplat?

Dr. Constantin MĂLINAŞ: Ca pe un decont politic, care este din păcate tot mai frecvent în  România acum, de parcă am trăi într-o societate totalitară şi fără de lege, precum era în Germania lui Bertolt Brecht. Continuu, însă să mă ocup de problema Gojdu, ca privat, scormonesc în continuare surse şi izvoare documentare, pentru o carte, care sper să apară în curând şi în care pe toate le voi spune, aşa cum au fost şi cum sunt.

Prof. Iosif POPA: Ce aţi mai găsit interesant, parcă am auzit că a venit vorba despre o   implicare a lui Nicolae Iorga în chestiunea Gojdu?

Dr. Constantin MĂLINAŞ: Da, s-a petrecut după ce, la 18 aprilie 1931, Nicolae Iorga a fost chemat să fie prim-ministru, formând un guvern tehnic, de uniune naţională, ce avea sarcina prioritară  să pregătească alegeri generale anticipate, stabilite pentru data de 1 iunie. La data alegerilor, Nicolae Iorga a fost în Arad, de acolo a venit la Oradea şi în doi iunie a ţinut două cuvântări publice. Prima, în sala Primăriei, a doua de la balcon, în faţa unei mulţimi adunate în piaţa din faţa Primăriei. Această vorbire nu a terminat-o, a trebuit să o întrerupă, deoarece adversarii maghiari catolici au început să tragă clopotele din turnul Bisericii „Szent Laszlo”, de vis-a-vis, şi nu s-a mai auzit nimic. După amiază, savantul l-a vizitat pe episcopul ortodox Roman CIOROGARIU, la care a rămas mult, descifrând inscripţii de pe icoane şi cărţi vechi. Seara şi-a continuat drumul către Huedin. În cursul lungii discuţii de la reşedinţa episcopală, Roman Ciorogariu l-a informat pe Nicolae Iorga cu multe, între care stadiul la care s-au blocat discuţiile româno-maghiare pentru preluarea patrimoniului Fundaţiei Gojdu, piedicile puse abil de partea maghiară şi lipsa de insistenţă din partea română. Evoc acum acest episod, pentru a sublinia eforturile făcute de bihoreni, mai ales de Episcopia Ortodoxă din Oradea, dar şi de către oameni politici şi societatea civilă, pentru a convinge opinia publică românească şi Guvernul că problema Gojdu nu este numai de interes local, că este o problemă majoră a tuturor românilor şi că este de interes naţional şi are amploare naţională. Episcopul Roman Ciorogariu a fost cel dintâi pe acest drum, aducând mereu guvernanţii români din perioada interbelică, prea indiferenţi, cu faţa către adevărul Gojdu, pe care nu îl cunoşteau. Din fericire, acum situaţia  Gojdu este alta, problema Gojdu a ajuns să fie cunoscută în plan naţional şi nu mai poate să fie trecută pe furiş prin Parlament, ca valiza prin gară, cel puţin aşa sper.

Prof. Iosif POPA: A realizat până la urmă ceva Nicolae  Iorga în direcţia Gojdu?

Dr. Constantin MĂLINAŞ: Nicolae Iorga şi Blocul „Uniunea Naţională”, în care P.N.L.  avea loc important, au câştigat alegerile din 1 iunie 1931, cu 47,5%, astfel că  savantul a fost prim-ministru în continuare, dar nu mult timp, până la demisia forţată din 6 iunie 1932. Prin urmare, instabilitate politică, nefavorabilă apărării intereselor  ţării, timp foarte scurt, dominat de legea conversiei datoriilor agricole şi de legea reformei învăţământului universitar.

Prof. Iosif POPA: Parcă se repetă epocile şi problemele!

Dr. Constantin MĂLINAŞ: Dacă nu se rezolvă!

Prof. Iosif POPA: Cum a acţionat Nicolae Iorga pentru a iuţi rezolvarea Gojdu?

Dr. Constantin MĂLINAŞ: A delegat diplomaţi pentru a alerta discuţiile cu partea maghiară. Putem socoti că impulsul primit de la Roman Ciorogariu, la Oradea, a deschis drumul operativ, pe care s-a ajuns la Acordul pozitiv româno-maghiar din anul 1938.

Prof. Iosif POPA: Care, din păcate, nu a fost pus în aplicare!

Dr. Constantin MĂLINAŞ: Acordul româno-maghiar din anul 1938 în chestiunea Gojdu este fundamental, este pozitiv, la el trebuie să ne întoarcem de câte ori vine vorba despre recuperarea patrimoniului Gojdu, deoarece este corect, valabil şi echitabil. Spre deosebire de simulacrul de aşa zis acord recent, care nu este corect. Acela din 1938 este Acordul pentru care ar trebui să se solidarizeze Parlamentul României şi nicidecum pe acordul recent, care este o păcăleală pentru România şi o jignire pe obrazul luminat al lui Emanuil Gojdu, ce s-ar răsuci în mormânt, dacă ar şti şi ar vedea, cum i se răstălmăcesc gândurile şi voinţa din Testamentul său de la 1869. Într-un cuvânt, acordul de acum se cere abandonat, sau refăcut, astfel ca să fie în interesul beneficiarilor prevăzuţi de Emanuil Gojdu, tinerii români ortodocşi din România, Ungaria, Serbia şi de oriunde se mai găsesc, a tuturor este Emanuil Gojdu şi beneficiul patrimoniului Fundaţiei Gojdu de odinioară şi de acum. Emanuil Gojdu în Testamentul său nu are alţi beneficiari, cum se încearcă acum să se afle de către unii.