Interviu Loredana Cristea

Loredana Cristea: “O părere despre literatura română în acest moment… cuvântul care-mi vine în minte este ,,vânzoleală’’!”

* Loredana Cristea a publicat două volume de poezie, ”Ciorapii mei negri de plasă” – 2005 şi  “Româncă marcă înregistrată” – 2006. A publicat în reviste culturale din România, Germania şi SUA.  Petre Flueraşu: Ce crezi că o caracterizează cel mai bine pe scriitoarea Loredana Cristea. Cum ai vrea să fii percepută de cititorii tăi?Loredana Cristea: Autocaracterizarea nu este punctul meu forte. Insă pot spune că îmi doresc ca cititorii să mă perceapă ca pe o oglindă în care se pot privi necondiţionat, prin prisma cuvântului. De la mitul cult al lui Platon până la miturile cosmogonice – Cosmos creat prin spargerea Oului, un fel de oglindă sferoidă, au existat o serie de caractere care s-au confruntat cu oglinda şi oglindirea. Dacă Narcis a eşuat în confuntarea cu acesta, Alice a reuşit prin copilărie şi sinceritate. P.F.: Literatura română trece în ultimii ani prin schimbări din ce în ce mai accentuate. Cum vezi tu peisajul autohton?L.C.: Cred că şi literatura, ca dealtfel toate elementele care ţin de societatea românească de după decembrie 1989, sunt încă într-o mişcare de căutare a unei noi identităţi, într-o încercare de reaşezare a valorilor, conform şi cu noul nostru statut de stat democratic. Aceste lucruri nu se pot schimba nici măcar în două decenii, aşa cum a prognozat, la un moment dat, profesorul Silviu Brucan. Schimbările la noi, par să se producă în afara oricăror reguli şi ele, din păcate, nu sunt vizibile decât foarte vag, iar acest proces este caracteristic în toate domeniile vieţii noastre de zi cu zi, fie că e vorba de sănătate, invăţământ, servicii sociale sau cultură.Aşa încât, o carte ,,cuminte’’, fără noutăţile şocante care ne invadează viaţa de zi cu zi şi tind să devină chiar normalităţi, ar putea fi considerată drept o carte proastă, cu priză la un public foarte redus ca număr şi pe cale de consecinţă, nu va fi niciodată promovată.După părerea mea este extrem de greu să emiţi o părere despre literatura română în acest moment… cuvântul care-mi vine în minte este ,,vânzoleală’’.   P.F.: Crezi că există astăzi un conflict între generaţii, şi dacă da, cum apreciezi că poate fi el rezolvat?L.C.: Conflictul între generaţii este un perpetuum mobile. A existat dintotdeauna şi va rămâne. Singura deosebire o face valenţa timpurilor în care se desfăşoară. În ciuda faptului că astăzi el pare mai accentuat, intensitatea sa nu a crescut cosiderabil, ci doar şi-a modificat forma de manifestare. Din punctul meu de vedere, acest conflict poate fi ameliorat până la stadiul inexistenţei lui. Intrucât parinţii îmi sunt cei mai buni prieteni, spun cu o mare convingere ca singurul mod prin care cheia succesului poate fi atinsă este COLABORAREA. Desigur, o societate fără conflicte între generaţii este ideală, însă o stabilire prematură a raportului părinte-copil poate apropia societatea foarte mult de această imagine. Extinzând puţin, raportul profesor-elev, mai ales când este vorba de elevul adolescent s-ar putea îmbunătăţi pentru ca acest conflict de care vorbim şi care mie îmi sună aproape ca un sofism, să fie din ce în ce mai atenuat.   P.F.: Ştiu că pregăteşti lansarea celui de-al treilea volum de poezie. Crezi că se va putea vorbi în viitor de poezie ca bestseller?L.C.: Îţi pui problema publicării unui best-seller când eşti convins de avantajul marketing-ului literar. Eu însă sper ca şi prin acest al treilea volum să dau de înţeles lucruri, să transmit mesaje şi să oglindesc realităţi. “Simfonie despre păsări » este volumul trecerii în maturitate, posibil şi ultimul de poeme, în care am investit ultimele trăiri copilăreşti, cele dintâi eşecuri şi veşnicele bucurii. În momentul în care va ajunnge la inimi, îl voi considera ca pe un best-seller, cu ghilimelele de rigoare.  P.F.: Care sunt motivele centrale ale poeziei tale?L.C.: Motivul central este, fără indoială, cel al naturii, fără a deosebi motivul tainic al nopţii, stelelor, pădurii sau izvoarelor. Se încadrează într-un tot unitar care m-a crescut să fiu al lor, al tuturor pietrelor care m-au desenat de-a lungul vremii, al izvoarelor care m-au spălat de suferinţă şi al Retezatului care mă trezeşte în fiecare dimineaţă. Desemenea, nu pot să ocolesc motivul morţii care mă fascinează prin prisma lecturilor din Blaga, Cioran sau Eliade. Cred că toţi poeţii sunt atraşi, la un moment dat de acest motiv, nu neapărat moartea trupului, cât moartea unor sentimente, a fiecărui anotimp care lasă urme adânci în sufletul lui şi poate teama permanentă de moartea muzei sale.  P.F.: Încerci să scrii şi proză?L.C.: Lucrez la o proză de câteva luni de zile, a cărei încadrare va fi în specia “Jurnal”. Diferit ca structură de cel al scriitorului Mircea Zaciu, jurnalul simplu al unei fete este o corespondenţă între autor şi alter ego. Îmi doresc să am puterea să-l termin, mai ales acum, cand mă inundă stări nenumărate şi situaţii cărora trebuie să le fac faţă, şi având în vedere că, o dată publicat, jurnalul mă va întruchipa nudă în ochii celor care vor să vadă…   P.F.: În Occident, scriitorii cunoscuţi beneficiază de serviciile unui agent literar. Te-ai gândit vreodată că ai avea nevoie de aşa ceva?L.C.: Pentru mine, “agent literar” este sinonim cu “agent de suflet”. Ori cred că nu aş permite cuiva să-mi negocieze sufletul. Dar, aşa cum spuneam mai devreme, suntem noi înşine într-o perpetuă schimbare, nu pot să ştiu în viitor dacă nu voi apela la un asemenea agent.  P.F.: Care crezi că este ponderea pe care marketingul ar trebui să o ocupe în cadrul procesului de creaţie?L.C.: Marketing-ul nu ar trebui sa aibă nimic de a face cu procesul de creaţie, în opinia mea. Dacă el este important, atunci ar trebui să fie luat în considerare în momentul publicării manuscrisului în vederea transmiterii eficiente a textelor tale către cititori. În niciun caz marekting-ul nu are ce căuta în procesul de creaţie.  

P.F.: În poeziile tale valorifici foarte mult elementele tradiţionale româneşti. Te-ai descrie ca fiind naţionalistă?

L.C.: Având în vedere sensul din DEX al cuvântului, nu sunt naţionalistă. Însă recunosc că pe altarul credinţei mele se află şi ideea de popor, de identitate naţională şi fraternitate. Accept cu drag principiile democratice atâta vreme cât nu se abat de la sensul propriu al cuvântului  “demos cratos = puterea poporului“. Total greşit a se percepe democraţia ca  atitudine de nepăsare, indiferenţă şi libertate nelimitată.  P.F.: Care sunt scriitorii tăi preferaţi, cei care te-au convins să te apuci de scris?L.C.: Este un număr impresionant. Dar voi enumera pe câţiva dintre scriitorii care-mi sunt aproape în permanenţă.Poetul de căpătâi, cred că-mi va rămâne Esenin. Poezia lui Serghei este pentru mine ceea ce Psalmii lui David sunt pentru un călugăr pustnic. Apoi Nichita, Blaga, Magda Isanos, Constanţa Buzea, Brumaru, lista este extrem de lungă. Citesc cu mare încântare şi poezie modernă scrisă foarte bine de poeţi contemporani din care aş enumera două nume : Daniela Luca şi Vasile Munteanu. P.F.: Cum crezi că va arăta Loredana Cristea peste 5 ani, care sunt planurile tale în viitorul apropiat? L.C.: Cred că va arăta la fel ca acum, cu singura deosebire că va fi învăţat multe lucruri şi sper, va fi terminat masterul în diplomaţie.  P.F.: Vei încerca să abordezi în cărţile viitoare teme de mare interes ca terorismul, globalizarea etc?L.C.: Sigur că da. Cărţile viitoare vor apăsa mult mai mult pe umerii mei, spun asta deoarece îmi asum maturitatea trecerii pragului celor optsprezece ani. N-o să mai pot scrie la nesfârşit despre ce-şi doreşte o fată tânără ci va trebui să iau realitatea aşa cum este şi să spun ce are de fapt. De aceea îţi spuneam că este posibil să fi încheiat capitolul poezie cu ,,Simfonie despre păsări’’, urmând să încerc să calc pe teritoriul mult mai elaborat al prozei. Dar nu în viitorul imediat.